vineri, 18 noiembrie 2011

Să faci într-un an cât alţii într-o zi...



Sunt răcit şi mă simt ca dracu'. La veselia generală participă, alături de viruşii care-şi fac de cap, flăcăii care lucrează la anveloparea blocului. Sincer, o lucrare ca asta explică, mai bine decât o mie de tratate savante despre guvernare, mizeria în care se scaldă ţara asta: management de tot căcatul. Totul este haotic, deşi, dacă-l iei pe fiecare în parte, e meseriaş, mai bun sau mai rău, în general mai bun decât mai rău. Dar ce te faci când se încalecă operaţii tehnologice, când piesele de tâmplărie sunt amestecate, şi pentru un geam faci o excursie de o juma' de zi până în Chitilisburg, la ore de maximă înghesuială pe şosele, când au aia dar n-au ailaltă, când oamenii sunt luaţi de la o lucrare şi trimişi la alta, că patronul e lacom şi a luat mai multe lucrări decât poate face cu angajaţii pe care îi are, şi aşa mai departe. 

De o mostră de inepţie am avut parte azi, când, târându-mă spre birou, am citit pe uşa de la parter a liftului că rămânem o săptămână fără căldură. Exact ce le trebuia mucilor mei! M-am resemnat cu gândul că trebuie să mă duc să-mi cumpăr calorifer electric, căci nu au montat la loc schimbătorul de căldură de la aparatul de aer condiţionat. La întoarcere am aflat de ce trebuie închisă căldura atâtea zile: se înlocuiesc conductele de agent termic şi de apă caldă. Iar minunata birocraţie românească impune ca noile conducte să treacă fix pe unde trec vechile conducte, altminteri ar fi modificare de proiect, care ar impune un morman de aprobări! Aşa e doar o reparaţie!

Atenţie! Nu e vorba de săpat sau de cine ştie ce altceva. Pur şi simplu se construia un traseu paralel, la vreo palmă de vechiul traseu, ţevile se prindeau de nişte grinzi din subsol, şi când noul traseu era montat şi izolat, se branşa la centrală, iar vechiul circuit era tăiat şi aruncat la fier vechi. În loc să avem căldura închisă vreo câteva ore, cel puţin trei zile de dârdâială sunt garantate. Nu-i mişto ţara asta?

Şi uite aşa lăsaţi de capul lor, şi cei mai buni meseriaşi sfârşesc prin a fi nişte Doreli, pentru că nu e nimeni să le organizeze efortul, să-i facă să tragă toţi în aceeaşi direcţie. Aşa se risipesc şi timp, şi bani. Aşa facem într-un an ce fac alţii într-o zi... 

2 comentarii:

casandra spunea...

Exact asa. Am observat asta demult. Si ma apauca toti nervii cand aud turmele de "manageri" si "antreprenori" bastinasi laudandu-se cu genialitatea lor si cum merita merita ei toti banii (neimpozitati, evident!), iar salariatii ciuciu. Cand sunt bine organizati, meseriasii romani ori invata repede ce e munca, ori sunt foarte buni si dovedesc asta. Lasati de capul lor, ca "seful" habar nu are de actul conducerii si organizarii muncii, iese ce vedem.

Anonim spunea...

Draga Constantin, am trecut si eu prin furcile caudine ale reabilitarii termice la Timisoara. Mi-au facut zob aparatul de aer conditionat, a trebuit sa platesc de doua ori reumplerea lui cu agent frigorific si refacerea conexiunilor, mi-au umplut casa cu "perlute" de polistiren expandat, mi-au distrus nervii cu prostii gen "aoleu ferestrele de termopan sunt mai mici cu zece centimetri decat trebuia, nu-i nimic umplem cu spuma spatiul ramas", au daramat burlanele existente, au distrus spatiul verde... E o tara de Doreli, condusa de Doreli. Ce-am putea face?!?!