Cadavrul neîngropat al partidului ţărănist a mai dat un damf de prostie şi de inadecvare azi, la un obscur şi ignorat "congres". Trebuie să spunem că activitatea preferată a "ţărăniştilor" pare să fie congresele, de vreme ce ele se ţin lanţ. Iar liderii se schimbă într-un ritm năucitor, de nu mai ştii cine ce face şi cât stă în fruntea partidului.
La congresul de azi lider a fost ales un tembel, unu' Vasile Lupu. Care vrea să-i mobilizeze pe români cu exact temele care au îngropat partidul, în toamna anului 2000: restitutio in integrum şi revenirea la monarhie!
Cu riscul de a fi înjurat, ţărăniştii trebuie să-i mulţumească lui Coposu pentru starea mizerabilă a PNŢ-CD. Respect suferinţa lui în închisorile comunismului. Dar ca om politic a fost o calamitate. Şi în loc să pregătească partidul pentru guvernare, să-l aducă la zi, să-l modernizeze, el se visa în anii '30-'40 şi vroia să-şi ia revanşa! A fost un revanşard, şi asta a imprimat partidului o rigiditate şi o lipsă de adecvare la realitate care s-au decontat în mai puţin de un deceniu! Iar de atunci ţărăniştii sunt doar nişte umbre triste, într-o piesă absurdă.
4 comentarii:
Basescu a facut astazi niste comentarii legate de ideologia neoconservatoare, destul de bezmetice, cum ne-a obisnuit:
"clasa politică este incorectă în toată Europa de la căderea comunismului, de 20 de ani".
"Până atunci a fost nevoie să inventeze statul social, statul asistenţial aş putea spune, pentru că trebuia contrabalansată ideologia comunistă în care statul dădea fiecăruia ce îi trebuie", a spus Băsescu
"Au îndatorat statele pentru a creşte continuu salariile, pensiile, programele sociale", a afirmat şeful statului
Aceste "gandeli" sunt pure sofisme, si arata in final slaba sa pregatire si educatia subtirica. Incepe cu o generalizare: "clasa politica" din "toata Europa" ar fi "incorecta", perioada incorectitudinii incepind cu "caderea comunismului". Dl Basescu motiveaza "inventarea" statului social, ca pornind din necesitatea de a oferi un model in "contrabalans" cu ideologia comunista in care "statul dădea fiecăruia ce îi trebuie".
In primul rind, Basescu porneste de la premisa falsa ca statele comuniste dadeau fiecaruia ce ii trebuia. Un fals de mare proportii. Poate ii dadea lui. In al doilea rind, statul social nu a fost creat cu scopul de a oferi o alternativa societatilor comuniste. Statul social este un model care a evoluat inca de la inceputul secolului XIX, luind forme diverse in tarile europene dezvoltate.
"Gandeala" cu indatoratul statelor pentru a creste continuu "salariile, pensiile, programele sociale", este un alt fals, un rateu de logica. Salariile au crescut conform cresterilor economice, in perioadele de boom economic. Acest trend insa a fost diferit atit cantitativ, cit si calitativ pe axa temporala, in fiecare tara.
Basescu e un pericol pentru tara, incepind cu modul defect in care gindeste si prezinta problemele.
http://www.mediafax.ro/politic/basescu-clasa-politica-este-incorecta-in-toata-europa-de-la-caderea-comunismului-de-20-de-ani-8768415
Pentru dl Basescu, Invatatorul Poporului, "Social State for Dummies":
The start of the Swedish welfare system was the poor relief organized by the church. This became obligatory in 1734 when each parish was required to have a almshouse.[2] During the 19th century private sick benefit societies were started, and in 1891 these became regulated and subsidized.[3] The Liberal Party government passed the National Pension Act in 1913 to provide security for the aged [4] and in 1934 the private unemployment societies were regulated and subsidized in a way similar to the sick benefit societies
The German term (Sozialstaat, "social state") has been used since 1870 to describe state support programs being developed by the German Sozialpolitiker—"Social Politicians"— and implemented through Bismarck's conservative reforms.[4]
In Germany, Chancellor Otto von Bismarck created the modern welfare state by building on a tradition of welfare programs in Prussia and Saxony that began as early as in the 1840s, and by winning the support of business. In the 1880s he introduced old age pensions, accident insurance, medical care and unemployment insurance that formed the basis of the modern European welfare state. His paternalistic programs won the support of German industry because its goals were to win the support of the working classes for the Empire and reduce the outflow of immigrants to America, where wages were higher but welfare did not exist.
In Britain, the beginning of the modern welfare state was in 1911 when David Lloyd George and his Liberal Party enacted the National Insurance Act 1911 setting up a national insurance contribution for unemployment and health benefits from work.[14] In 1942, the Social Insurance and Allied Services was created by Sir William Beveridge in order to aid those who were in need of help, or in poverty.
Cum era cu statul ala comunist de dadea fiecaruia cei trebuie? Pai, tov Basescu, de ce mai vrem atunci capitalism neocon?
Acum, dupa vizita bosilor PPE la Bucuresti, ne puteam astepta la spalaturi pe creier din partea papusicii Basescu.
http://en.wikipedia.org/wiki/Welfare_state
Da, Statul comunist dădea fiecăruia ce îi trebuie: loc de muncă. Adică, nimănui nimic moca! Evident, preşedintele bate cîmpii...
Ca şi în momentul în care a mai spus, cam aşa: "Statul trebuie sfîşiat în regiuni. Ca să terminăm odată cu statul acesta greoi şi costisitor"!!
Doamne, Dumnezeule! Oare, ce e în mintea omuleţului ăstuia? Dacă am putea readuce la viaţă 100 dintre voievozii români care au făurit istoria naţională şi ne-au dăruit o Patrie de iubit şi de apărat, 99 dintre ei, cu certitudine, l-ar scurta de cap! Doar îngăduitorul Nicolae Ceauşescu, pesemne, i-ar comuta pedeapsa, ca la toţi trădătorii de Patrie, inamicii săi, ori l-ar face "scăpat" peste hotare, ca pe Pacepa, Liviu Turcu şi alţi ticăloşi...
Acum observ că, de fapt, mă aflu aici, pe acest text despre ţărănişti, în off-topic, cum se spune. Ca şi Karakas, bag seamă, care m-a derutat cu comentariile sale (altfel, în regulă) la elucubraţiile lui Băsescu, deturnîndu-mă fără voia sa, fireşte, de la subiectul propus de gazdă.
De aceea, revin acum cu acel comentariu, scurt, pe care iniţial am intenţionat să-l postez aici.
Aşadar. Punctul de vedere al d-lui Constantin Gh. este excelent. Textul său loveşte concis, cu precizie şi adevăr deplin, drept în inima realităţii. Bravo!
Trimiteți un comentariu