Guvernul de la Cotroceni loveşte din nou

Pietene, nu vă lăsaţi păcăliţi de tâmpenia cu legalizarea consumului de droguri uşoare şi a prostituţiei. Raportul din care sunt scoase este cu mult mai periculos, prin modul de abordare, decât aţi crede după cele două "gâlme", date în mod special presei. În primul rând, marele pericol este de natură democratică, pentru că este un nou instrument de răfuială a lui Băsescu atât cu Parlamentarii, cât şi cu partidele politice. Ei sunt vinovaţi de tot ceea ce se întâmplă rău în ţara asta. Niciun cuvânt despre procesul de dezindustrializare, indus din exterior, pentru a elimina competiţia din Est, ca o condiţie a acceptării noastre în UE, şi pentru a elibera forţă de muncă pentru sectoarele cu deficit din Occident. Când o ţară îşi pierde peste noapte pieţele, clienţii, când este forţată să-şi deschidă piaţa internă, pentru a fi indusă dependenţa de importuri, când este forţată să adopte o nouă paradigmă de funcţionare a economiei: înlocuirea producţiei interne cu importurile, tot ce găseşte comisia pulii să spună este:

"Încercările continue de a compensa ineficienta prin generozitate şi “pomeni” electorale sau prin cedări la presiunile străzii au condus la creşterea de­pen­­denţei de stat a multor segmente sociale, la o rată de ocupare foarte mică, la proasta focalizare a beneficiilor şi ignorarea unor grupuri sociale în situaţii de risc dar fără potenţial contestatar şi impact electoral major. Pensionările anticipate succesive, pensionările frauduloase (în special de invaliditate şi ale celor care lucraseră în agricultură), pensionările de lux din MAPN, MI, SRI şi din alte domenii, au condus la creşterea numărului de pensionari de la aproximativ 3,5 milioane în 1990 la peste 6 milioane în 2000 în timp ce numărul de salariaţi a scăzut în aceeaşi perioadă de la 8,1 la 4,6 milioane creând dezechilibre majore în sistemul de protecţie socială şi lăsând multe persoane şi familii fără venituri primare, sub pragul de sărăcie.

În acelaşi timp, alocaţiile pentru copii, drepturile persoanelor cu handicap, copiii instituţionalizaţi şi tinerii care părăsesc serviciile de protecţie socială, per­soa­nele fără locuinţă, familiile sărace cu mulţi copii sau monoparentale, şomerii de lung termen, persoanele seropozitive, victimele violenţei şi traficului şi alte seg­­mente sociale în situaţii de risc au fost ignorate complet pentru anumite perioade sau protejate doar superficial, prin programe cel mai adesea ineficiente şi/sau nesustenabile.

Ca o consecinţă logică, ineficienta politicilor sociale a contribuit supli­mentar la procesele de scădere a natalităţii şi a ratei căsătoriilor; mulţi tineri, mai ales din mediul rural, s-au îndreptat, treptat, spre ţările vest-europene pentru a găsi locuri de muncă.

Chiar şi în cazul grupurilor aparent favorizate precum pensionarii sau salariaţii din sistemul public inechităţile din interior, lipsa controlului şi sancţiunilor sau măsurile greşite datorate incompetenţei decidenţilor au condus la niveluri ale pensiilor şi salariilor extrem de mici pentru cei mulţi şi extrem de mari pentru grupuri de privilegiaţi. Pensiile celor pensionaţi la limita de vârstă şi cu vechime completă ar fi putut fi mai mari dacă nu se acordau privilegii unor cercuri apropiate de vârful puterii politice şi administrative în toate componentele ei.

S-a ajuns la o “patologie” a sistemului de distribuire şi redistribuire a bunăstării: parlamentarii şi-au votat singuri pensii speciale fără nici un suport contri­butoriu, magistraţii au dat verdicte în favoarea lor pentru a avea un sistem privilegiat de sporuri salariale şi de pensionare, la fel s-a procedat cu persoanele pen­sionate în structurile militare influente (MAPN, MI; SRI, SIE) şi cu cele din Minis­terul de Externe. Funcţionarii publici de vârf din ministere, agenţii şi alte structuri şi-au creat un sistem de salarizare special, bazat pe sporuri, care a creat o prăpastie între veniturile lor foarte mari şi cele modeste ale celorlalţi funcţionari publici ca şi sistemul de retribuire suplimentară prin plasarea în consilii de adminis­traţie sau comisii de privatizare. Şi alte câteva grupuri cu mare influenţă socială şi politică, grupuri puternic reprezentate în Parlament, în ministere şi la vârful partidelor politice şi-au creat privilegii faţă de ceilalţi cetăţeni asigurându-şi venituri salariale foarte mari prin sporuri, prin posibilitatea de a lucra în mai multe locuri şi prelungind vârsta de pensionare pană la 65 de ani, egală pentru bărbaţi şi femei şi cu posibilitatea de prelungire anuală până la 70 de ani şi chiar după aceea. Până şi preoţii, de asemenea o categorie socială cu influenţă mare în co­munităţi şi la nivel politic central au obţinut privilegii (salarii din bani publici, sub­ven­ţionarea masivă a con­strucţiei şi reparaţiilor bisericilor, obligativitatea predării religiei în şcoală care asigură locuri de muncă şi venituri absolvenţilor facultăţilor de teologie).

