Nu ştiu, dar vouă vi se pare chiar atât de tâmpită ideea ca tinerii absolvenţi de liceu, care au terminat şcoala cu medii peste şapte, să participe la cursuri universitare, într-un soi de an pregătitor? Iar dacă trec bacul în sesiunea următoare, anul acela, dacă îşi iau examenele din anul pregătitor, să le fie echivalat, total sau parţial.
Asta nu înseamnă admitere într-o facultate. De altminteri, sistemul anului pregătitor există şi la alţii. Presupun că de aici s-au inspirat cei din PSD, care au propus soluţia.
Sincer, decât să plătesc ajutor de şomaj unor pulărăi, care să frece menta de pomană, mai bine îi plătesc pentru a sta la şcoală. Poate nu sunt toţi nişte loaze. Poate dau de ceva care le place, de nişte profesori cărora le pasă de ei, poate se pun cu burta pe carte. Şi mai salvăm de la cretinizare câteva mii de tineri.
Violenţa cu care boc şi ai lui resping ideea nu mă surprinde. Idioţilor ăstora nu le pasă de nimeni şi de nimic. Ei nu au decât o idee în cap: cum să rămână la putere. în rest, să se aleagă praful...
4 comentarii:
Din cite stiu eu, anul pregatitor pe dincolo este fie pentru compensarea unor diferente de programe scolare si pentru omogenizarea cunostintelor la intrarea intr-o facultate, fie pentru ridicarea la un nivel serios a unor cunostinte de matematici superioare, de exemplu, pentru intrarea la faciltatile de super-extra top. Anul pregatitor nu este pentru restantieri. Daca ar fi, si ar mai fi si pe bani publici, fara obligatii din partea celor astfel "asistati", ar fi necinstit fata de colegii lor care au performat normal. Nu toti aia care au luat bacalaureatul erau genii, dar poate ca toti au dat dovada de ceva preocupare, in comparatie cu cei care nu l-au luat.
Adica cum sa i se recunoasca studiile suplimentare in facultate unui "picat" pina sa-si ia bacalaureatul? Sa intre in facultate dupa ce ia bacalaureatul, ca orice alt om din orice alta generatie din Romania, si din orice alta tara din lume.
Ce propune d-na Andronescu este la fel de neacceptabil cu fake-uirea unui masterat pe repede inainte, in cel mai pur stil romanesc, cu note scoase din burta de secretara, ca sa poata intra copilul la doctorat la zi. Masteratul si doctoratul se fac simultan in primele 3 semestre, studentul este "doctorand" pe bani nu putini si face "cercetare" imediat dupa facultate, eventual mai da si niste restante, si licenta cu o sesiune, doua mai tirziu, ca poate a avut si niste probleme copilul intre timp... Vi se pare onest? Mie nu.
Asta-i curat "Idiocracy", scoala bagata pe git cu de-a sila, si pentru cine-o vrea si pentru cine n-o vrea. Na, ca s-a'nnervat elitistul din mine! Nu, nu asa se face dreptate, nu asta e egalitatea de sanse! Am inteles-o pe d-na Androbnescu, stiu ce se intimpla in facultati, stiu ca pentru un rector e important sa-si faca cifra de scolarizare no matter what. Vede bani in plus, ca orice manager care-si indeplineste obiectivele. Si cifrele de scolarizare si domeniile ar trebui revizuite la noi.
Si disclaimer-ul: nu vreau o tara de oameni fara scoala, dar nici una de oameni trecuti prin scoala ca gistele prin apa, captusiti cu diplome, dar ignoranti si plini de orgolii, care n-au nici un fel de notiune despre valoare pentru ca totul le-a venit fara eforturi, din afara... Vad in fiecare zi pe pielea mea cit de mult rau fac astfel de oameni.
O spun abrupt: e o gogomanie din gama celor care s-ar termine cu :"din aceasta dilema nu puteti iesi. am zis!"
Cum adica sa-si ia creditele iar alea sa fie recunoscute numai dupa ce-si iau bacul? Pai daca e vorba de competente inseamna ca acele credite au fost luate pe drept, prin urmare bacalaureatul se dovedeste perfect inutil. Pasul doi e sa-l dam dracului si fiecare cum puate, cand poate si, mai ales, dupa cat poate sa plateasca - aia de la particulare asteapta cu bratele deschise.
Aia au fost fie niste loaze fie niste ghinionisti. Totul se plateste in lumea asta, cei ce pot, vor face bine sa-si ia revansa tura viitoare. Pentru restul trebuia un foarte bun sistem de scoli profesionale si calificari in domenii in care altfel va trebui in vitor sa asteptam sa vina unii din Sri Lanka sau Pakistan sa le faca ...
De unde pana unde nevoia asta de a avea 100% absolventi si 100% studenti ???
Bac-ul nu s-a picat pentru ca erau copii prosti. S-a picata pentru ca trebuia picat pentru ca sa ne iasa o data din cap ca am fi o natie de oameni normali. Sintem o natie de prosti, noi si copiii nostri. Asa a fost facut bac-ul anul acesta.
Multi dintre copii l-ar fi luat daca ar fi fost conceput altfel.
De aceea, de ce nu un an pregatitor?
E o idee stupida si incorecta fata de copiii care au invatat sa ia bacul. Daca tot au reusit sa organizeze un bacalaureat corect ar trebui sa se tina tari si sa nu introduca struto-camile din astea. Liceul nu ar trebui sa fie pentru toata lumea. Iti place cartea, inveti si mergi mai departe. Nu-ti place sa inveti sau nu te duce capul atunci meri la munca de jos. Pe vremea lui Ceausescu exista treapta, cine pica se duce in productie ca nu toti trebuie sa aiba diplome de facultate. Asta daca vrem ca invatamantul superior sa mai insemne ceva. Deja prea multi analfabeti si-au luat licente la fabricile de diplome. Stiu ca Androneasca a venit cu ideea si nu-ti trebuie multa minte sa te gandesti ca absolventii de liceu de anul asta vor vota la anul, dar ideea mi se pare de un populism penibil. Deci...nu!
Trimiteți un comentariu