Tabloidizarea actului creator

Jeff Koons

Ceva mă face să cred că, de ceva vreme, creaţia artistică a ajuns într-un impas. Motivul este foarte simplu: ideea de bază a "creatorilor" de azi este aceea de a nega tot ce s-a făcut până la ei.  Clasicismul plictiseşte, moderniştii sunt fumaţi de mult. Nu mai bine expunem noi un căcat? Sau lăsăm un câine să moară de foame? Sau şi mai bine: jupuim nişte cadavre şi le atârnăm precum vacile la abator!

Să fim oneşti: creaţia nu este un act spontan, nu te naşti cu darul creaţiei. Poţi avea o oarecare uşurinţă în a exprima ceva, dar fără multă, multă, multă muncă, fără studiu, fără cunoaşterea creaţiei celorlalţi, rămâi o veşnică speranţă ratată.

Da, sunt numeroase exemple în istoria culturală a umanităţii când un act de negare a deschis noi direcţii creatoare. Impresionismul în pictură e un asemenea exemplu de răzvrătire. Doar că impresioniştii aveau o foarte solidă educaţie clasică, între noi fie vorba. Şi nici Brâncuşi nu era un necunoscător al clasicismului în sculptură. Schumpeter numea asta "distrugere creatoare". Valabil şi în creaţie, ca şi în economie. Dar pentru asta trebuie să ai ce spune celorlalţi. Altminteri totul se opreşte la distrugere, şi atât.

O formă de negare, fără a fi urmată de nimic, e chestia asta: nişte flăcăi şi fete vor să "paraziteze" statuia lui Carol I din faţa BCU, stând în patru, pardon trei labe, pe lângă statuie, imitând calul. Ei, şi? Ce e creator în chestia asta? Ce nouă relaţie naşte un act gratuit, ca ăsta, cu monumentul istoric? Bine, indivizii au făcut pe morţii şi la monumentul Revoluţiei Române.  Ca să ce? 

Asta e practica. Să auzim teoria: "Încercăm să construim o relație dinamică între individ și monumentul public – care nu are nevoie de consimțămînt public pentru a fi construit, și construcții model de arhitectură totalitară devenite acum simbol național. Mă gîndesc la asta ca la o practică necesară, încercarea de a face un update sau de a interveni, de a te confrunta cu și a “încorpora” construcția, de a-ți afirma poziția în raport cu ceva care te “încorporează” și te reprezintă."

Receptarea operei de artă este un act extrem de subiectiv. Orice încercare de "explicare", de acest gen, este pe cât de inutilă, pe atât de lipsită de sens. Şi nu are nimic creator în ea. Mai mult, mi se pare o negaţie a creaţiei, pentru că, într-un sens, şi receptarea este un act de creaţie, care poate fi bruiat de astfel de "intervenţii". 

Cert este că la ora tabloidizării opiniei publice, şi creaţia se tabloidizează, ajungând să se nege.

Dacă vă interesează, aveţi aici poze de la pozna cu pricina.