Pe acest fond de complicităţi la vârf în alocarea privilegiată a resur­selor către grupuri foarte restrânse de persoane şi a “firimiturilor” către categorii mari de votanţi precum pensionarii şi salariaţii la stat, au rămas resurse insuficiente pen­tru categoriile aflate cu adevărat în situaţii de risc social menţionate mai sus. Pentru ele doar presiunile interna­ţionale, iniţiativele neguvernamentale, studiile din mediul academic sau iniţiativele unei minorităţi competente a decidenţilor (puţinele persoane competente cu influenţă în ministere şi în partide politice) au determinat uneori apariţia unor politici sociale de suport care le-au mai ameliorat situaţia. "

Luate în parte, cele mai multe afirmaţii sunt corecte. Ansamblul este o imensă manipulare, şi reproduce reţeta favorită a lui Traian Băsescu: aceea de a-i încăiera pe toţi cu toţi. În primul rând NU EXISTĂ NICIO LEGĂTURĂ între starea economiei şi starea sistemului de protecţie socială. Politicienii sunt de vină. Punct.

Să admitem şi alt fapt: slăbiciunile sistemului sunt cele identificate de Comisie, deşi cred că sunt mai multe de spus. Ele ar fi:

1. lipsa de coerenţă instituţională, de viziune şi de planificare stra­tegică pe baza evidenţelor, absenţa monitorizării şi evaluării ca practici de corectare a sistemului 2. ineficienţa, risipa, dezechilibrele bugetelor de protecţie socială 3. inechităţile multiple şi flagrante în distribuirea resurselor sociale 4. riscurile sociale majore prezente şi mai ales viitoare generate de ten­dinţele de evoluţie a structurii populaţiei a crizei economice, a unor com­po­nente ale sistemului de protecţie socială.

Rezolvarea lor depinde esenţial de politic, pentru că echilibrele bugetelor, refacerea coerenţei instituţionale, reducerea inechităţilor, toate trec prin Parlament şi implică decizii politice. Păi cum poţi cere aceste lucruri unui sistem politic pe care-denigrezi şi-l faci singur vinovat de starea sistemului? Ce să creadă cetăţenii?

Sunt tot felul de concluzii şi propuneri care trebuie serios analizate. Pentru că urmăresc să scoată decizii importante de sub controlul Parlamentului, al puterii politice. Ce ziceţi de asta: " Pentru prevenirea complicităţilor „la vârful” puterilor legislativă, executivă şi judecătorească în vederea alocării preferenţiale a resurselor către un grup foarte restrâns de persoane privilegiate, a resurselor rămase către categorii mari de votanţi precum pensionarii şi salariaţii la stat şi neglijarea categoriilor aflate cu adevărat în situaţii de risc social este nevoie de un sistem de prevenire şi con­trol al alocării resurselor publice care să preîntâmpine şi să elimine ine­chităţile şi ine­ficienţa."

Către cine trebuie să meargă decizia creşterii pensiilor şi salariilor bugetarilor? Nu cumva spre Bunul Preşedinte, care mai acum câteva zile visa să poată impună soluţiile sale de "mediere" părţilor care apelează la Preşedinte pentru aşa ceva?

Încă ceva: tembelul nostru preşedinte tocmai ne spunea că suntem o ţară de asistaţi social, cu 11,3 milioane de beneficiari. Şi iată ce scrie în Raportul comisiei moşite de el: "Programele care se asociază cu un număr (relativ) crescut de beneficiari dar cu niveluri reduse ale cheltuielilor totale sunt cele de asistenţă socială, valoarea totală a acestora reprezentând doar aproximativ 0.7% din PIB, în anul 2006." La PIB ul din 2006, asta înseamnă circa 500 de milioane de euro. Adică 44 de euro pe an, adică 12 eurocenţi pe zi. Milogii dracului!

Se repetă tâmpenia cu pensiile plătite din Buget. NU ESTE ADEVĂRAT! Contribuţiile pentru sistemul de pensii NU sunt venituri bugetare! Am mai scris asta: anul ăsta bugetul de pensii are un deficit. De mulţi ani, deşi pensiile erau de toată jena, bugetul din care se plătesc pensiile a avut excedent, care a fost folosit la reducerea deficitului bugetar, pentru a da frumos în poză la FMI! Ca să nu mai vorbim despre faptul că pensionarii au ajuns categorie favorizată în România!

Asta nu înseamnă că Raportul este în totalitate ratat. Are concluzii valabile, are şi propuneri valabile. Dar este tributar unei viziuni unilaterale, şi nu face o legătură clară între performanţele economiei şi cele sociale. Şi nu va avea un impact asupra politicilor publice, pentru că aceste concluzii vor fi impuse, ca şi în cazul Raportului Miclea, Parlamentului şi Executivului, consfinţind preeminenţa guvernului de la Cotroceni asupra guvernului legal şi legitim al României. Abordarea conflictuală va predomina, cu efectele deja cunoscute.