joi, 1 aprilie 2010

Mama şi tatăl ambuteiajelor

Programul meu este, în principiu, fix. În practică este foarte flexibil. Între nişte limite, evident. Săptămâna asta, ca niciodată, obligat de oarece angajamente, am plecat de acasă la aceleaşi ore, pe acelaşi traseu. Nu vă mai povestesc despre intersecţii de care am trecut în juma' de oră, de urletele din trafic, de toţi nebunii care forţează trecerea de pe o bandă pe alta, ca să le blocheze pe amândouă, etc, etc, etc.
Azi mi-am început ziua cu isteria grevei de la RATB. "Am îmbulinat-o!", mi-am zis. Mă urc în maşină cu entuziasmul celui care urcă pe eşafod, intru pe Calea Victoriei şi...nimic! Mai cheală de maşini ca oricând. Oi fi eu norocos, îmi zic. Îmi fac o parte din treburi, pe la Universitate, unde, culmea, am găsit şi loc de parcare din prima, după care o iau spre Băneasa, cu gândul că sub o oră nu scap. Ei bine, NU! Am ajuns în douăzeci de minute! Nu tu coadă la Nasture, nu tu coadă la Ambasada Chinei, unde se lucrează la podul de peste ecluza Lacului Herăstrău, mă rog, civilizat.
Eram tentat să trag concluzia că transportul în comun e sursa tuturor ambuteiajelor, asta până am dat de codălăul de maşini de pe Barbu Văcărescu. Ce începea pe la Aeroportul Băneasa şi se proptea în Ştefan cel Mare. Mama şi tatăl tuturor ambuteiajelor!
Şi asta nu-i nimic pe lângă ce va fi în zonă, după ce zecile de mii de metri pătraţi de birouri care se construiesc aici îşi vor găsi clienţi. De construit nu s-a construit un centrimetru de şosea în partea asta de Bucureşti, şi chiar spă vrei să lărgeşti şoseaua, n-ai unde, pentru că ar trebui să dărâmi clădirile de birouri!
Uite aşa ajungem la autostrada suspendată a lui Oprescu. Şi chiar dacă nu ar mai vrea s-o construiască, au să tragă de el s-o facă inclusiv cei care făceau mişto de ea. Pentru că altminteri în zonă nu se va mai putea circula. Şi asta nu peste un an sau doi, ci peste câteva săptămâni.
Aşa se întâmplă atunci când un oraş se dezvoltă haotic, când dezvoltatorii imobiliari nu sunt interesaţi decât profitul lor, şi nu le pasă de nimic altceva, când între ei şi Primării nu funcţionează decât şperţul, care le permite maximizarea profitului, când lipseşte viziunea pe termen lung. De construcţiile de birouri din Nordul Bucureştilor se ştia de ani buni. De ambuteiajele din zonă, la fel.
Poate că se va ajunge la un punct în care băieţii, de teamă să nu rămână cu birourile goale, pentru că nimeni nu va accepta să facă pe drum, la şi de la slujbă, cam tot atât cât stă la slujbă, dezvoltatorii imobiliari vor pune mână de la mână şi vor face şi şosele. Deşi slabe speranţe...

Niciun comentariu: