miercuri, 28 aprilie 2010

Cum ne vindem viitorul

Înţeleg că drepturile de poluare(altă tâmpenie a liberalismului care transformă orice în marfă, ca şi în cazul ăsta, care ar fi de râs, dacă n-ar fi o propunere scelerată) sunt ultima speranţă a bocilor din Guvern pentru a ţine deficitul bugetar în limitele convenite cu FMI, pentru a primi următarea tranşă din împrumut. Aşa că Guvernul a dat liber vânzării certificatelor de emisii de CO2, introduse de Acordul de la Kyoto, pe care-l respectă doar proştii, aşa, ca noi.
Sigur, veţi zice, luăm bani pe nimic, deci să fie primiţi. Nu e tocmai aşa. Vânzând aceste certificate, fără să avem o strategie economică şi industrială pe termen lung, ne vom trezi fie că nu mai putem opera anumite industrii fără investiţii extrem de costisitoare în depoluare, ceea ce va duce la pierderi de valoare şi de locuri de muncă, fie că devenim necompetitivi şi neatractivi pentru investiţii, pentru că cerinţele de mediu ar face preţurile de producţie prohibitive, deci alte locuri de muncă şi altă valoare pierdute. Ăia care cumpără acum de la noi scutesc foarte mulţi bani, de vreme ce ne dau circa două miliarde pe ceva ce nu se vede.
Există şi o altă problemă: este cel mai bun moment să vindem, acum, când la nivel global se observă o reducere semnificativă a activităţii industriale, implicit a emisiilor de CO2? Nu cumva ne facem socoteli proaste?
Dar ce contează: porcuşorul rozaliu va mai avea nişte bani de risipit...

3 comentarii:

Fluieratorul spunea...

Pina acum 2 ani credeam ca vrem sa ajungem Columbia Europei. Acum cred ca vrem sa fim un fel de Kenya.

Cred ca facem socoteli bune pentru unii, si proaste pe orice termen pentru majoritatea. Ca mai toate cele din ultimii 20 de ani de cind sintem, chipurile, liberi sa facem ceea ce inainte nu eram lasati sa facem. Inainte aveam o scuza, acum nu vad ce mai avem.

Karakas spunea...

off-topic, dar legat de deficitul de democratie. Intr-o tara cu o traditie democratica marcanta, de Canada e vorba, guvernul canadian (conservator, de dreapta), a refuzat sa trimita parlamentului (House of Commons) acte oficiale despre posibile incalcari ale drepturilor prizonierilor afgani luati prizonieri de militarii canadieni in Afganistan. De mult in presa canadiana se vorbeste despre torturarea prizonierilor afgani de catre militarii canadieni.

Astazi insa Parlamentul a cistigat in fata guvernului. Interesant este ca nu a fost utilizata o Curte Constitutionala (nu exista in Canada decit Curte Suprema) ci a fost folosit Speaker of the Commons (nu exista in Romania), care s-a inspirat in decizia sa din dreptul constitutional al Angliei si Australiei.

http://www.cp24.com/servlet/an/local/CTVNews/20100427/100427_afghan_canada_casualties/20100427/?hub=CP24Home

In orice caz este o victorie pentru democratie!

Adrian Teacă spunea...

Nu liberalismul e de vină pentru chestia asta, ci tîmpenia, pur şi simplu. Problema e că nici un guvern, în ultimii nu mai ştiu cîţi ani, nu a venit cu o strategie de dezvoltare pe termen lung. De fapt, noi nu avem nici măcar un plănuleţ pentru a mişca lucrurile de azi pe mîine!Pentru că la noi lucrurile decurg cam aşa http://teaca.wordpress.com/2010/04/20/sedinta-cu-dirigu/

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...