joi, 1 septembrie 2011

Merităm tot ce ni se întâmplă!



S-au încăierat corbii pe aurul de la Roşia Montană! După ce o tabără(care nu e ce se vede la Gold Corporation, ăia sunt faţada), a atacat cu traian băsescu, cealaltă tabără, a lui Soros, contra-atacă! Peter Eckstein-Kovacs, consilier prezidenţial, a demisionat, pentru că a semnat un apel public către ministrul culturii, care îi cere acestuia să anuleze avizul de descărcare arheologică.

Mă veţi întreba de ce se luptă cele două tabere, şi de ce Soros ar vrea să nu se exploateze aur la Roşia Montană. Evident, lupta este pentru bani. Dar unii îi vor acum, alţii vor să păstreze Roşia Montană pentru Ungaria. V-am mai spus care este scenariul meu: Ungaria mizează pe destrămarea UE, şi crede că poate reface Imperiul Austro-Ungar, care să înglobeze şi Transilvania. Distrugerea mineritului românesc a fost o metodă de conservare a bogăţiilor subsolului Ardealului, în eventualitatea revenirii lui la "patria-mumă".

Lucrurile au început odată cu guvernul CDR, condus de idiotul ăla de Ciorbea. Vice-preşedinte al BM era un ungur, fost ministru în guvernul de la Budapesta. El a impus României condiţiile ale demente de dezindustrializare, vezi închiderea minelor, vezi refuzul BNR de a mai cumpăra aur, vezi renunţarea treptată la exploatarea uraniului, vezi greutăţile de la Apă Grea, din Mehedinţi. Vezi inclusiv distrugerea Comtimului, de fapt a ceea ce mai rămăsese din agricultura  industrială. În ciorba asta puturoasă îi găsim pe traian băsescu şi pe Radu Berceanu. băsescu era negociatorul României în relaţia cu BM, a semnat celebrul PSAL 1, care a dus la privatizarea Petrom, printre altele. 

Acum se joacă o nouă repriză din acest meci complicat, care se desfăşoară având drept trofeu  bogăţia unei naţiuni de tâmpiţi, incapabilă să-şi apere interesele. Merităm tort ce ni se întâmplă! Şi va fi şi mai rău!

11 comentarii:

Anonim spunea...

Mi se pare un scenariu SF refacerea imperiului austro-ungar..SF de-a binelea..

Anonim spunea...

ete pula marioara! basescu semneaza PSAL1 si nastase avea sula in coaste(sau in dos ca tot ii place) sa faca redeventa aia de cacat pe 10 ani? un sincer si calduros "da-i in plm pe toti!"

Anonim spunea...

Nu e SF deloc. Dar deloc-deloc.

Evident ca nu va fi un imperiu propriu-zis. Nu va fi de facto. Evident ca Transilvania nu se va uni cu Ungaria vreodata. Doar nu le trebuie alora dihai minoritatea de romani pe cap. In schimb va fi o Transilvanie independenta. Condusa, evident, de la Budapesta. Iugoslavia e ca inainte de 1918, Cehoslovacia la fel, cu Polonia va fi mai greu dar in final va fi impartita intre Rusia si Germania.

Cu Romania e simplu. Moldova se va uni cu Basarabia si va forma o Moldova mare, Transilvania independenta, precum Kosovo, sub control maghiar, desigur, si va ramane Romania = Muntenia + Oltenia. Dobrogea deja-i a americanilor.

originar spunea...

Cu tot respectul, dar ipoteza asta cu Soros luptand pt salvarea Rosiei, pt ca sa o pastreze pt Ungaria, nu imi pare deloc verosimila; am mai citit pe net versiunea asta, dar mi se pare doar o fumigena tipic securistoida, aruncata in spatiul public de serviciile secrete subordonate lui basescu, care sunt si ele manjite in toata afacerea asta, si se mizeaza pe prostirea din nou a romanilor, pt a aceepta distrugerea Apusenilor, ca altfel oricum ne-o vor fura ungurii; e aiurea.
Si in definitiv, reducand la absurd, tinanad cont ca locuiesc nu foarte departe de Apuseni, decat sa imi distruga romanii habitatul si ecosistemul in care respir si traiesc, prefer sa fie Transilvania a Ungariei, dar sa imi respecte mediul curat. Chiar daca asta va presupune sa ma apuc sa invat ungureste. Repet, e doar o flotare logica, o reducere la absurd a situatiei.
Si apoi, nici nu cred ca Soros e implicat in sensul opririi exploatarii, caci la ce influenta are si cati bani invarte, daca ar fi asa, s-ar fi vazut in mass-media macar o televiziune sau ziar sa lupte pt Rosia, ori din pacate, cam toti jurnaistii, televiziunile si ziarele tac rusinos si scandalos, au fost mituiti si s-au facut complici la aceasta crima pe cale sa se infaptuiasca.

chien spunea...

Eh, de parca acum BM ar gandi altfel, sau ar decide numai ungurii acolo! Cine presa in 2001 pentru vanzarea BCR? Sau in 2007 pentru Romgaz? Sau acum pentru complexurile energetice? FMI e mic copil pe langa BM cand e vorba de spart si privatizat tot ce nu are inca proprietari straini.

cristi spunea...

