joi, 15 aprilie 2010

România scoasă la mezat

Începe vânzarea la mezat a averii publice, câtă a mai rămas. Foamea de bani, dar şi, sau mai ales corupţia, sunt motorul acestei acţiuni pe picior, de pe urma căruia statul va obţine praful de pe tobă.
Vedeţi aici inteprinderile vizate. Dar mi se pare de-a dreptul bizar ca pe paginile unui ziar să se lăfăie "estimările" de preţ ale vânzătorului. Păi cine va fi prostul ăla să dea mai mult? Mai puţin, da. Dar dacă vedem cine le publică, adică revista "Capital", şi ce funcţie îndeplineşte fostul redactor şef al publicaţiei, Ionuţ Popescu, adică şef la Fondul Proprietatea, lucrurile încep să se lege.
Dacă punem la socoteală şi intenţia de a vinde "drepturi de poluare" de circa 1,2 până la 2,1 miliarde de euro, prin negociere directă cu amatorii de aşa ceva(deci pe comision baban!), avem tabloul dezastrului economic care ne paşte. Bine, nu ne paşte, suntem în plin dezastru!
Ce scriam eu acum vreo trei luni? Că vom vinde cam tot ce avem prin casă. Ei bine, se petrece chiar mai repede decât mă aşteptam. Dar dacă luăm doar vreo două miliarde pe tot ce vrem să vindem, de unde facem rost de restul, adică de vreo 18 miliarde de euro?

5 comentarii:

Stefan A. spunea...

Ramine ca ultima resursa sa ne vindem rinichii.
Asta dupa ce vom vinde tot (strazi munti, riuri) , vom consuma tot si in incheiere vom acuza statul ca nu e bun de nimic .
Ramine cum am stabilit . O tara de .....!

Fluieratorul spunea...

Grecilor le-au zis-o nemtii in fata. Noi ne-am apucat fara sa ne mai zica nimeni.

N. Raducanu spunea...

„In 1916 din capitalul total al societatilor industriale de 636 milioane lei aur, 511 milioane apartineau societatilor straine. Acestea detineau 92% din industria petroliera, 96% din electrica si de gaz, 94% din industria zaharului, 74% din metalurgie, 70% din dindustria forestiera etc. Situatia va ramane aceiasi, in semnificatia ei generala, si in anii ’30”. (cf. V. Axenciuc – “Evolutia economica a Romaniei” – 1992, pag. 592).
Iar daca deschidem Enciclopedia Romaniei vol.I din 1938, aflam (pag.142-147) ca in 1930, la o populatie de 18.052.896, existau numai 133.007 (0,8%) cetateni cu pregatire superioara. In 1930 numarul analfabetilor reprezenta 44,2% din totalul populatiei. Oare spre o asemenea situatie ne indreptam astazi?

Ruxandra-Georgeta Lungu spunea...

Da, domnule Raducanu, spre o astfel de situatie ne indreptam. Caci cum ai putea fura unei tari industria, agricultura si comertul, fara sa-i indobitocesti pe cetatenii ei, in prealabil?

Karakas spunea...

Domnule Raducanu, foatre interesante cifre statistice. Eu ma intreb oare acum, cit capital romanesc exista vs. capital strain investit in Romania? Cite intreprinderi sunt detinute de romani si cite de straini din total? Daca cineva are asemena statistici as aprecia sursa si datele. Multumesc.

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...