duminică, 20 noiembrie 2011

Democraţia, un calmant social. Deocamdată...



Înţeleg că în Spania Partidul Popular a câştigat majoritatea absolută în Parlament. Nu mă apuc de cine ştie ce analize sofisticate, pentru că lucrurile sunt simple: spaniolii s-au răcorit, după o primă tură de austeritate. Democraţia a funcţionat, deocamdată, pe post de calmant social. De altminteri, aceasta a fost intenţia socialiştilor spanioli, care au convocat alegeri anticipate: să calmeze jocul social, să detensioneze situaţia. Cred că şi mulţi dintre spanioli ştiu că acesta este un simplu joc, că în materie de "austeritate" nimic nu se va schimba, mai mult, că le va fi poate chiar mai rău cu dreapta decât cu stânga. Dar piticii de pe creier trebuie calmaţi.

Sigur, situaţia din Spania este de preferat celei din Grecia şi din Italia, în care la presiunile Merkozylandului guverne rezultate în urma alegerilor au fost schimbate nu pentru că au pierdut alegerile, nu pentru că au căzut la o moţiune de cenzură, ci pentru că aşa au vrut nişte unii, fără chip, dar cu foarte multă "putere de convingere".

Este o soluţie care exclude democraţia, şi, în loc să simplifice lucrurile, le complică, şi oricum accentuează frustrările şi nemulţumirea socială. Dar chiar şi soluţia democratică nu poate calma la infinit situaţia. Dacă, în pofida măsurilor luate de guvernele europene, renovate sau nu, situaţia economică nu se îmbunătăţeşte, iar costurile noii recesiuni le vor plăti doar cei care trăiesc din muncă, ca acum, o explozie socială de proporţii devine inevitabilă. Iar democraţia nu va mai fi un calmant social, că nu mai are cum.

Un comentariu:

Fluieratorul spunea...

Ei, PP (cu Aznar pe-atunci) a mai cistigat in Spania, in mai 1995. Eram acolo cu o bursa, si am si participat la o fiesta pe strada (ah, fiesta spaniola e ceva la care chiar sa-i duci dorul, ca nu stiu cum sa zic, da' mincare, muzica, bautura, questii), aparuta spontan de bucurie ca scapau de Felipe Gonzalez, care dintr-un motiv sau altul devenise persoana ingrata de niste luni...

In Zaragoza, unde ma gaseam, tocmai se inchisese fabrica de baterii Tudor, si lasase pe drumuri vreo 3000 de oameni. La un oras de vreo 150000 de oameni, cum era Zaragoza atunci, si la un somaj de vreo 23% in regiune, nu cred ca le-a fost indiferent. Nici nu le-a schimbat PP-ul situatia.

Pe vremea pesetei, casele erau ieftine. Daca prindeai, ca inginer, un job cu salariu mediu, te faceai cu apartament central si masina de calitate integral platite dupa maxim 3 ani de salariu. Tinerii asteptau sa prinda astfel de job-uri ca sa se casatoreasca si sa-si faca o viata independenta. Femeile de 40+, mame de familie cu 2-3 copii, nu lucrasera in viata lor. Soferii de autobuz si taxi si personalul din trenuri purtau costum, cu camasa alba sau bleu deschis apretata si calcata cu dunga.

Spania a aderat la euro, a lasat naibii industria si s-a pus pe construit. Studiile mele au avut loc intr-o facultate de constructii, si pot spune ca la flacaii se facea scoala serioasa, si inovatie la greu. Spaniolii sint foarte meseriasi in constructii. Prin comparatie, noi romanii nici nu existam. Ziceam ca Spania s-a pus pe construit, si aici intram noi in film, si iese cu totul nivelul de trai... Sub PP mai intii, dupa care sub socialisti. Tot o apa si-un pamint, distractia i-a adus unde sint astazi, deja vu, deja connu.

O adevarata schimbare ar fi fost sa se fi votat vreodata Izquierda Unida, da' nu se poate, ca aia sint paria Europei si lumii acum, extrema stinga.

Spaniolii au votat, din nou, schimbarea. Eu chiar nu-i inteleg pe aia care se insoara/marita din nou cu personajul de care la un moment dat au divortat. E plina lumea de recidivisti, ma intreb la ce se asteapta...