Mai vechiul client al şuturilor pe acest blog, Volodea Tismăneanu(ştie el de ce!), o ţine langa de vreo săptămână cu Nicu Ceauşescu. Convenabil, subiectul atenţiei sale e uşor mort de vreo zece ani, dacă nu mai bine, şi nu poate riposta.
Azi văd că publică un soi de epilog la epilog, în care le dă o smetie, în trecere, lui Iliescu şi lui Roman. Acestuia din urmă pe motiv că a făcut studii la Toulouse, care, nu-i aşa, erau un cadou de partid şi de stat(a se citi Securitate!) pentru cei aleşi. Mă rog, cum lui Iliescu i se pot reproşa multe, dar nu că s-a născut şi a crescut în Primăverii, de acuza asta l-a iertat.
Cititorii lui Volodea i-au cam stricat feng-shuiul. Spunându-i de la obraz ceva de genul: "Bun, prietene, e bine şi cu demascarea lui Roman ca securist de viţă veche. Dar dacă eşti pus pe datul cu barda, nu scrii tu ceva şi despre modul în care a ajuns Încrucişătorul la Anvers"?
Sictirit de aşa un afront, Volodea le răspunde cu ţâfnă: "Credeti sau nu, vorbesc liber. Nimeni nu-mi spune ce, cand si cum sa scriu. Imi asum ceea ce gandesc si spun sub semnatura proprie. Ganduri bune." Semn că s-au terminat argumentele şi pupincurismul nu mai poate fi acoperit cu savantlâcuri debitate cu morgă.
Anticomunismul ăsta parţial color a ajuns deja în Caragiale, ceea ce îi asigură nemurirea, punându-i cruce. Tot se dau unii de ceasul morţii să afle de ce am avea nevoie de un Muzeu al Comunismului. Uite d-aia! Să ne râdem de proşti!
PS: fotografia care ilustrează postarea este a unui poster din Muzeul Comunismului, de la Praga. Ce n-am înţeles la muzeul ăsta este motivul pentru care, printre exponate, se află şi un costum de suprasarcină pentru piloţii de avioane supersonice. Ce semnificaţie are pentru comunism? Numai urmaşii bravului soldat Svejk, băutori hotărâţi de bere, pot şti.
După cum arată muzeul ăla, mai degrabă este unul al ororilor prostiei dogmatice. Care e eternă...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu