miercuri, 28 septembrie 2011

Politic (foarte) incorect






Asta din urmă de aici.

Ştiu, sunt foarte incorect politic. Dar m-am săturat de ţigani şi de ţigănie. Când, pe Calea Victoriei, la doi paşi de un hotel de lux şi de un sediu al SRI, ca să intru şi să ies din bloc trebuie să trec printre membrii unei şatre de ţigani, ale căror mutre sigur le găsesc în albumele cu infractori ale Poliţiei, când nu e zi lăsată de la Dumnezeu să nu se îmbete, să se certe, să se păruiască, când poliţiştii se feresc de zonă ca dracu' de tămâie, iar când apar nu fac decât să fraternizeze cu ei, să-şi ia şpaga şi să dispară, uit că sunt de stânga şi-i aplaud pe bulgari. 

Ne îndreptăm cu paşi mari către confruntări interetnice dure cu ţiganii, care au început să pună stăpânire pe România, prin violenţă, unde se poate, prin cumpărarea administraţiei, poliţiei, politicului, adesea indiferent de preţ. 

Ţiganii şi-au cucerit prin aceste mijloace un statut de imunitate şi de impunitate, graţie şi cretinilor din "societatea civilă", la rândul lor mânjiţi bine cu bani şi alte avantaje de ţigani, care "societate" şi-a făcut meserie din a denunţa "discriminarea" ţiganilor. 

Adevărata ciocnire a "civilizaţiilor" asta este: între ţigani şi restul lumii. Pe cei din lumea musulmană îi poţi înţelege, poţi dialoga cu ei, se pot integra, pentru că au valori, iar valorile alea nu sunt cu mult diferite de cele ale noastre. Cu ţiganii nu ai ce face. Pentru că ei nu recunosc nicio valoare, nicio morală. Sunt conduşi doar de instincte, şi atât. Orice încercare de integrare a lor este sortită eşecului.

Problema se poate rezolva doar cu forţa dreptului. Pur şi simplu nu se mai tolerează nici cea mai mică abatere de la lege. Pentru toţi, nu doar pentru ţigani. Pentru că şi noi suntem dispuşi să încălcăm şi să fentăm legea, şi avem prea multă înţelegere pentru toţi cei care fac ca noi.

Ar cam fi cazul ca statul să pună mâna pe par şi să facă ordine. Nicăieri democraţia nu a fost sinonimul anarhiei. Democraţia nu există în afara regulilor, şi a egalităţii în faţa legii. Poate ne trezim, până nu e prea târziu...

7 comentarii:

Anonim spunea...

Mă tem că românii îşi vor da seama prea tîrziu că sunt asimilaţi.

Anonim spunea...

sunt curios cati au plecat din Romania ca sa traiasca in Italia, Marea Britanie, Spania si alte tari si cati au mai ramas in Romania...ca am impresia ca au si plecat multi dar au si ramas multi..adica sunt multi rau.

pacos spunea...

Care stat? ce par? care ordine? Statul (ala pe care-l tot invocam) n-are nicio treaba cu asta. "Parul" n-a fost niciodata par, in adevaratutul sens al cuvantului. Mai ales acum, cand nu pea mai sunt "manuitori". Si aia care-au mai ramas sunt vai de ei.

Ciocnirea asta a "civilizatiilor" e eaxct ce le trebuia occidentalilor. E drept, si noi ne-o luam, dar aia chiar merita o lectie dura. Imi aduc aminte cum ne-au pus la zid pentru ca nu le-am creat tiganilor posibilitati de afirmare. Egalitate de sanse. Integrare. Acces la educatie. Drepturi pentru minoritate. Si multe alte asemenea mizerii.
Uite ca a venit minoritatea asta peste ei. Si uite cum au uitat de tot si nu stiu cum sa mai scape de ei. Daca as fi ministru de externe, i-as intreba cum de ei, civilizatori, superiori, occidentali mandri si falnici, nu reusesc sa-i "dreseze" pe tigani. Si de ce nu au niste programe de integrare, ca doar se pricep la asta. Pentru ca, nu-i asa, sunt mai buni ca noi, de vreme ce ne dadeau lectii despre astea

Karakas spunea...

Pe vremea lui Ceasca nu erau probleme cu tiganii. Eu am intilnit multi care munceau. Dar nu ne era frica de ei.

Chestia e ca nimanui nu ii pasa de probleme lor si ale societatilor in care traiesc, pentru ca in capitalism exista probleme mult mai importante, care nici alea nu se rezolva (vezi eradicarea saraciei, ex. in Canada sunt 3.5 milioane saraci la "oficial"). Canada are si ea probleme cu indienii, pe care i-au pus in rezervatii. Exista inca probleme de criminalitate si consum de alcool si droguri, dar probleme sunt mult mai mici decit intre tigani si restul.

Chestia e ca daca se poate fura, atunci...se va fura. Si romanii si tiganii si oricine viseaza la un tun in Romania.

Doru spunea...

Aveţi, deşi n-aţi vrea, dreptate!
Subscriu fără rezerve!

zincabeiu spunea...

Va recomand cartea lui Dan Stanca " Pasarea orbilor" .Acolo vom ajunge.Este cutremurator. Fictiune mai mult decat premonitorie.

asybaris spunea...

Sa asteptam rezultatele recensamantului si vom vedea. Eu zic ca un singur lucru bun ne aduce integrarea in Europa si anume evacuarea delicata a tiganilor spre Occident. E cadoul nostru pentru ei. Ca acest lucru sa se intample au nevoie de un impuls...

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...