Sau cum descoperă unii apa caldă. Vă amintiţi, sper, de ceea ce scriam cu ceva vreme în urmă despre cauzele şi consecinţele acestei crize şi despre ceea ce s-a întâmplat de fapt în societăţile "bogate". Este vorba, până la urmă, de faptul că veniturile reale ale clasei mijlocii şi ale săracilor au scăzut în termeni reali, deşi economia a crescut în ritmuri nemaiîntâlnite în istorie.
Avem şi date: dacă averile celor 5% cei mai bogaţi americani au crescut, ponderat cu inflaţia, cu 60% din 1970 până acum, restul populaţiei a cunoscut o scădere a veniturilor în termeni reali, adică tot după ajustarea cu inflaţia, cu 10%. Sigur, americanii au consumat în draci în toţi aceşti ani, împrumutându-se. Au consumat în viitor. Sau şi-au consumat viitorul? Rămâne de văzut.
Iată ce scrie azi în FT Benn Funnel: "The answer is capitalism’s dirty little secret: excessive lending was the only way to maintain the living standards of the vast bulk of the population at a time when wealth was being concentrated in the hands of an elite."
Un exemplu. Familia Walton, care deţine magazinele WallMart, este mai bogată decât cei mai săraci 100 de milioane de americani, adică decât o treime din populaţia SUA! Iar angajaţii magazinelor WallMart sunt printre cei mai prost plătiţi şi au condiţiile de lucru cele mai penibile din sector. Mai mult, familia Walton angajează multă mână de lucru la negru, în special imigranţi mexicani. De altminteri a fost o vreme când Jay Leno nu rata nicio ocazie să facă mişto pe tema asta.
Şi ne mirăm că, până mai an, ponderea profitului în PIB a fost cea mai mare din ultimii 100 de ani? Iar autorul se întreabă de ce nu s-au răsculat oamenii în condiţiile unei astfel de neruşinate polarizări economice şi sociale. Iată răspunsul, identic cu ceea ce scriam eu cam cu vreun an în urmă: "Put simply, the benefits of economic growth have gone into the pockets of plutocrats rather than the bulk of the population. So why has there been no revolution? Because there was a solution: debt. If you couldn’t earn it, you could borrow it. Cheap financing was made widely available. "
Datoriile personale ale americanilor ating cifre astronomice, fiind de aproape patru ori mai mari decât PIB ul SUA! Adică peste 53 000 de miliarde de dolari, circa 165.000 de dolari pe cap de american, ceea ce este uriaş! Vor putea americanii să-şi achite aceste datorii?
Autorul propune şi soluţii. Prima: deşi e prost, nu vă atingeţi de capitalism! Mai mult, fiţi inovativi şi deschideţi noi pieţe, creşteţi productivitatea! Vindeţi noi produse de care nimeni n-are urgentă nevoie, şi pentru ca bizonii să le poată cumpăra, spuneţi-le: "mai treceţi pe la ghişeul băncii şi luaţi un nou împriumut!" Iar ca orice ucigaş în serie, capitalismul va lovi cât de curând cu o nouă criză, poate mai devastatore decât asta.
A doua: educaţia. Oamenii mai educaţi pot primi, teoretic, slujbe mai bine plătite. Unde? Că SUA şi majoritatea ţărilor europene şi-au desfiinţat sectoarele industriale cu valoare adăugată mare, unde forţa de muncă era bine plătită, şi le-au mutat în China şi în alte ţări din Asia. Să tunzi un câine sau să să faci patul într-u hotel, să înfigi un cârnat în chiflă, iată meserii pentru care nu trebuie să ai un doctorat la Princeton! Oricât de mult ne-ar place să credem asta despre noi, nu toţi putem fi nişte Edisoni!
Rămâne a treia soluţie: să ne întindem cât ne este plapuma. Mersi! Asta o ştiam şi noi, nu trebuia să citim FT pentru asta! Dar nişte salarii mai mari pentru ăi de fac banii capitaliştilor şi nişte profituri mai mici pentru capitalişti nu s-ar putea? Evident, nu, de vreme ce autorul NU recomandă creşterea impozitelor pentru cei mai bogaţi dintre americani, pe motiv că asta n-a mers în anii 70.
