Pe scurt, lucrurile stau cum le vedeţi în graficul de mai sus. Numărul morţilor oscilează între 400 şi 600 pe an. Numai că în 1992 altul era gradul de ocupare al forţei de muncă. Abia începea procesul de dezindustrializare, aşa că situaţia era mai bună atunci, dacă raportăm numărul morţilor la numărul angajaţilor. Tot în anii '90 statul era principalul angajator, şi raportările erau mai corecte. Trebuie să vedem şi cum a evoluat structura aparatului productiv. Practic, cele mai multe sectoare cu potenţial ridicat de accidente de muncă grave, cu morţi şi răniţi, din industrie şi minerit, au scăzut drastic, ca număr de angajaţi.
Aşa că faptul că în 2011 avem cam 400 de morţi în accidente de muncă este un regres, nu un progres faţă de anii 1990. Zonele cu potenţial ridicat sunt acum construcţiile(cu cel mai ridicat grad de muncă la negru) şi mineritul. Şi transporturile rutiere. Deşi cifrele raportate în acest din urmă domeniu sunt ridicol de mici. Numai 27 de morţi în transport, în 2007, când anual mor pe şosele circa 2500-3000 de oameni? Numai şoferii de duminică sunt "ghinionişti"?
De fapt, vreau să spun că foarte multe accidente de muncă nu apar în statistici. Asta dă apă la moară guvernanţilor, cărora nu le pasă de ele. Cât despre sindicate, numai de rău: liderii sunt nişte derbedei puşi pe căpătuială, care nu mai fac nimic pentru oameni...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu