joi, 22 aprilie 2010

Paranoia

De obicei nu revin cu postări mai vechi. De data asta se impune. Pentru că ceea ce am scris în septembrie 2007 rămâne extrem de actual şi de valabil. Este acelaşi traian băsescu, cu aceleaşi obsesii, cu aceeaşi sete de răzbunare, cu aceeaşi paranoia, pe care îl ştim şi pe care trebuie să-l mai suportăm vreo cinci ani. Cu o Constituţie făcută pe măsura ambiţiilor şi obsesiilor lui de un premier, un guvern şi o majoritate parlamentară care se cacă de frică în faţa lui, şi nu ştiu de ce. Poate pentru că suntem un popor de căcat, care n-are demnitate, n-are valori şi pic de minte. Şi pentru că democraţia nu înseamnă nimic pentru noi, pentru că nouă ne plac dictatorii, care, oricât ar părea de ciudat, nu ne deranjează, câtă vreme nu-i deranjăm.
" Adevăratul urmaş al lui Ceauşescu
În sfârşit, Nicolae Ceauşescu se poate odihni în linişte! România are în Traian Băsescu executorul testamentar al moştenirii sale politice. Pentru că, ne place sau nu, există o astfel de moştenire politică, chiar dacă ea nu a fost prea vizibilă în toţi aceşti ani. De ce a ieşit această moştenire la lumină acum şi mai ales de ce se simte Traian Băsescu obligat să-l continue pe Nicolae Ceauşescu sunt întrebări cărora vom încerca să le găsim un răspuns. Începem printr-o afirmaţie care poate să şocheze: Traian Băsescu are ceva în comun cu Nicolae Ceauşescu: paranoia puterii. De aici trebuie să plecăm dacă vrem să înţelegem de ce Traian Băsescu este adevăratul continuator al lui Ceauşescu în politica românească.
„Etimologic, termenul “paranoia” derivă din limba greacă: "para" = alături , "noia" = judecată. Paranoia se dezvoltă pe terenul unei predispoziţii constituţionale în care egocentrismul şi inadaptabilitatea sunt trasaturi înnăscute, servind ca premise şi explicaţie pentru întreaga structură delirantă.

