duminică, 29 aprilie 2012

Trece, nu trece?


Prieteni, pe mine "cuminţenia" subită a lui băsescu a ajuns să mă sperie. Nu cred nici în ruptul capului în buna lui credinţă. Cred doar că desemnarea lui Victor Ponta drept premier este un tertip, pentru a câştiga timp. Da, nu s-a gândit că Moţiunea de Cenzură va trece. Nu se ştie cu adevărat ce s-a întâmplat la vot, de ce pedeliştii nu şi-au putut controla oamenii, vineri. 

Că nu şi-a construit plan B nu e în firea lui, dar, de! mai greşeşte omul. Dar asta nu înseamnă că nu o face de acum încolo. Dovadă faptul că-şi petrece vacanţa de 1 Mai la Neptun, cu Muţunache Labă-Tristă. Care Muţunache şi-a petrecut ceva vreme cu ministrul de interne. Şi ceva îmi spune că pe la Neptun a trecut, foaaaaaarte discret, Başchetbalista. 

Aşadar, rămâne de văzut dacă Ponta îşi va trece guvernul pe 7 mai. Eu nu cred. Ungurii nu votează pentru. Uneperiştii vor afla, brusc, că interesul naţional se defineşte, totuşi, în Modrogan, nu în Kisellef, minorităţile, că s-ar putea să nu mai pupe locuri automat în Parlament, Iar unii de la USL, că tocmai li s-a sculat ălora de la DNA să le facă dosare. 

Pentru băsescu, adică pentru PDL, este esenţial să rămână la Palatul Victoria, din două motive. Primul: să acopere urmele jafului din ultimii trei ani şi ceva. Al doilea, cel mai important, este acela de a fi ei la butoane în procesul electoral. De aceea se vor mobiliza cu tot ce au în dotare pentru a nu permite instalarea guvernului Ponta. Ponta făcuse deja nişte concesii: acceptarea lui Orban şi a lui Predoiu ca miniştri în guvernul său. Nu cred că e suficient. Plus că vor fi destui miniştri(nu, nu ştiu numele NICIUNUI ministru, şi nici nu cred în bazaconiile rumegate de presă), indiferent de numele lor, la care băsescu va obiecta. Din principiu, şi pentru a şicana. Pentru a arăta cine este stăpânul.

Dintr-un anumit punct de vedere, căderea guvernului Ponta la vot, şi organizarea de alegeri înainte de termen(că anticipate nu le pot zice!) este chiar mai bine pentru USL. Se poate concentra pe alegeri, se poate victimiza, şi, mai ales, poate face PDL să dea decontul unei guvernări dezastruoase. Plus că respingerea guvernului Ponta va înfuria şi mai mult populaţia. 

băsescu nu este pregătit pentru coabitare, asta mi-e clar. Cum mi-e clar că săptămâna viitoare are să ne rezerve mari surprize. Să nu-l subestimăm pe băsescu. Astea sunt situaţiile care-i plac: unde poate trage sforile, unde poate manipula oamenii, unde se poate folosi de informaţiile despre politicieni, oferite lui de servicii, unde poate arăta ce poate masculul alfa!

Cred că răgazul ăsta de o săptămână a permis PDL să-şi tragă sufletul, să-şi remotiveze trupele, să-şi pună ordine în gânduri. Dacă USL dorea să preia puterea, votul de investitură ar fi trebuit dat mâine. Vineri noaptea trebuia să fi existat şi Guvernul(tot nu conta cine sunt miniştrii, de vreme ce era vorba de doar şase luni), şi programul de guvernare(care mai mult de o pagină nu are rost să aibă). Această ezitare are să-i coste. 

De asta mă miră entuziasmul useliştilor, şi bucuria lor că "vin la guvernare". S-ar putea să vină doar să le râdă băsescu în nas! A nu se înţelege că băsescu este un geniu al politicii. Nu, este un derbedeu politic. Şi cu derbedeii te porţi ca atare. Nici după episodul "Geoană preşedinte pentru o secundă!" nu au învăţat nimic? Să fie sănătoţi! 

Dar cei din USL trebuie să se gândească nu doar la ei. Să se mai gândească şi lsa cei care au investit încredere în ei. Dacă pot...     

