băsescu se lăuda azi cu expertiza lui în materie de rupt colţii la rechini. Cum n-am auzit de rechini atât de tâmpiţi încât să atace un petrolier de 150.000 de TDW, pot afirma că habar nu are despre ce vorbeşte. Iar rechinii de Marea Neagră sunt buni doar de batog, altminteri poate ne făceau un favor şi ne lăsau fără Marele Cârmaci.
Cât despre rechinii cu două picioare, aka mogulii, aka Voiculescu, Patriciu şi Vântu, tare mă tem că, în afara unui grav abuz, de exemplu o lovitură de stat, urmată de arestarea tuturor adversarilor săi, singurul lucru pe care îl poate face este să le ia caii de la bicicletă! Dacă e să-şi rupă cineva colţii, acela e el!
Numai că altceva trebuie să ne îngrijoreze: azi, la o întâlnire cu conducerea PD-L, băsescu a ridicat şi mai mult vălul de pe proiectul lui totalitar. Regretă, zice el, că n-a pus o a treia întrebare în Referendum, ridicarea imunităţii parlamentarilor, a miniştrilor care sunt parlamentari şi a şefului statului.
Singura imunitate a parlamentarilor este legată de declaraţiile politice şi este mai mult simbolică. Într-o democraţie este absurd să protejezi pe cineva pentru că îşi exprimă o opinie. Existenţa imunităţii este necesară însă, câtă vreme sunt în politică demenţi ca băsescu. Renunţarea la filtrul reprezentat de Parlament în cazul miniştrilor parlamentari nu e nicio nenorocire, doar că la câţi nebuni sunt în ţara asta, miniştrii au să stea mai mult pe la Parchet.
Aia cu imunitatea preşedintelui a spus-o la mişto, să nu se prindă fraierii. Are curaj să rămână fără imunitate? De ce se dă de ceasul morţii să obţină un al doilea mandat? Sanchi, are un proiect pentru Românica! Să-l creadă dracu'! El vrea imunitate! PUNCT!
Până mai ieri îl avea adversar pe Iliescu. Văzând că nu ţine vrăjeala asta, că românii i-au râs în nas când au auzit aşa prostie, a dat-o pe moguli: eu mă lupt cu trei odată! Da, şi? Ce, Voiculescu, Patriciu sau Vântu s-au împrumutat de la FMI, sau statul condus de băsescu? Le-a dat statul celor trei vreun ban din cei împrumutaţi de la FMI, sau au ajuns pe la asfantangii, pe la alţi clienţi politici ai portocaliilor, sub pretextul "relansării economiei"?
De fapt, ce vrea Pulea Vodă? Să controleze totul în ţara asta, să spună el cine cu cine trebuie să se întâlnească, cine trebuie pedepsit şi cine recompensat? Cine e mogul de bine şi cine e de rău? Care jurnalistă e ţigancă împuţită şi care model de conduită?
Lupta cu mogulii e proiectul lui pentru următorii cinci ani? Ce treabă avem noi cu asta? O să avem mai mulţi kilometri de autostradă fără mogulii de pe lista lui neagră? Vom avea salarii mai mari? Vor fi mai multe medicamente în farmacii? Nu va mai face licitaţii cu dedicaţie madam Udrea? Care va fi progresul? Chiar nu înţeleg.
Din păcate, vor fi mulţi care vor vibra la acest program, care este unul croit special pentru frustrările şi ura lor, pentru neîmplinirile lor, pentru mascarea eşecului mandatului lui băsescu. Acest om nu ştie decât un lucru: să dea ce e mai rău din el şi să scoată ce e mai rău din alţii. Atât.
Un comentariu:
aha, la asta s-a referit la marea confruntare trilaterala cand spunea ca trebuie modificata Constitutia pentru ca parlamentarii care au suspendat un presedinte nu au fost sanctionati!
Trimiteți un comentariu