Bolnavii au următoarele trăsături: inadaptabilitate, hipertrofia eu-lui, eroare de raţionament şi suspiciozitate.În cele mai multe cazuri este vorba de persoane cu un comportament aparent normal, bine orientate şi capabile să-şi realizeze scopurile propuse.
Structura morbidă pare să apară tocmai pe linia obiectivelor şi scopurilor personale. Aceste scopuri nu sunt însă în concordanţă cu posibilităţile reale ale subiecţilor, cu situaţia lor socială sau cu raporturile lor cu cei din jur.Structura personalităţii lor este caracterizată prin rigiditate, orgoliu, neîncredere, egocentrism. Pe acest fond, orice trăire emoţională sau dorinţă ne-realizată focalizează nejustificat întreaga lor activitate in scopul satisfacerii acestor dorinţe. Orice piedică este interpretată ca o nedreptate, ca ostilitate.Unii ajung să creadă că au de îndeplinit misiuni importante, alţii că sunt iubiţi de persoane distinse sau că sunt înşelaţi. Subiecţii devin impenetrabili, nu recepţionează şi nu reţin din realitate decât acele evenimente care se potrivesc cu interpretările lor. Astfel se creează sistemul delirant, caracterizat prin premise false şi impenetrabilitatea la critică.
Cele mai frecvente premise false sunt furnizate de interpretări şi intuiţii delirante ale prezentului sau ale trecutului, sub forma iluziilor de memorie.
Răspunsul bolnavilor la atitudinea potrivnică pe care o iau cei din jur faţă de comportamentul lor patologic determină inadaptarea lor progresivă şi recurgerea la acţiuni antisociale. Bolnavii nu pot înţelege ne-concordanţa ideilor lor cu ale celorlalţi şi ajung sa se considere persecutaţi, urmăriţi, înşelaţi.
Deşi acest delir ajunge să se constituie într-un sistem permanent şi de neclintit, funcţionarea gândirii, voinţei şi acţiunii rămâne clară şi ordonată ”
Ca şi Nicolae Ceauşescu, Traian Băsescu este un inadaptat, din motive diferite, însă. Nicolae Ceauşescu a oscilat permanent între două lumi: cea rurală, de care a fost obligat să se despartă la o vârstă fragedă, şi cea urbană, pe care n-a înţeles-o niciodată şi pe care a încercat să o ruralizeze, sub pretextul modernizării. E drept că intrarea lui în lumea urbană a fost un şoc, peste care nu a reuşit să treacă niciodată.
Traian Băsescu oscilează şi el între lumea militară, cea care i-a format de mic personalitatea, şi lumea civilă, care are tendinţa de a respinge tot ce ţine de ierarhie, supunere, încorsetarea libertăţii şi personalităţii. Şi Traian Băsescu a suferit un şoc, cel al adaptării la mediul cazon. Ce dovezi mai bune ale oscilaţiilor sale între aceste două lumi decât exerciţiul complet inutil al reînnoirii licenţei de comandant de cursă lungă, în cursul verii, deşi ştie că nu va mai profesa niciodată, şi intenţia sa de a mai naviga cu petrolierul „Biruinţa”?
Traian Băsescu nu se simte confortabil în nici una dintre noile sale ipostaze de după 1989. Nu ştiu cât de bun comandant de navă sau ofiţer de informaţii va fi fost până la Revoluţie, dar sigur a eşuat în toate funcţiile publice deţinute după 1989. Oricât ar fi de lăudat de o parte a presei, oricâţi intelectuali publici i-ar aduce osanele, la fel de neruşinate ca acelea aduse lui Nicolae Ceauşescu, oricât de „animal politic” ar fi, eşecul este o realitate. Nu a făcut nimic nici ca ministru al transporturilor, nici ca Primar General al Capitalei, nu face nimic nici ca Preşedinte al României.
Proiectele lui politice nu au nici-o consistenţă, pentru că sunt construite, ca şi acelea ale lui Nicolae Ceauşescu, pe negarea trecutului. Nicolae Ceauşescu nu a reuşit să înţeleagă şi să evalueze critic trecutul interbelic, de aceea a încercat să şteargă orice urmă a lui, chiar şi atunci când acel trecut privea Partidul Comunist Român. Amintiţi-vă de fotografiile oficiale, din care dispăreau militanţii comunişti căzuţi în dizgraţia lui Ceauşescu!
Traian Băsescu şi-a construit succesul în politică tot pe negarea trecutului. Cel mai spectaculos şi mai semnificativ gest al său a fost cel al condamnării „comunismului”, care este, dintr-un anumit punct de vedere, echivalentul imagistic al celebrului discurs de condamnare a invadării Cehoslovaciei, rostit de Ceauşescu în august 1968. „Condamnarea comunismului” a avut acelaşi efect ca şi „condamnarea invaziei”: l-a legitimat pe Traian Băsescu în rândul intelectualilor critici ai puterii, în general, aşa cum l-a legitimat pe Ceauşescu discursul din 1968. Că a urmat repede o cruntă deziluzie e deja altă discuţie.
