vineri, 25 noiembrie 2011

DNA are minte de ardelean



S-o luăm băbeşte: în 2009, vara, în pregătirea campaniei electorale, un nene vorbeşte la telefon cu un alt nene, şi-i oferă, în schimbul a un milion de iepuroi, dreptul de a pune la conducerea unor instituţii şi companii ale statului oamenii pe care îi vrea nenea cu biştarii. Asta dacă un al treile nene, nume de cod "Prostănacul", iese preşedinte al Republicii Absurde România. Cooperativa "Ochiul şi Timpanul" îi înregistrează pe cei doi, şi-i dă(chiar îi dă?) pe mâna DNA. Sau aşa ar fi trebuit. Mai mult, nenea interesat de târg sare cu banu', da' nu direct, ci sub forma unui contract de finanţare a unei cercetări de piaţă, semnat cu un institut ce aparţine inamicului public numărul unu, cunoscut sub numele de cod "Arestatul de serviciu".    

Acum, pentru frumuseţea poveştii, să zicem că SRI i-a dat pe cei doi târgoveţi pe mâna DNA. Ce face Danel? După lege, presupun că trebuia să prevină înfăptuirea unei ilegalităţi. Dar trece vreme, trece şi campanie, se realege cu brio şi Pulimea Sa, şi la fix doi ani de la acele "fapte", se dă în vileag şmenul! Sau ce zice DNA că e şmen.

Mă, voi sunteţi proşti, sau vă bateţi joc de noi? Ce pula noastră aţi păzit până acum? Aţi cujetat, ca nişte ardeleni cinstiţi şi ageri? V-au trebuit doi ani şi mai bine pentru a ieşi public cu nişte bănuieli? C-o fi, c-o păţi! Aşa? Hai sictir!   

3 comentarii:

Arogantu' spunea...

Pai morarul Danel e ardelean, dar despre cinstit si ager nu ma pot pronunta pozitiv ! :D

casandra spunea...

Glumesti?!
Pai, daca "smenul" era dat in vileag chiar in campania din 2009, cine mai dadea "darul" la campania lui Traian? Si cum mai strangeau pana acum pedeleii banii pentru campania de la anu'? Cine mai dadea banii la pusculita lor?
Acum , au strans ceva si stiu ca de aici inainte nu prea mai vor avea spor. Asa ca dau drumul la circoteca, cu acest prilej poate se sperie "investitorii" si raman celelalte partide fara bani de pixuri. Ce crezi, ca nu s-au gandit? Pai Danel la ce cugeta el?

Anonim spunea...

Si deci teoria ta privind intarzierea datului in vileag este ca se urmareste sa... (completeaza).

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...