Fanii lui Ceauşescu pot sta liniştiţi: idolul lor s-a reîncarnat în Traian Băsescu. Până la un punct: adică până acolo unde vorbele se pot transforma în fapte. Ceauşescu vorbea la fel de mult şi de percutant precum Băsescu. Deşi defectul de vorbire nu făcea din el tocmai un orator. Numai că Ceauşescu putea transforma vorbele în fapte pentru că în mâna lui se aflau toate instrumentele de comandă şi de control ale economiei şi societăţii. Astea sunt atât avantajele totalitarismului şi dictaturilor de dezvoltare, cât şi slăbiciunile şi dezavantajele lor.
Băsescu nu mai controlează nimic în economie, pentru că actorii economici s-au diversificat, s-au internaţionalizat şi chiar globalizat, ascultă de o mulţime de centre de decizie, iar guvernul României este printre ultimele, dacă nu ultimul dintre aceste centre de decizie. Înaintea lui sunt FMI, BM, CE, consiliile de administraţie ale băncilor, ale multinaţionalelor, etc.
Băsescu nu controlează decât câteva instrumente de coerciţie, precum DNA, şi nici pe alea în totalitate. Cu ele cel mult îşi poate faulta adversarii politici, dar asta nu-l interesează pe omul obişnuit, care are nevoie de soluţii pentru problemele lui.
Aşa că Băsescu nu face decât să se plimbe pe la tot felul de paranghelii, să se pozeze cu turiştii, să tundă oaia şi să se facă de râs cu clopu' pe-o ureche! La fel şi premierul Boc, care-şi închipuie că se schimbă ceva dacă bântuie el pe şantierele patriei!
De fapt, şi aici ajungem la esenţa problemei, lucrurile stau cam aşa: România trebuia să rămână, şi după 1989, o dictatură de dezvoltare, cu o economie mixtă, în care sectorul public să fie cel mai important. Din păcate, privatizarea a fost un blestem pentru noi: a distrus valoare, a drenat resurse, le-a scos în afara ţării, şi a schimbat cursul dezvoltării. Procesul de modernizare a fost inversat: dezindustrializare, dezurbanizare, polarizare socială şi economică galopantă, fuga creierelor şi a forţei de muncă.
Împrumuturile externe nu sunt o soluţie decât în măsura în care ele generează dezvoltare. Noi am păpat banii împrumutaţi pe consum neproductiv. Întrebarea este cum îi vom da înapoi? Pentru asta trebuie să produci. Unde şi cu ce? Baza productivă a ţării nu mai există şi ce există nu ne aparţine. Alţii iau decizii. Ce se va întâmpla dacă Mitall Steel închide Galaţiul? Sau Renault Dacia? Sau Ford uzina de la Craiova? Sau dacă românii nu mai găsesc locuri de muncă afară?
Puţinii bani publici pentru investiţii sunt risipiţi prin acte de corupţie, ineficienţă a actului de guvernare, prostie şi lăcomie. Puiuţii de capitalişti români fie n-au suficienţi bani, fie îi cheltuiesc aiurea, pe maşini, curve şi locuinţe de lux.
De asta toată zbaterea politică din ţara asta este fără miză. De asta este mai importantă dărâmarea gardului Palatului Parlamentului decât programul anti-criză. De asta Băsescu este la cules voturi pe pajiştea cu bujori de munte. Pentru că nu mai există soluţii. Poate că ar trebui să ne gândim cum revenim la dictatura de dezvoltare, păstrând democraţia politică. Poate...
6 comentarii:
Absolut corect.
Totuşi, cred că motorul de dezvoltare nu pot fi decât companiile private. Rolul statului este să creeze şi să aibă grijă să fie respectat cadrul în care operează acestea. Poate mă repet: legislativ se poate prevedea o marjă maximă de profit în orice afacere. Legislativ se poate stabili un salariu pe economie decent. Nu este permis să dai salarii de 200-300 de euro la angajaţi şi tu să te plimbi cu iahtul pe mare fluturându-ţi în direcţia acestora şi a statului buzunarele goale.
Iar statul, că de-aia-i stat, are toate pârghiile trebuincioase pentru a menţine ordinea, indiferent ce se spune: are legislativul, are justiţia, are internele, are serviciile - toată jmecheria este să-şi facă treaba lui de stat.
Inteleg dictatura de dezvoltare in care sectorul public ar fi fost cel mai important. Cum ar fi permis aceasta un sistem mixt? Daca sectorul public era la conducere in dictatura, ce sansa avea sectorul privat? Conform oricarei dictaturi serioase, sectorului privat nu i s-ar fi permis sa concureze sectorul public. Si atunci ce-i ramanea? Parca asta lansase si Lenin la un moment dat si apoi a inchis pe motiv ca se imbogateau unii. Si hai sa zicem ca ar fi mers, ce ar fi oprit fuga creierelor?! Inchideam din nou granitele?! Sa fim seriosi! Tin minte ca in '91 cand am plecat din sistemul public - un institut de cercetare si proiectare care era in cadere libera - mi s-a spus ca pot sa stau daca imi fac rost de proiecte. In momentul in care am aratat ca am potentialul pentru cel putin doi ani, mi s-a spus ca pe aceste proiecte trebuie sa mai tin inca trei oameni. Am calculat, am mai discutat, mai puteam sa fac un efort si se putea. Atunci si ei au supralicitat ca trebuie sa tin cinci oameni. Si in acel moment am decis sa plec si nu am mai lucrat pentru stat nici cinci minute. Nu am plecat din tara doar in speranta ca lucrurile vor merge mai bine. Acesta este modelul care trebuia sa functioneze in tara asta?! Imi pare rau, multumesc, nu. Iar cand vorbim de coruptie, de prostie la nivel guvernamental, de lacomie - asta se intampla daca adoptam orice sistem economic, politic sau religios. Evolutia are loc in ritmul ei. Se numeste proces de invatare si civilizare. Ce va iesi? Nu stiu, si nici nu cred ca stie cineva. Dar oricum, sper sa nu iasa un sistem in care cativa muncesc, multi dau cu gura, unii merg cu valul si toti castiga la fel. Pentru ca atunci ne-am intors de unde am plecat si nu mai sunt atat de tanar sa pot sa plec ca in '90.