Ca şi Nicolae Ceauşescu, Traian Băsescu nu are abilităţile necesare pentru a conduce România. O ţară nu se conduce precum un vas. Deşi nu s-ar părea, din cauza personalităţii sale rigide, în jurul lui Traian Băsescu este un mare gol. Ca şi Ceauşescu în primii săi ani de „domnie”, Traian Băsescu a adunat în jurul său o serie de personalităţi, oameni de valoare, cu mare ţinută intelectuală. Rând pe rând aceştia l-au părăsit sau au fost trimişi la plimbare. Cei care nu sunt de aceeaşi părere cu şeful statului sunt urmăriţi de ura şi de dorinţa sa de răzbunare.
Ultima intervenţie televizată a lui Traian Băsescu de joi, 27 septembrie 2007 este ilustrativ pentru felul în care se manifestă paranoia lui Traian Băsescu. Este un discurs care developează cum nu se poate mai bine egocentrismul, obsesiile, rigiditatea personalităţii, orgoliul şi interpretarea selectivă a realităţii, funcţie exclusiv de interesele sale.
Primo, guvernul condus de Călin Popescu Tăriceanu, despre care spune: „asta ştie oricine, că nu funcţionează cum mi-aş dori şi cum ar trebui să funcţioneze. De asemenea, trebuie să recunoaştem că actualul guvern arată ca CPEx, Comitetul Politic Executiv de dinainte de revoluţie. Noi reuşim să contrazicem toate standardele democratice, făcând demonstraţia că la noi se guvernează cu 20%, şi nu cu condiţia de aur a democraţiei, 50%+1, motiv pentru care eu în mod repetat am cerut partidelor şi primului-ministru, în mod deosebit, să se asigure o guvernare cu o susţinere transparentă. Ori făcea un protocol cu PSD, ori încerca să refacă majoritatea pe care la un moment dat a avut-o. Aduceţi-vă aminte că acest guvern a avut o susţinere consistentă. Pe rând, primul-ministru a pierdut din guvernare PC întâi, după care a dat afară Partidul Democrat, pe înţelegere cu PSD, care acum s-a răzgândit în ceea ce priveşte susţinerea.”
Secundo, Tăriceanu însuşi:” Am greşit şi o spun şi acum. Nu aş fi crezut vreodată că primul-ministru Călin Popescu Tăriceanu face aranjamente cu PSD şi cu PRM pentru suspendarea preşedintelui. Nu aş fi crezut vreodată, oricât l-ar fi nemulţumit relaţia cu preşedintele, că va scoate PD, aliatul din campanie, de la guvernare... Domnul prim-ministru să fie foarte atent la respectarea legii. Acolo (când a decis amânarea alegerilor euro - parlamentare) a încălcat grosolan Constituţia. Când a hotărât, în baza faptului că Blaga nu a vrut să semneze ordonanţa legată de amânarea alegerilor, a în călcat grosolan Constituţia... Din nou, a uitat domnul prim-ministru şi de onoare, şi de guvernarea de dreapta: a scos, la comanda PSD, PD de la guvernare... Eu cred în această variantă politică, ea a fost doar artificial spartă pe slăbiciunea domnului Tăriceanu în relaţia cu Hrebenciuc şi fostul preşedinte Iliescu, dar cred că se poate guverna, chiar dacă nu se va mai utiliza Alianţa D.A. în următoarele alegeri.”
Tertio: PSD şi liderii săi, în special Ion Iliescu şi Adrian Năstase. Înainte de a exemplifica, o observaţie: Traian Băsescu a trăit suspendarea sa de către Parlament extrem de dramatic, şi constatăm că este un şoc peste care nu poate să treacă şi ale cărui consecinţe, la nivel afectiv, nu le poate gestiona. Suspendarea este evocată obsesiv în fiecare apariţie publică cu subiect politic. Iar motorul acestei obsesii este dorinţa de răzbunare, care îl face să încalce toate regulile şi cutumele exercitării funcţiei de şef al statului. Şi aici se aseamănă cu Nicolae Ceauşescu, care i-a urmărit cu ura sa pe toţi cei care i s-au opus, într-un moment sau altul.
„PSD reuşeşte să-şi externalizeze conflictele interne. Au conflicte interne majore şi sunt evidente din presă şi le ştiu şi de la oameni politici din interiorul PSD: gruparea Ion Iliescu, gruparea Adrian Năstase, gruparea Mircea Geoană. Au vrut să şi le rezolve la începutul anului prin acţiunea de suspendare a preşedintelui României. Nu şi le-au rezolvat. Din păcate, acolo lucrurile au fost împinse până la suspendarea preşedintelui pentru că domnul prim-ministru a uitat de onoare şi şi-a dat mâna cu PSD, cu PRM pentru suspendarea preşedintelui. A venit al doilea episod, în care PSD a încercat să-şi rezolve problemele interne, externalizându-le, condiţionând PNL de susţinere în cazul în care scoate PD de la guvernare...Pentru mine PSD nu este un partid inamic. Este doar un partid care nu poate fi adus la guvernare acum din diverse motive. Primul şi cel mai important este că nu poţi să aduci la guvernare un partid instabil în interiorul lui... Deci eu cred că PSD trebuie să se clarifice în interiorul lui, este pentru mine foarte clar că domnul Ion Iliescu nu l-a lăsat nicio clipă pe Mircea Geoană să conducă partidul, să fie liderul partidului, şi autoritatea lui Mircea Geoană a fost tot timpul sabotată ori de negocierile lui Viorel Hrebenciuc, ori de