Din păcate, omul nostru pune un diagnostic corect, numai tratamentul este fundamental greşit. Dar ce contează! Are el conştiinţa liniştită acum? Are! Atunci, cu capitalismul înainte, după mai mulţi bani pentru cei cu bani! Ura şi la revoluţie!
10 comentarii:
Revolutia mai are un impediment serios : foamea. Atat timp cat oamenii vor avea ce manca, vor suporta aproape orice. In prezent mancam mai mult plastic topit (vezi branza topita), cartofi modificati genetic, conservati la greu in orice si altele de acest gen. Asta se numeste revolutia de consum. Asta tine societatea linistita. Plus opiumul numit televiziune, presa, internet (iluzia dezbaterii) prin care tu particpi in mod "real" la transformarea societatii. Mesajul este : exista speranta! Haideti pe forumuri, implicati-va, haideti sa discutam, aveti o optiune - schimbati-va votul. Mouse wheel (invarti dar stai pe loc).
Foarte corect discursul dar nu înţeleg cu ce ar îmbunătăţi creşterea impozitelor bunăstarea celor săraci. Salarii mai mari pt. muncitori, profit mai mic pt. patroni - OK, dar ce treabă au impozitele cu asta?
Simplu: educaţia costă. Şi cei săraci nu au acces la educaţie din lipsa banilor. Bani pentru burse, bani pentru pregătire profesională, pentru sistemul public de educaţie. Printre altele. Se numeşte redistribuţie şi este singurul instrument pentru a micşora cât de cât polarizarea socială.
Un pic redundant argumentul... Chiar în articol scriaţi că nu putem fi toţi Edisoni. Cineva trebuie să muncească în fabrici, pe şantiere, în agricultură. Sigur, toţi visează, măcar pt. copiii lor, o viaţă mai bună bazată pe o educaţie mai bună, dar pe cei care vor rămâne vrând-nevrând muncitori, nu cred că mărirea taxelor îi va ajuta cu ceva. În schimb o limitare prin lege a marjei de profit a angajatorilor şi stabilirea unui salariu minim pe economie decent, cred că da.
Nu putem fi toţi Edisoni.
Aşa este. Numai că imens de multe minţi din lumea săracă nu-şi pot atinge potenţialul maxim de dezvoltare pentru simplul motiv că nu au acces la instrucţie.
Şi reţineţi, NU am folosit expresia "muncitori". Muncitorul fizic NU este un imbecil. Muncitorul fizic rezovă probleme imediate pe care Edison, cît este al de apreciat azi, poate, n-ar fi reuşit să le rezolve în timp util şi adecvat.
Desfid pe oricare dintre citiorii de aici să facă, de exemplu, o pîine comestibilă. Pun pariu ca nici 1% nu va reuşi...
Munca fizică NU este echivalentă cu imbecilitatea, aşa cum se lasă să se înţeleagă în comentariile anterioare.
În loc ca unii imbecili să alerge de-mboulea pe tradă (fac jioghing), mai bine ar pune mîna pe o sapă să sape un rînd de păpuşoi.
@geo. Nu am afirmat niciun moment că munca fizică este echivalentă cu imbecilitatea. Nu ştiu unde am lăsat să se înţeleaga asta, dar, mă rog... Vorbeam de distanţa uriaşă de câştig dintre angajatori şi angajaţi, printre aceştia din urmă fiind şi majoritatea intelectualilor angajaţi cu carte de muncă care sunt plătiţi mizerabil. Când am scris comentariul, aveam în minte imaginea unui mare om de afaceri din RO, mare patron de echipă de fotbal, care se văicăreşte într-una de lipsa banilor arătându-şi căptuşeala buzunarelor, în timp ce se lasă filmat conducându-şi cu graţie iahtul pe mare şi sfidează poliţia când aceasta îi cere actele la control, de parcă ar fi cineva de vină că nu respectă el legile (nici măcar) de circulaţie.