Nu prea cred în mult prea multele teorii conspiraţioniste care îl au în centru pe Soros, şi nu văd de unde a apărut ideea implicării acestuia. Pentru că finanţează de demult nişte oengeuri ecologiste care fac acum ce e normal pentru ecologişti să facă? Mai curând cred că Eckstein-Kovacs aştepta un pretext credibil să plece de la Cotroceni şi l-a găsit, iar motivul este acela că e ca într-un ospiciu condus de un pacient acolo. Iar ideea cu imperiul austro-ungar e SF, cum a remarcat dl. anonim cu prima postare. O astfel de idee s-ar ciocni cu altă teorie aiuristică: cea a panslavismului rusesc. De ce oare ne străduim atâta să reînviem secolul 19?

Sunt şi alţii care încearcă să reînvie secolul 19 şi chiar au succes, dar ei acţionează în domeniul economic şi social, nu al politicii internaţionale. Aceştia, şi nu vreun vicepreş ungur al BM, sunt vinovaţi pentru dezindustrializare, închiderea minelor etc. Este vorba de neoliberali, care azi domină total gândirea economică a Occidentului. Cu ideile alea nefaste şi stupide, neoliberalii au reuşit să convingă lumea că statul nu e bun de nimic şi trebuie să fie "minimal", că piaţa liberă are toate răspunsurile etc. Au reuşit asta pentru că au o ideologie, şi e singura care a rămas. Keynes a avertizat în legătură cu asta. Ei au un set de idei - greşite dar coerente - iar noi ăştia mai de stânga răspundem cu lamentări, indignări punctuale şi obsesia intereselor băneşti. Asta, nu faptul că neoliberalii au foarte mulţi bani, explică faptul că încă au succes chiar dacă au cauzat recent o catastrofă a cărei efecte le vom resimţi multă vreme. Până la urmă şi liberalii clasici din secolul 19 aveau bani, dar au pierdut.

Nautilus spunea...

"Nu prea cred în mult prea multele teorii conspiraţioniste care îl au în centru pe Soros, şi nu văd de unde a apărut ideea implicării acestuia"

De la MI6. Unora de acolo nu le-a plăcut deloc ce a făcut omul nostru cu ceva mai puţin de 20 de ani în urmă.

Deşi vinovatul principal a fost propria lor ambiţie de a se pune împotriva valului european. Soros singur nu putea face prea multe, a exploatat o împrejurare favorabilă.

~Nautilus

conumishu spunea...

Si eu cred ca "ecologismul" unguresc nu vrea decit sa pastreze aurul pentru vremea cind Ungaria ar putea sa se infrupte.

Nu au nevoie insa de destramarea UE, doar imperiul austriac (cam prea putin unguresc unde conteaza, et pour cause) s-a refacut sub pulpana ueista. Asteapta o impartire "pacificatoare" daca o regionalizare comandata nu se intimpla cit de curind. Dar tot in cadrul ueist, care va deveni tot mai brutal in dictate pe masura ce se stringe surubul. Nu vor popindaii franco-germani guvern central pe fata?

Berceanu a terminat mineritul pentru a face zona defavorizata. Toata schema a fost publicata, ca o lauda a cit de grozave sint perspectivele Gold corp, pe primul sait al acesteia, cu multi ani in urma. Acolo erau prezentate posibililor noi investitori si legile/hg-urile prin care se ajungea ca Gold sa profite de statutul zonei defavorizate pentru a fi scutita de impozit pe profit pe 10 ani, precum si schema prin care participarea statului roman se reducea la aproape nimic prin transferul catre acesta, in schimbul procentelor de la Rosia Montana, a unor drepturi asupra altor terenuri cu asa-zis potential aurifer, dar pentru care nu era nimic sigur, nu ca la RM unde toate studiile si verificarile fusesera facute de ai lui Ceausescu.

Tupeul de acolo, cind internetul nu era atit de raspindit, usurinta cu care explicau banditilor lor de prin Canada si SUA cit de profitabila e operatiunea, spuneau totul.

Acum, durerea cea mare e data de disperarea cu care trebuie sa tina pretul aurului, sa-l frineze. E nevoie de exploatari noi, rapid, propaganda completeaza apoi. Cei care cumpara aur, acolo unde e permis, au inceput sa-l stocheze la propriu si au inceput sa-l duca spre tarile lor, cind nu sint din occident, inclusiv rezervele nationale - vezi Venezuela, care isi retrage peste 200 de tone din Anglia, iar FMI/BM nu prea mai au de unde sa scoata pe piata aur, ca sa arate, vezi Doamne, cit sint ei de relaxati. Criza bate imaginea. Criza care e terminala, insa durata si intensitatea colapsului pot fi influentate.

Karakas spunea...

Eu mai am un punct de adaugat la discutie. Ala al ordinii mondiale care este: state puternice profita de cele mai prapadite. In loc sa ne dea noua tehnologia aia miraculoasa de n-o avem, sau sa ne-o vinda la un pret modic, sa ne ajute sa ne saltam si noi un pic din saracie, ei vin si ne dau o gura de aer, pentru ca sa ne mai exploateze un pic. Tipic capitalist si intre state, ca asa-i sta bine lagarului trans-atlantic! Romani prapaditi, puneti-i sa munceasca pentru marile puteri.

Ruxandra-Georgeta Lungu spunea...

Imperiul austro-ungar s-a refacut deja, pentru cine are si ochi s-o vada. Interesant articolul, il voi prelua si pe blogul meu daca nu va deranjeaza.

Constantin Gheorghe spunea...

Nu mă deranjează. Aici totul este liber de constrângeri...