5 comentarii:

Matilda spunea...

Mă tem că termenul de "coabitare" la Băsescu ascunde multe ticăloşii.
Dacă am putea pătrunde în mintea preşedintelui, am suferi un şoc inimaginabil...

pacos spunea...

Trece. Cu doar cateva voturi peste cele necesare, da' trece.

Intalnirea asta de la Neptun e tardiva. Nu prea se mai poate gestiona situatia. In buna traditie damboviteana, cand se schimba polii puterii, se schimba imediat si "liniile magnetice politice" ale unora, fideli pana la schimbare. Ori polii s-au schimbat vineri. Si uitati-va la declaratiile sefilor UNPR.
Iar Bascoe are, de data asta, mainile legate. Totul sta in votul Parlamentului. La remaniere, are posibilitatea de a se opune numirii unor ministri. Dar in cazul asta, nu. Si oricum, principala lui preocupare, incepand de vineri, e cum sa-si duca mandatul pana la capat.

D-aia zic: trece.

ANONIMUS spunea...

Trece ca uns,Basescu nu poate obiecta la totalitatea guvernului.Nu-l vad nici pe Predoiul si Orban in guvern.Si in special nu vad ca Basescu acum sa poata comanda toata Justitia&CO cand toti se gandesc sa-si scape "fundurile".Parca vad ca Basescu o sa primeasca refuzuri politicoase.Dl-ui Basescu nu i-a reusit nimic de la "afacerea"Arafat.Toata lumea se ocupa sa-si salveze pielea.Rabdare!!!!

cristi spunea...

Eu cred că băsescu o să stea relativ cuminte câtva timp, dar o să răspândească din plin zvonuri cum că pregăteşte el ceva. Şi normal, fiindcă pe asta se bazează puterea lui. Nu pe dosare şi servicii, ci pe mitul băsescului invincibil, care vede tot, ştie tot, are planuri pentru orice, manipulează pe oricine şi câştigă alegeri în orice condiţii. De aici vine loialitatea absolută a lui Boc şi MRU, şi tot de aici bizareria politică românească din ultimii trei ani. Tot aşa se explică slugărnicia unora ca Turcescu şi Cristoiu, şi tot din mitul ăla vin şi criticile aberante la adresa USL din partea unor antibăsişti autentici. Cele mai mici greşeli ale lui Antonescu, Ponta etc. capătă proporţii cosmice: cum se compară ei şi ce şanse au în faţa Geniului Răului de la Murfatlar? Nici o mişcare a USL nu e bună, cum ar putea fi în faţa Marelui Combinator? A nu se înţelege că băsescu e un geniu? Păi din tot restul textului dv. asta rezultă!

De acord, băsescu nu trebuie subestimat. Dar nici supraestimat. Acelaşi lucru e valabil şi pentru liderii USL. Guvernul Ponta va trece, şi dacă nu va face greşeli serioase atunci USL îşi va menţine sau creşte scorul electoral. E greu să fi mai rău decât guvernele Boc/MRU, sau măcar comparabil. Să iau doar un exemplu: la muncă ultimii trei miniştri au fost porcul de Botiş, tenebrosul psihopat Lăzăroiu şi caricatura Boghicevici. Acum se agită nume ca Mariana Câmpeanu şi Alexandru Athanasiu.

Anonim spunea...

am doua teorii. 1.cu putin timp in urma, basescu i-a propus lui ponta sa fie premier, solicitand in schimb sa fie lasat sa isi duca mandatul pana la capat. si pentru ca daca ar fi acceptat functia ca urmare a propunerii lui basescu, aceasta nu mai aparea drept o victorie a USL ci ca o dovada a faptului ca tot acesta detine controlul, s-a recurs la varianta motiunii de cenzura. oamenii lui basescu au "tradat" PDL si gata, fiecare a obtinut ce a vrut. 2.s-a aruncat momeala cu cresterea salariilor bugetarilor, spunandu-se ca exista bani la buget. in realitate acesti bani nu exista, iar USL se vede pusa in situatia de a nu putea onora promisiunea facuta de PDL (exact cum s-a intamplat in 2008). si sa se reia apoi si scenariul din 2009...
BlueEyes

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...