Merkozyland, China şi SUA: marea confruntare a început

În vacarmul vieţii noastre politice de căcat, au trecut neobservate câteva evoluţii interesante la nivel global. Aflat în Australia, Barack Obama a anunţat intenţia SUA de a întări prezenţa militară a ţării sale în Australia şi în zonă. De fapt, acum se pun bazele unei alianţe anti-chineze a ţărilor din regiunea  Asia-Pacific, căreia, natural, SUA să-i fie lider. Scriam(şi nu retractez ce-am spus) că SUA au decis să atace întâi Europa, lăsând China pentru mai târziu. Se pare că între timp decidenţii de la Washington au ajuns la concluzia că pot purta un război cu cei doi adversari strategici ai său, considerând că Merkozylandul s-a cam dus pulii de suflet, şi se pot concentra pe ceea ce contează cu adevărat: polul de dezvoltare Asia-Pacific, unde interesele americane sunt mai importante şi mai expuse decât în Merkozyland.

În ăst timp atacurile americane asupra statelor europene continuă în rafală. Cum spuneam, vârful de lance al americanilor este constituit de agenţiile de rating. Şerpeşte, acestea au scăzut ratingul a zece bănci germane. Roubini prevesteşte apocalipsa euro.  

În timpul ăsta Barroso bate câmpii despre nu'ş ce criză sistemică în Merkozyland, pentru că Franţa are şi ea probleme cu datoriile. Da, dar şi Austria are, şi Olanda are, şi Germania are, şi Finlanda are, de fapt, cine nu are? În primul rând SUA au probleme cu datoriile, care au ajuns, practic, să reprezinte 100% din PIB. Ei, şi? Dacă nu le convin condiţiile de împrumut de pe pieţe, americanii tipăresc bani. Şi-i doare fix în pix de pieţe! În Europa tot felul de dogmatici complică lucrurile. Şi adâncesc criza, pretinzând că ne scot din ea. 

Obama are dreptate când spune că Europei îi lipseşte voinţa politică pentru a ieşi din criză. Dar înainte de a fi voinţă politică, Europa ar trebui să aibă un număr unic de telefon. Merkozylandul nu este o soluţie, sau poate fi cea mai proastă soluţie. Jean-Claude Junker pune punctul pe "i": în Merkozyland se iau decizii orbeşte!

SUA sunt pragmatice, şi cinice, în acelaşi timp. China le calcă pe urme. Europa nici măcar idealistă nu e, iar de pragmatism nici vorbă. Statele membre ale UE sunt conduse de indivizi care nu văd dincolo de vârful nasului, nu au nici viziune, nici proiect politic, ci doar instinctul supravieţuirii politice, prin orice mijloace. Nu de la ei vor veni soluţiile pentru viitorul Uniunii. Din păcate nu se văd la orizont nişte înlocuitori mai de Doamne-ajută. Iar despre o societate civilă europeană nici nu poate fi vorba. Aşa că singura certitudine în Merkozyland este aceea a unui declin tot mai accelerat, cu costuri economice şi sociale tot mai mari. Ca de obicei, în Europa diversitatea se dovedeşte mai degrabă un pericol, decât o oportunitate.

SUA şi China sunt, în esenţă, două puteri care au acelaşi tip de regim politic: cel al partidului unic. Indiferent ce se crede despre America, aşa-zisa "politică bi-partizană" asta înseamnă. Iar China progresează şi ea, lent, către un regim identic celui american. Rămâne de văzut dacă cele două puteri vor deveni complementare, sau vor fi tentate să revină la un joc bi-polar, de genul celui din timpul Războiului Rece. Deocamdată lucrurile sunt încă tulburi...