autoritatea pe care încă o are Ion Iliescu... Perspectiva PSD este, dacă până la alegeri îşi face acea curăţenia de care este nevoie, să devină un partener fezabil de guvernare şi, ca preşedinte în funcţie, pentru că spre ghinionul multora voi fi preşedinte în funcţie şi la următoarele alegeri legislative, voi desemna încă un premier şi voi contribui la formarea guvernului, dacă scapă de ancorele lor din trecut, de a face politică de gen Viorel Hrebenciuc, de a fi întotdeauna un adversar al evoluţiilor democratice, cum este Ion Iliescu... Scăpând de oameni de acest tip, PSD devine un partid cu care se poate lucra...Asta înseamnă curăţenie. Este de altfel miza cu care Mircea Geoană a câştigat alegerile în PSD. Valul tânăr de politicieni din PSD l-a susţinut pentru acest lucru, ca de altfel şi politicienii ardeleni...Mircea Geoană a încercat să-şi consolideze puterea făcând concesii, făcând concesii lui Ion Iliescu şi lui Hrebenciuc. Din acest motiv a ajuns aici, unde a ajuns, cu incertitudini în partid şi cu probleme în a mobiliza tot partidul. Probabil că şi electoratul aşteaptă foarte mult de la Mircea Geoană. Şi eu cred că, fără a încerca să-i dau lecţii, pentru că este destul de matur şi..., cred că soluţia lui este fermitatea şi în afara partidului, şi în interiorul partidului...”
Deocamdată, o ultimă asemănare cu Ceauşescu: întrebat pe cine să creadă lumea în ceea ce priveşte legalitatea unora dintre actele DNA, aşa cum rezultă din Raportul întocmit de CSM, Traian Băsescu răspunde:” Să-şi creadă preşedintele, domnule. Pentru că eu nu vin în faţa naţiunii să mint. Un ministru, care azi e, mâine nu e, îşi permite să facă jocul grupului lui de interese. Un prim-ministru, care astăzi se pupă cu PSD, mâine cu PRM, poimâine îşi uită angajamentele din campanie, îşi uită obligaţiile de parteneriat politic, dă cu piciorul în speranţele electoratului la momentul la care s-au câştigat alegerile... Aceşti oameni mint cu uşurinţă. Eu, ca şef al statului, cu un mandat fix, de cinci ani, nu am nicio şansă să păcălesc electoratul şi pe români, aşa că spun cu inima deschisă că nu a existat nici un procuror căruia să îi cer să facă dosar cuiva sau altcuiva, că fac tot ceea ce se poate pentru ca justiţia să fie independentă şi că o încurajez, o încurajez să se atingă de corupţia la nivel înalt, fie că este vorba de miniştri, fie că este vorba de oameni politici importanţi.” Nu comentăm. Încă...
Şi încă ceva, care are legătură cu ceea ce scriam în precedentul articol, anume că americanii nu doresc stânga la guvernare în ţările care constituie cordonul sanitar în jurul Rusiei. Nu este deloc întâmplător faptul că ieşirea publică a lui Traian Băsescu are loc după vizita în România a Directorului CIA, Michael Hayden. Şeful statului a profitat de ocazia intervenţiei televizate pentru a face public angajamentul său, luat în faţa Administraţiei de la Washington, de a nu permite accesul la guvernare a unui partid de stânga, respectiv a PSD. Motivele sunt clare: SUA se pregătesc să atace Iranul, şi vor folosi baza militară de la Kogălniceanu. Dar nu au nevoie de critici sau de repetarea momentului din 1999, când PSD a criticat public bombardarea Serbiei de către aviaţia NATO, pentru că era un act care contravenea Cartei ONU.
Atacarea Iranului va fi şi ea o acţiune ilegală, care nu va avea cum să obţină acordul Consiliului de Securitate a ONU. Aşa încât se formează o alianţă informală, care să sprijine aceste atacuri, indiferent dacă sunt sau nu aprobate de Consiliul de Securitate.
Asta ne face să ne amintim că aceiaşi americani l-au sprijinit pe Nicolae Ceauşescu doar pentru că era rusofob. Naţional-socialismul lui Ceauşescu a avut bine-cuvântarea şi sprijinul americanilor, câtă vreme Ceauşescu a subminat unitatea Tratatului de la Varşovia, respectiv autoritatea URSS. Acum, Traian Băsescu are sprijinul americanilor şi pentru faptul că adoptă un discurs violent anti - rus. Traian Băsescu consideră, întemeiat sau nu, că a primit mână liberă în politica internă. Inclusiv pentru distrugerea sistemului politic şi a partidelor de stânga. Cu PD a rezolvat problema: l-a făcut în 30 de secunde creştin-popular.
Rămâne PSD. Cu sprijinul pe care i-l arată lui Mircea Geoană şi cu apelul public la eliminarea din partid a lui Ion Iliescu şi Adrian Năstase, mai devreme sau mai târziu PSD se va rupe. De aici până la visul lui de a avea un mare partid prezidenţial nu mai este mult.
Paranoia este, adesea, oricât ar părea de ciudat, un factor favorizant al succesului în politică. Deocamdată, paranoia l-a servit pe Traian Băsescu. Dar tot de la paranoia i se va trage şi prăbuşirea."

