Sentimentul meu este că deja PSD a luat o decizie în legătură cu participarea sa la guvernare. Iar ea este ieşirea de la guvernare. Nici nu era greu de luat o astfel de decizie, dacă PSD vrea ca Mircea Geoană vrea să aibă o minimă şansă de a accede în turul doi al prezidenţialelor. Şi cum nu are o alternativă viabilă pentru candidatura lui Geoană, PSD, îi place sau nu, trebuie să iasă din coaliţia guvernamentală.
Problema este când şi cum să facă aceast lucru. Din câte văd eu, PSD şi-a ales o direcţie de atac: incapacitatea PDL de a gestiona criza economică. Presiunea mediatică pusă de PSD asupra PDL este reală, şi Boc este tot mai iritat de asta şi de criticile partenerilor de guvernare. Madam Udrea, pe care o paşte, de mâine, o comisie de anchetă parlamentară, cu acordul generos al PSD, îi ţine isonul lui Boc.
Interesantă a fost şi ieşirea la rampă a purtătorului de cuvânt al PSD, Duvăz, care s-a concentrat tot pe aspectele economice ale guvernării, acuzând şi el modul în care oamenii PDL gestionează economia. Fără a acuza pe cineva anume, Duvăz a criticat viguros măsurile de natură economică ale guvernului, cu trimitere directă la Pogea şi la Videanu. Că veni vorba de Videanu, pe unde-şi mai pierde timpul? Că eu, unul, n-am înţeles ce face, ca ministru. În afară de micile lui şmenuri, evident!
Să vedem ce riscă PSD dacă iese de la guvernare. În afară de linşajul mediatic al oficioaselor, evident. Care oficioase nu mai sunt nici atât de portocalii în cerul gurii, şi nici atât de credibile şi forţoase, pe motiv de criză, printre altele. Păi, nu cred că riscă cine ştie ce. Cum economia nu este precum picioruşul ăla de broscuţă, pe care, dacă-l cuplam la o sursă de curent, începea să se contracte spasmodic, ORICE măsuri ar lua un guvern Boc doi, ele nu vor avea efecte pozitive asupra ansamblului economiei naţionale înainte de alegeri. Singurul risc ar putea fi acela ca Pogea să fi dosit nişte bani prin diferitele conturi ale execuţiei bugetare, pe care să le folosească pentru ceva pomeni electorale prin octombrie-noiembrie.
Este drept că Băsescu va apăsa pe pedala demagogiei şi va încerca să dea vina pe PSD şi pe Geoană pentru eşecul guvernului Boc unu şi pentru accentuarea crizei economice. Îi va fi greu: el a fost artizanul acestei coaliţii, el a încălecat guvernul şi pe Boc, de la Cotroceni au venit tot felul de legi şi de "reforme", el a fost adevăratul premier al României.
Ieşirea de la guvernare a PSD îl va lăsa pe Băsescu fără elemente importante ale bilanţului. Un guvern minoritar nu-şi va putea asuma răspunderea pe nicio lege. Or acum se pune problema asumării legilor din educaţie. Reforma educaţiei a fost un subiect permanent folosit de Băsescu în lupta politică. Practic, guvernul Boc doi va avea mâinile legate. Şi se va rezuma la a gestiona treburile curente, altceva neputând face.
În schimb, intrând în opoziţie PSD va putea ataca PDL fără să se mai simtă legat de vreun angajament, ca acum. În fond, dacă nu intra la guvernare, era mai câştigat. Nici măcar baronii locali, care au crezut că pun mâna pe ceva bani dacă sunt la guvernare, nu mai suportă actuala situaţie. Şi ei s-au radicalizat, cu atât mai mult cu cât PDL se comportă mizerabil în teritoriu.
Mulţi au spus că PDL ar fi fericit să se afle singur sau doar cu UDMR la guvernare. Nu cred că în condiţiile actuale mai poate fi vorba despre fericire, dimpotrivă. Când sunt doi să împartă "deliciile" crizei, şansa de a nu deconta toate rezultatele negative ale guvernării de unul singur sunt mult mai mici. Aşa, cei de la PDL sunt ţintă sigură. Şi dacă vârful crizei va fi în toamnă, Traian Băsescu va fi în corzi. Cu Ridzi şi Udrea de gât!
PSD trebuie să-şi gândească foarte bine ieşirea de la guvernare. În primul rând trebuie să-şi construiască o justificare-beton. În al doilea rând trebuie să-şi construiască o strategie de comunicare publică, pe care trebuie s-o pună în practică cu profesionalism. Ceea ce n-a prea dovedit în ultima vreme.
Credeţi că bat câmpii? Nu vă sfiiţi, spuneţi-mi ce credeţi fără menajamente!
6 comentarii:
Nu cred ca baronii locali "s-au radicalizat". Stiti cumva specia aceea de tantar din delta care iti suge sangele pana se umfla si cade pe pamant (eventual se sparge) sub propria greutate? Ei din astia sunt...
Asta ar insemna sa piarda sefia Ministerul de Interne deci si 2 si un sfert-ul lucru care nu i-ar ajuta deloc.
Cred că despre ruperea aliantei PDL-PSD nu trebuie vorbit in termeni de „dacă”. Întrebarea e „când?” (am spus asta încă din ziua în care a fost parafat protocolul). Iar răspunsul stă în tactici electorale. Institutele care fac sondaje au acum comenzi cu carul. Pentru că fiecare parte caută să facă acest pas astfel încât să iasă cât mai bine din toată povestea (fireste, cu alonjă la prezidentiale).
Două răspunsuri la ceea ce ati scris.
1. Ce pierde PSD iesind de la guvernare? Niste posturi, o grămadă de posturi, de fotolii care înseamnă putere, care sunt „rostul”.
2. Cred că vârful crizei nu va fi la toamnă, ci mai târziu, probabil la primăvară. La toamnă e posibil chiar ca efectele crizei să fie atenuate (poate chiar cu voia Cotroceniului:)
foarte bine scris, daca-mi permiti parerea. nu stiu insa ce sa zic, adica justificarea psd-ului pentru iesirea de la guvernare, in masura in care guvernul acesta este vazut drept unul PDL, nici nu trebuie sa fie prea complicata: au fu**t carasul, gata, noi ne spalam pe maini!
si nici n-ar fi foarte departe de adevar ;)
Iesirea PSD de la guvernare ar fi o miscare buna (pentru PSD).
Din punctul meu de vedere (politic) ar fi bine sa se "compromita", in continuare, alaturi de PDL.
Pe de alta parte, la modul in care gestioneaza baietii astia criza care n-a atins, inca, apogeul, prin ianuarie-februarie nu va mai conta cine este presedinte, parlamentar, minstru etc.
ce pacat ca nu le prea am cu politica, dar imi place articolul...
Trimiteți un comentariu