duminică, 11 septembrie 2011

O lume anapoda



Nu cred c-o s-o lungesc prea mult cu 11 septembrie. Mi-au pus deja nervii pe bigudiuri ăia de dau din gură pe la tocşoaie, nu vreau să vă plictisesc la rândul meu. Sunt câteva scurte observaţii de făcut, totuşi.

Prima ar fi că nici până acum nu ştim cine a ordonat şi nici cine a planificat atacurile. Osama bin Laden a fost un om de paie, şi cel mult un furnizor de servicii, nu tocmai speciale, ceva de genul filmelor în coproducţie româno-americană: noi cu caii, ăia cu actorii. 

Nu cred că atacurile au fost un pretext organizat pentru o intervenţie în forţă în Orientul Mijlociu. Miza petrolului irakian e, cum se dovedeşte, prea mică, şi costurile prea mari. Mai degrabă au fost un avertisment, dar al cui şi către cine, greu de spus. 

Ele au declanşat însă o cascadă de evenimente care au condus către o situaţie extrem de periculoasă, la nivel global. Aşezate confortabil în fotoliul de unică superputere, în 1991, după destrămarea URSS, SUA se văd, după nici două decenii, cu doi mari competitori strategici, care îi pun probleme atât la nivel economic, cât şi militar. De aici şi încercările disperate de a scăpa măcar de unul. Acela fiind UE. China este prea greu de dizlocat acum, în schimb Uniunea, "graţie" imbecilităţii şi lipsei de viziune a unora precum madam Merkel şi Bling-Bling, se auto-distruge, ce-i drept, şi cu puţin ajutor de la "prietenii" de peste Marea Baltă.

Nu avem un război global împotriva terorismului, pentru că terorismul este departe de a fi un fenomen global. Sunt situaţii punctuale, şi experienţa unor ţări precum Spania şi Marea Britanie ne arată că terorismul nu se tratează ca şi cum ai vrea să ucizi purecele cu tunu'. În schimb am reuşit să ne plasăm într-o situaţie în care ciocnirea civilizaţiilor este mai posibilă ca oricând. Producţia de fanatici pe cap de civilizaţie sau religie a crescut îngrijorător. Şi e doar începutul.

În aceşti zece ani cea mai grea lovitură a încasat-o mondializarea după model anglo-saxon. Bine, a avut şi criza economică partea ei de contribuţie. Problema este că nimeni nu s-a gândit ce să pună în locul ei. Practic nici FMI, nici structuri de genul G 7 sau G 20 nu pot gestiona procesul, pentru că fie nu sunt proiectate pentru aşa ceva, fie nu au legitimitate. 

Ştim un singur lucru: din evenimentele de la 11 septembrie 2001 a rezultat o lume anapoda. Care nu ştie prea bine încotro se îndreaptă. Şi asta o face nesigură şi temătoare. Generează crize identitare şi costuri tot mai mari pentru ţinerea lor sub control. A, şi încă ceva: principala victimă a acestor zece ani a fost statul, care este pus sub presiune din toate părţile, e contestat şi făcut vinovat de toate relele lumii. Asta este cea mai proastă veste de după 11 septembrie 2001. 

2 comentarii:

Fluieratorul spunea...

M-am saturat de toate tocarile astea de gura pe ce-a fost 9/11 si ce-a urmat dupa. Realitatea e ca niste descreierati s-au sinucis pentru o idee, dicutabila pentru mine dar valabila pentru ei, si au tras dupa ei vreo 3000 de victime colaterale, oameni aflati la serviciu sau in timpul unor calatorii, care n-aveau nici o treaba cu ideea in numele careia etc., etc.

Bla-bla-ul care a urmat si continua si in zilele noastre jigneste, dupa opinia mea, memoria acelor victime, pentru ca degeaba ne batem gura, nimic nu s-a facut. Nebuni din aia mai sint pe lume, au idei, si au aceleasi motive ca si pe vremuri. Cu alte cuvinte, n-am rezolvat problema.

Am vazut evenimentele in direct la momentul respectiv, si nu-mi face nici un bine sa le revad. N-am putut, nu pot si n-o sa pot niciodata sa diger ideea ca se duce un om normal la serviciu dimineata si din motive independente de el, dupa ce-si bea cafeaua, ajunge in dilema dracului, adica de ce fel moarte sa moara, de cazatura de la inaltime sau de foc.

Nu pot sa diger nici realitatea ca nimic nu s-a rezolvat din cauzele respectivului eveniment, si ca, dimpotriva, stam acum mai rau, si ca toate astea s-au intimplat numai din lacomie, vointa de putere, fanatism, si multa prostie. de fapt, ma intristeaza teribil ca omenirea e asa de proasta.

Karakas spunea...

Lumea e cu siguranta si mai strimba dupa 9/11. O zi neagra pentru America. Dar cite zile negre, ne-comemorate, sunt ale celor din cealalta tabara, copii, femei, batrini morti pentru o cauza care nu este a lor?!

Al cui este acest razboi? Mai spun odata: Darwin, ai dato-n bara!

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...