Limbricul uasecerist

Cum ştiţi, Ioan T. Morar este o jigodie. Şi mândru de asta, de vreme ce ţine s-o demonstreze zi de zi. O fi şi asta un soi de metodă Coue: nu poate funcţiona dacă nu-şi repetă până la epuizare "sunt o jigodie, sunt o jigodie, sunt o jigodie!"

Limbricul uasecerist comite ieri o postare pe blog, cu un titlu în acord cu jigodismul lui de zi cu zi: "A fost Eminescu pesedist?" Cretinul se agaţă de prezenţa, în curtea sediului PSD din Kiseleff 10, a unui bust a lui Eminescu. "Măi, să fie, s-a înscris poetul naţional în partidul lui Ion Iliescu şi noi nu ştim?! Cu ce ocazie a ajuns bustul aici?! Nu e o jmekerie? Nu e confiscarea unui simbol naţional?! Jos labele de pe Eminescu, tovarăşi!"

Când tu ai fost un scribălău la o oficină de propagandă a sistemului comunist, chiar dacă mai spălată şi mai de nişă, ca să zic aşa, şi faci mişto de unii care, până la proba contrarie, sunt, în democraţie, de stânga, e o culme a nesimţirii!

Ce nu ştie, sau nu spune ITMorar, este că în actualul sediu al PSD, casa Toma Stelian, a funcţionat până în 1977, când a fost avariată la cutremur, Uniunea Scriitorilor şi Muzeul Literaturii Române.

Mircea Micu, într-unul din volumele "Întâmplări cu scriitori" povesteşte o scenă care are drept subiect central o statuie a lui Eminescu, şi pe Zaharia Stancu. Nu sunt foarte sigur de amănunte, şi nici cartea nu o găsesc în bibliotecă, de aceea aş fi recunoscător celui care o are şi poate face corecţii, dacă greşesc.

În mare, povestea spune că Oscar Han(?) face o statuie a lui Eminescu, pe care Zaharia Stancu o "plantează" în locul unde este acum bustul lui Eminescu. Şi pune mâna într-o dimineaţă pe unul dintre membrii găştii de nebuni care fiinţa la mansardă, în jurul lui Fănuş Neagu, gen Păunescu, şi-l întreabă ce părere are despre statuie. Răspunsul a fost ireverenţios, de vreme ce Zaharia Stancu s-a supărat, Oscar Han fiindu-i prieten.

Existenţa acelui bust în curtea sediului central al PSD este cât se poate de normală, dacă ne gândim la istoria locului. Anormală este mintea limbricului uasecerist, ajuns peste noapte anticomunist. Tot demersul lui este de un ridicol îngrozitor. Să ne înţelegem bine: într-o ţară care îşi bate joc de istoria ei, când fiecare generaţie se străduieşte să şteargă orice amintire a înaintaşilor, orice gest de păstrare a memoriei contează.

Ce m-a şocat într-un fel în dimineaţa asta este puţinătatea informaţiilor despre personalităţile trecutului. Totul este vag, nesistematizat, şi de cele mai multe ori ai parte de articole din presă, polemice, denigratoare, sau laudative, mai niciodată obiective. Noi, românii, suntem în preistoria Internetului, din acest punct de vedere.