Soarta face(eu n-am niciun merit în asta!) să lucrez într-o zonă în care există încă partea cea mai paşnică, mai calmă şi mai normală a Bucureştilor. Deşi presiunea dezvoltatorilor imobiliari este tot mai mare şi, încet, încet, apar şi aici oribilităţile arhitecturii "moderne", care au tot atât farmec şi eleganţă cât un şoşon rupt.
Nu atât casele îmi provoacă invidia( deşi ştiu eu una pe care, dacă aş avea bani, aş cumpăra-o, indiferent de preţ!) cât faptul că poţi avea un copac în grădină. Şi nu orice copac, ci o magnolie. Din păcate, deşi mi-am propus să fotografiez toate magnoliile pe care le ştiu şi care merită, n-am reuşit nici anul ăsta. Vedeţi mai jos câteva dintre ele.
Legat de asta, o poveste simpatică: duminică dimineaţă, trecând pe strada Pangrati, văd copăcelul cu flori roşii, pe care l-am şi pus mai jos. Era pe trotuar, în faţa unei case. În curtea casei, o magnolie superbă, cu nişte flori mari, de un roşu violet minunat. Când să le fotografiez, apare de nu ştiu unde un dulap, echipat ca un luptător SWAT gata de acţiune. Puşcociul îi mai lipsea. "Nu puteţi fotografia. Nu aveţi voie să îndreptaţi aparatul către casă!" Şi mă ia gentil de guler, arătându-mi drumul drept. "V-aţi sonat?" îl întreb eu, candid. Păi am pozat copăcelul. Nu pot fotografia magnolia?" "Copăcelul e pe stradă". Da, şi? Fotografiind copăcelul, puteam fotografia şi casa" zic eu. Se pare că l-am încurcat. "Nu aveţi voie să îndreptaţi aparatul către casă", zice tipul, nu foarte convins, dar vigilent.
Îl las pe năuc în plata Domnului. Dar când văd numărul de înmatriculare al Merţanului 4X4, alb untos, parcat în faţa casei, îmi pică fisa. Era casa lui Locic! Îl înţeleg. Are omul alergie la ochiul şi timpanul!
O ultimă remarcă. Pozele sunt făcute cu duda. Care are şi ea limitările ei, mai ales pe timp noros. Se vede. Iar când foloseşti zoomul digital, calitatea scade. Dar în general este mai bună decât cea de pe Nokia, care mă enervează pentru că are permanent o nuanţă verzuie, indiferent ce fotografiezi.
7 comentarii:
Frumos. Foarte frumos.
Frumos, frumos. In Aviatorilor, nu? Ar trebui sa replic cu niscaiva poze de la mine din Cotroceni:)
Dle Gheorghe
Lucrati in zona Bul Dacia :-)? Ambasada Japoniei? Ca acolo sigur n u aveti voie sa fotografiati, am avut si eu ocazia sa "testez" asta. Tot la "magnolii" eram si nu le "gheise" :-).
Multumesc pt flori si pt o unda de primavara:-)
Da, prieteni, fotografiile sunt din zona Aviatorilor. Acolo e biroul meu. Şi mai e o magnolie superbă în grădina ambasadei Ungariei, pe lângă Grădina Icoanei.
Şi, asybaris, cred că n-ar strica să le pui pe blog pe cele din Cotroceni. Nu am o nostalgie specială după "vechiul" bucureşti, care era un ghiveci de stiluri, cu puţine case valoroase şi cu o mulţine de coşmelii, vezi ce-a mai rămas din ele pe lângă gara de Nord sau pe lângă parcul Carol. spun altceva: că şi cartierele dormitor ar putea arăta mai uman, dacă economicul nu ar fi fost deasupra cetăţeanului. Oricum oraşul ăsta trebuie remodelat.
Imortalizarile alese sunt facute de spirite alese. Ma bucur ca "se mai exista" la aceasta ora oameni ... umani.., de factura dvs.
SorinPLATON
-un prieten-
Da! De-asta mi-a placut intotdeauna sa ma plimb pe strada in Bucuresti in aia doi ani cit am locuit acolo, si imi place si acum, de cite ori ma duc, mai mult decit in Brasovul natal...
Lasind macar citeodata la o parte fosgaiala, mizeria, prostul gust si tigania, mi-a placut senzatia de a fi surprins de frumusete acolo unde m-am asteptat mai putin, sau unde nu mi-a dat prin cap s-o caut, si asa am ajuns sa-mi rup picioarele prin Bucuresti, nu numai in Aviatorilor. Un copac in floare chiar intre gunoaie, o fatada stil, chiar daca mai decrepita (de fapt, mai bine decrepita, ca noi oricum nu stim sa renovam ca lumea nimic in tara asta), o balta cu rate cu boboci, un ginkgo-biloba care apuca toamna sa stea macar citeva zile galben-auriu. Etc. Lucruri bune.
Am albume pline de poze ca acestea, din toate anotimpurile, si recunosc, amarit de inginer ce ma aflu, cu biroul inghesuit in bloc intr-un cartier comunist din Brasov (macar ca nu la periferie, intre Carrefour si dealeri auto), ca a ma plimba pe strazi, no matter where, si a ma uita la cladiri, copaci, animale si oameni (in aceasta ordine), este placerea mea cea mai mare.
Mi se intimpla rar in ultima vreme, din pacate, ca-n vremurile asteade criza ne cam asupreste corporatistu', si ma plimb foarte putin. Da' si-ntr-o zi cind m-oi'nnerva si-oi zice ca nu mai vreu... :)
Eu nu am auzit ca nu e voie sa pozezi pe o strada, indiferent din ce colt, cu ce zoom, atita timp cit nu exista un semn public, marcat, care sa denote interdictia aprobata de primarie. Semne de astea sunt in vest pe linga unitatile militare. Dar faptul ca militianul te-a "luat de guler, chiar si metaforic, e si asta un semn de cit de complexata e Romania, si cita democratie s-a instalat in mintea oamenilor.
Pozele sunt frumoase...
Trimiteți un comentariu