Ce se mai întâmplă zilele astea prin Amerika este funny.
Pe de o parte, pentru că americanul chiar nu se poate abţine să nu cumpere, mulţi s-au gândit să treacă de pe credit cards pe debit cards (fără overdraft). Măcar aşa, şi-au zis ei, nu poţi cumpăra mai mult decât ai în cont.
Problema este că un card de debit nu este protejat la fel ca un card de credit. În genere, nu poţi contesta o tranzacţie oricând în următoarele 30 de zile, dacă şi se fură şi raportezi furtul nu şi se garantează că nu va trebui să plăteşti cheltuielile făcute de altul cu cardul tău, etc. E drept că unele bănci au început să emită cărţi de debit cu statut aproape identic al celor de credit, dar asta e încă o raritate.
Problema este că, la cum e construit sistemul lor f**ut, cel mai avantajos este să deţii mai multe cărţi de credit, chiar dacă nu le foloseşti!
De ce? Fiindcă faimosul lor scor de bonitate bancară nu se calculează numai pe baza istoricului plăţilor la creditele avute, ci şi pe baza utilizării “potenţialului de credit”.
Astfel, dacă ai un card de debit cu $2,000 în cont şi tu cheltuieşti $2,000, o să ai scor prost. Ai cheltuit 100% din potenţialul de credit, care este ZERO.
Dacă ai un card de credit cu $2,000 în cont şi limită de credit de $5,000, cheltuind $2,000 foloseşti numai 28.6% din cât ai putea cheltui ($7,000), ceea ce este deja binişor.
Dacă ai însă 4 carduri de credit, fiecare cu $500 în cont şi fiecare cu limită de credit de $5,000, cheltuind aceiaşi $2,000 (chiar şi de pe un singur card din cele 4!!!), se cheamă că foloseşti numai 9.1% din cât ai putea folosi ($22,000), şi scorul tău de bonitate bancară va fi excelent!
Sistemul este făcut ca să ai toate mijloacele în a fi tentat să cheltuieşti cât mai mult. Chiar şi când cheltuiala propriu-zisă nu este un avantaj, tu TREBUIE să ai TENTAŢIA la nas. Şi cum americanul este copilăros...
Consumismul ăsta nesimţit este indus în oameni de capitalismul contemporan.
Soluţia?
Prietene Beranger, bag de seamă că eşti prin Amerika. Ceea ce nu e rău: poţi vedea viitorul luminos al capitalismului la faţa cam umflată şi cam vânătă a locului. Lăsând gluma, cum se raportează oamenii obişnuiţi la criză, ce înţeleg din ceea ce se întâmplă?
@ adc
Iată de unde se trage :
"Sigur, toţi visează, măcar pt. copiii lor, o viaţă mai bună bazată pe o educaţie mai bună, dar pe cei care vor rămâne vrând-nevrând muncitori..."
Nuanţa peiorativă este limpede pentru mine, poate şi pentru alţii...
În ceea ce priveşte exemplul dat mai sus de domniia voastră, n-am nimic cu el. Intelectualii cinstiţi ai acestor vremuri, în marea lor majoritate, sînt muritori de foame şi vor fi şi mai departe.
Un exemplu:
Medic, 56 ani, toate gradele luate, baza 1 850 roni. Care va fi pensia peste 5 ani ? Va fi el sau nu va fi muritor de foame peste aceşti 5 ani ? Sau, mai sigur, peste 10 ?
Îmi pare rău, eram pe picior de plecare din State şi nu am putut să răspund.
Dar locul unde am vieţuit eu nu cred că este oricât de reprezentativ pentru America at large.
Oamenii ieşeau de la Target cu cărucioare mai goale decât cele împinse de romulanii care ies de la Carrefour, altminteri îngrijorarea lor era temperată de un optimism moderat -- deşi Utah este un stat republican.
Trimiteți un comentariu