Este unul dintre cele mai tari articole pe care le-am citit pe acest blog. Cu spiritul meu de simpatizant al unei stangi moderate, ar trebui sa stramb din nas, se obiectez, ba chiar sa protestez atunci cand citesc ca “ar trebui sa ne gandim cum revenim la dictatura de dezvoltare”, chiar daca propunerea este indulcita cu adaosul “pastrand democratia politica”. Dar situatia este de asa natura incat nu a mai ramas ca solutie de iesire din impasul economic, social si politic, decat sa cautam a face niste pasi inapoi, pentru a regasi ceva din ce am pierdut. Caci, asa cum imi amintesc ca scria acum cateva luni intr-un articol Ilie Serbanescu : “Din punct de vedere economic, Romania a disparut!”. Statistic PIB-ul a crescut, dar nu a fost o crestere sanatoasa, care sa duca la desvoltare. S-au acordat credite cu usurinta, dar in majoritate pentru consum, nu pentru productie. Tara nu mai are economie reala : industria a fost distrusa si in locul ei nu s-a pus alta. Agricultura, la fel, e practic anihilata. Se fac importuri, fara a mai face exporturi. Nu avem o infrastructura rutiera si feroviara moderna, etc. etc.
Totusi ideea cu revenirea la dictatura de desvoltare, are defectul ca multi din cei ce gandesc asa, duc panseul mai departe cu fraza de la inceputul articolului : “Pentru fanii lui Ceausescu idolul lor s-a reincarnat in Traian Basescu”. Caci in cei 20 de ani trecuti, toata clasa politica - de la stanga la dreapta - a fost la guvernare si a dovedit ca nu poate face nimic. Inca de la inceput s-au scapat complet caii din mana si acum caruta se rostogoleste asa cum vor ei. Adica centrele de decizie ce nu mai sunt in tara. Oare cine era la conducerea statului in toti anii in care s-a privatizat si ce trebuia, si ce nu trebuia? Cine era oare la Cotroceni si la Palatul Victoria cand s-au li s-au returnat ex-regelui si familiei lui toate palatele? Ce guvern era la putere cand i s-a dat cea mai mare editura din tara lui Liiceanu? Iar actualul guvern, cu participare a unor ministri PSD, ce a facut pentru a mai corecta ceva din politica dusa de liberali timp de 4 ani? In disperare (iar acest moment al adevarului va veni de indata ce se va vedea rezultatul alegerilor din noiembrie) lumea va dori o mana de fier la carma statului? Cine ar putea fi oare aceasta?
Va rog, faceti cumva si nu-l mai comparati pe Basescu cu Ceausescu sau Putin. Omul n-are nicio legatura cu viziunea celor 2. Opriti-va!
R.L.
"Băsescu nu face decât să se plimbe pe la tot felul de paranghelii"
Corect, acolo se intalneste cu asistentii stapanilor lui care ii aduc rezultatele ultimelor cercetari sociologice : care e starea populatiei, cat mai rezista, cat putem sa intindem coarda si mai ales cand va fi nevoie de o noua "revolutie" portocalie, apoi de una verde, apoi de una galbena sau una mov. Ideea este sa fie cat mai multe culori, sa se creeze un efect psihedelic (LSD) asupra populatiei care, s-a demonstrat si in trecut, poate supravietui destul de mult timp doar cu LSD.
S-a enuntat aici o parere ca politicienii nu au facut nimic in ultimii 20 ani. Cred ca este o discutie interesanta din multe puncte de vedere. Se pot face comparatii cu alte state care au aderat la UE, si anume ca ele nu au iesit din comunism si nu au fost fortate sa adopte anumite politici "de tranzitie". Fara sa aibe un "manual" de tranzitie de la comunism la capitalism, guvernelor romanesti (si politicienilor romani) li s-a bagat pumnul in gura sa implementeze politicile FMI. Sigur, per ansamblu, politicienii ar fi trebuit sa faca mai mult ca sa avanseze interesul national, dar limitarile sunt evidente.
In ce il priveste pe Basescu si asemanarea sa cu Ceausescu: sunt niste asemanari clare ce tin de populism, nu ideologic,ci bazat pe lipsa de educatie. Sigur ca nu il putem compara pe Basescu cu Ceausescu din anii '80, dar exista similitudini, mai ales in modul in care Basescu s-a inconjurat de o liota de poeti de curte, filozofi pupincuristi, si alte asemenea vietuitoare tip "implant".
Cred ca termenul "dictatura" sperie cel mai tare din conceptul discutat ("dictatura de dezvoltare). Cred ca statul trebuie sa isi revina din coma si sa intervina mai puternic, probabil prin gestuinea unui tip de parteneriat public-privat care sa aibe scopul de clarifica ce inseamna "planul" de viitor pe termen scurt, mediu si lung al Romaniei. Nu e nevoie sa fie cincinal. Ar ajuta chiar si procesului de integrare al Romaniei in UE in special pe directia reducerii decalajelor.
Pentru multi insa se va pune intrebarea: ok, deci cu UE nu am reusit sa facem nimic, chiar ne trebuie un plan separat? Pentru mine lucrurile astea sunt complementare, nu se exclud reciproc.
Trimiteți un comentariu