Cătălin Voicu rămâne în arest. De ce, dracu' ştie! Trafic de influenţă, zice-se, dar deocamdată doar în transcripturile de la DNA. Asta e, ghinionul lui! Dacă în loc să-l bage în pizda mă-sii pe Iubitul Conducător la telefon, îl pupa în cur, acum executa acţiunea MOV(miel, ouă, vin).
Să vedem dacă acelaşi DNA va avea coaiele la el şi va demara o anchetă serioasă în ceea ce-l priveşte pe Videanu. În primul rând tot pentru trafic de influenţă, pentru că să-i spună el lui mutu' că Syda a fost angajat pe bune la ministerul pe care-l păstoreşte, minister pe care îl va reprezenta apoi la Paris, în calitate de ataşat comercial. Apropo: de obicei posturile astea erau arondate SIE. Să înţelegem că şi el...?
Dar ăsta-i doar antreul. Felul principal abia acum vine: afacerea autobuzelor Mercedes Citaro pentru RATB, cumpărate de porcuşorul rozaliu în 2006. Încă de atunci a fost cu scandal, pentru că au fost cumpărate fără aer condiţionat, la un preţ umflat, de vreme ce au costat circa 180.000 de euro bucata, fără TVA. Montarea ulterioară a echipamentelor de aer condiţionat a mai costat un milon de lei(circa 250.000 de euro) pentru numai 12 autobuze, adică vreo 20.000 de euro. Aveţi aici amănunte interesante despre lotul doi de autobuze, cumpărate de la aceeaşi firmă, EvoBus, despre costuri şi licitaţii cu cântec.
Afacerea "mită de la Daimler" a avut un final doar în SUA, unde firma a pledat vinovat şi a acceptat plata a 185 de milioane de dolario amendă, pentru a închide cazul. Doar că lista de mituiţi e lungă de un cot, şi pe ea se află şi România. O interesa pe cineva afacerea asta? Că văd că idioţii se băşică la vestea că şoferii de la RATB au făcut grevă pentru a-şi păstra salariile. Despre preţurile umflate ale achiziţiilor nu scoate nimeni un diftong. Că de, aşa e în capitalism, şi trebuie desfiinţat statul şi privatizat totul. De parcă Mercedes e firmă de stat! Şi de dat mită n-a dat el doar "statului", fiţi siguri! Ca o paranteză: cu dobitoci ca ăştia România oricum nu mai are nicio şansă.
Iar nu văd prea mulţi băşicându-se la vestea că sponsorii PDL câştigă zeci de milioane după zeci de milioane de euro de la stat. Dar au şi dat micuţii: doar oficial circa 10 milioane de euro. Neoficial vedeţi în costul kilometrului de asfalt, printre altele. ALRO Slatina şi-a prelungit contractul cu Hidroelectrica, pentru energie ieftină, până în 2018. Veşti de trecut cu vederea, în chelfănit de miel şi în râgâit de bere.
Dar e bine şi la vară cald!
5 comentarii:
La cancerul guvernarii merge si o SIDA la Paris.
http://futurezone.orf.at/tipps/stories/1643587/
"Matrix" über das umstrittene EU-Projekt INDECT
nu-i nimic ca va dau iubitii vostri de vestici cadouri peste cadouri!
Capitalism si democratie de cumetrie ! Cheia succesului romanesc ! :)
Paste fericit tuturor !
Paste Fericit, tie si intregii familii! Cu drag, Corina
ar fi cazul sa priceapa si romanii ca in ro nimic nu este nou si nici mai altfel decit la altii!
Trimiteți un comentariu