4 comentarii:

Karakas spunea...

Ne place sau nu, Basescu a reusit sa isi impinga agenda. A mizat pe mediocritate si populism, caracteristice majoritatii. Si pe acea mostenire ceausista de care bine amintesti. Pentru ca ce altceva vor romanii decit un conducator puternic, care sa fie vazut ca se bate ca un Z(m)eu de la inaltimea Olimpului (cu imunitate speciala, fara sa i se intimple nimic). Indiferent cu cine, si aici este trucul. Romanii mediocri cred ca Basescu se lupta cu coruptia, si cu adversarii "modernizarii statului", cind de fapt aceste teme sunt folosite pentru a acoperi gaurile produse de criza economica si a ameti lumea necajita. Poate dovedi Basescu ca un parlament unicameral ar fi mai bun decit cel bicameral, in afara de timpenia cu reducerea de posturi platite de stat? Chiar daca se va realiza un astfel de sistem, nimic nu garanteaza ca va functiona mai eficient si ca romanii vor beneficia mai mult decit de sistemul bicameral. Se pot spune multe vorbe, exista argumente, insa odata ce presupunem ca s-a facut tranzitia la un sistem unicameral, se vor aplica legile lui Murphy.

Ai scos bine in relief stafiile trecutului. Din pacate romanii nu au stiut sa faca un salt calitativ, si prefera status-quo-ul, care nu ii avantajeaza.

Urmeaza iarasi o perioada de lupta politica dura. Tara nu o sa aiba pace in urmatorii ani, cu acest dement inconjurat de slugi. E infiorator sa retraiesti ceausismul si sa revezi Comitetul Central al lui Boc "strinsi uniti in jurul Conducatorului". Toti transpirind sa il binedispuna si sa nu il contrazica.

Anonim spunea...

Comparatia cu Ceausescu este o aberatie. Ce dictatura a fost aia?! Eram noi vazuti atunci ca servitori prosti? Erau romanii mexicanii Europei? Toti politicienii Ro. sint niste taranoi natingi inadaptati dar infumurati. Tipic nu-i asa? Tot tarani sint si Ilie, Costica dar si asta ca se vede. Numele lui spune totul.
Acum va criticati intre voi? :)

claude spunea...

@constantin gheorghe: intrebare foarte serioasa: v-ati gindit vreodata ca poate un pahar de vin v-ar putea ajuta sa scapati de paranoia ? am asa un feeling ca v-ati lasat de baut si din momentul ala ati inceput sa scrieti pe blog.

ps. probabil ca sunt paranoic myself, dar nu am incredere in oamenii care nu beau deloc (as in teetotaler). (nu vorbesc aici de cazuri grave: boli necrutatoare etc samd; desi...)

oake spunea...

Exista o mare diferenta intre cei doi: ceausescu a platit datoria publica a Romaniei, in timp ce basescu a tot marit-o. Fara alte comentarii