duminică, 18 septembrie 2011

Rău a ajuns România!



Nu am văzut emisiunea de la ProTv, unde a delirat traian băsescu. Pentru că, din tot ce am citit(şi oficina de ştiri, HotNews, a avut grijă să transcrie fiece cuvinţel al Geniului Machitor, în afară de gafa cu 4,8 milioane de şomeri!) n-am aflat nimic nou. Este viziunea unui om primitiv, ca gândire politică, incult, politic vorbind, căruia nişte unii îi pun sub nas tot felul de analize, pe care le povesteşte şi el după cum îl duce capul şi cât îşi mai aminteşte din ele.

Nu e o noutate faptul că nu vor fi indexate pensiile şi nici aduse la nivelul din iunie 2010 salariile bugetarilor. Nu este o noutate faptul că România nu mai este condusă nici de el, nici de Guvern, ci de revizorii FMI, BM, CE. Inspectori la fel de cretini ca şi omologii lor români, dar având parul mai mare. Aşa ne-am făcut proiect naţional din încadrarea în deficitul bugetar prescris de cretinii cu pricina. Dar echilibrele macroeconomice sunt doar nişte ficţiuni. Economia este un proces dinamic, care nu poate fi descris cu procese statice. Dacă acceptăm că şi echilibrele sunt dinamice, şi sunt, atunci a fixa praguri arbitrare pentru aceşti indicatori este cel puţin idiot. Aşa este cu vestitele "criterii de convergenţă", care au dus în bălării euro, pentru că nimeni nu le-a putut respecta, iar atunci când au încercat, au pierdut, în termeni de creştere economică. 

Nu l-am văzut pe Pulimea Sa întrebându-se de ce economia României nu produce locuri de muncă. Sigur, e uşor să ceri guvernului să facă locuri de muncă. Se gândea probabil la investiţii, dar orice investiţie publică are "meritul" că generează locuri de muncă şi creştere economică oriunde, numai în România nu.  Pentru că noi nu mai producem, practic, nimic. Şi tot ce înseamnă utilaje, echipamente, materii prime şi materiale, totul este importat. Până şi nenorocitul ăla de gazon e din import! 

Aşa că soluţia problemelor României va fi tot tăierea salariilor şi pensiilor, într-o formă sau alta. În fond, nimeni nu spune cât de mare poate fi TVA. Ungurii l-au făcut 27% de la 1 ianuarie 2012. De ce nu l-ar face şi boc 30%? Aia cu "mărirea TVA, cea mai proastă soluţie" e doar vrăjeală. "Vaaaaaaai, ce rău ne pare! Dar dacă n-am avut ce face?" Ei bine, iar nu vor avea ce face...

Rău a ajuns România, dacă ne dă lecţii de economie traian băsescu! Unde dracu' sunt economiştii? Nu-i duce mintea la altceva decât să caute soluţii la alţi economişti, morţi de mult? Nu pot oferi nimic altceva decât reţete din diverse manuale de economics? 

Nu mai întreb unde sunt partidele politice? Dacă pentru PDL gândeşte economic madam Vass, pentru PNL Dinu Patriciu, iar pentru PSD nimeni, lucrurile sunt clare! 

Aşa că, pa! Scapă cine poate! 

PS: ăia de văd doar austeritate în faţa ochilor şi acuză statul că tipăreşte bani(apropo, de ce n-ar tipări, dacă şi băncile generează bani din nimic?), vor fi oripilaţi de propunerile lu' nenea ăsta. Poate că ar trebui ascultat. Cine ştie? O avea dreptate, dar prejudecăţile nu ne lasă să acceptăm şi altceva decât dogma economică...

3 comentarii:

Fluieratorul spunea...

Ei, sintem cam incremeniti in proiect in lumea contemporana. Bani, consum, crestere continua si traiul prezent pe expense-ul viitorilor 30 de ani, asta e modelul in care s-a intepenit gindirea economica, pentru ca asta s-a tot predicat in ultimii 50-60 de ani cum ca ar fi "progresul" ideal, si toate celelalte activitati au trebuit sa devina "lucrative", obligatoriu, ca sa aiba un "rost". Nu vedeti ca si fiecare dintre noi, la nivel individual, ne asteptam sa avem mai mult, sa cistigam mai mult, sa putem mai mult pe masura ce trece timpul, nu la fel, nu mai putin. Asta ni s-a indus, in orice tip de organizare a societatii. De-aia oricine n-are "ambitii" pe masura vremurilor e privit ca un anormal, de-aia nu exista in spatiul public alte idei, pentru ca nimeni nu le cauta, si gindirea cu capul propriu nu este, in genere, incurajata. Si daca miine apare in spatiul public Mesia al economiei, credeti ca noi vom recunoaste ideile salvatoare?

Pina una, alta, la noi in tara nu exista gindire de nici un fel, deci nici economica, si baiatul ala care vrea sa dea drumul la tiparnita de bani are dreptate la el acasa, pentru SUA asta este ideea cea mai buna, asta au facut intotdeauna si le-a mers, in timp ce pentru restul lumii ce spune el e o mare timpenie, o groapa fara fund.

Anonim spunea...

Mda, fantastic, Krugman la patrat. Problema este ca dl. Krugman este in eroare, consumul casnic a crescut, nu a scazut. Detalii la http://mises.org/daily/5641/Its-Not-about-Consumption

Anonim spunea...

http://d.yimg.com/nl/australia/site/player.swf?vid=24472661&repeat=0&browseCarouselUI=hide%22%3E

lasa ca meritati ce si cum vine! voi baietii de la tara le-ati stiut mereu pe toate iar acum va luati portia de bine tip vest pt care v-ati agitat. mai sus te duce linkul la o alta bunatate de la iubitii si civilizatii vostri pe care iarasi o meritati ca sa va saturati ca voua nu va ajuns niciodata nimic si nici n-ati fost multumiti vreodata. eu dupa ce-am vazut cacatul de vest am recunoscut ca pe vremuri in romania s-a trait extraordinar de bine si am inteles ca tot cacatii de vestici care au fost mereu acolo erau vinovati pt greutatile tarii asa ca si astazi ca doar nu-mi veti spune ca tot nea nicu este de vina! ati fi in stare.

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...