Despre ce nu vorbim

Vă mai amintiţi frenezia premierului boc(premier?!), pe vremea când era interimar la Muncă(realizaţi că în zece luni am avut trei miniştri şi-un interimar la ministerul ăsta?), care anunţa zilnic zeci de mii de noi contracte de muncă, semn că noul Cod al Muncii face minuni? Şi ce agresiv era când cineva îndrăznea să să aibă fie şi cea mai mică obiecţie la spusele sale? Vă mai amintiţi cum scădea, în statistici, şomajul, undeva sub 5%, deşi toată lumea ştia că nu se poate aşa ceva. Ei bine, rata şomajului este, în septembrie, de 7,5%. Şi e doar începutul, pentru că se vor adăuga cei care erau ocupaţi în activităţi sezoniere. 

Sunt foarte curios care vor fi rezultatele recensământului în materie de ocupare a forţei de muncă. Deşi nu cred că vor fi publicate prea repede, dimpotrivă. Iar dacă suntem mai puţini decât cele douăzeci de milioane în general acceptate ca bază de calcul, şomajul va sări lejer de 15% din populaţia activă. În astfel de condiţii nici nu mai contează(statistic, pentru că destinul fiecăruia e altceva, şi nu putem glumi cu aşa ceva) că sunt sau nu îndemnizaţi, şi câtă vreme. Şi mai e ceva: poate aflăm şi cât e şomajul de lungă durată, despre care nu prea vorbim. 

Până acum ni s-a tot spus că şomajul nu e o problemă pentru România, că Spania, Italia, Portugalia, mă rog, alţii trebuie să-şi facă probleme, nu noi. Acum a venit vremea să ne facem probleme cu şomajul. De fapt trebuia să tratăm cu seriozitate problema încă de la început. Dar am auzit tot felul de imbecili că şomajul e bun pentru economie, că e inevitabil, că aşa funcţionează capitalismul, că nu e o aşa de mare dramă că stai pe tuşă până la următorul loc de muncă.

Ei bine, confruntaţi cu şomajul de lungă durată, vom vedea că lucrurile sunt grave, şi periculoase. Iar dacă se întorc şi mulţi dintre românii care găseau de lucru în străinătate, punem cât de curând de o explozie socială. Iar principala problemă a României devine incapacitatea economiei ei de a produce locuri de muncă. Este un subiect pe care toată lumea îl ocoleşte cu grijă, de teamă să nu "compromitem" capitalismul în ochii oamenilor. De fapt, nu vorbim pentru că dacă o facem ar trebui să vorbim şi despre soluţii. Şi cum politicul, în România, nu mai decide nimic în materie economică şi socială, locul decidenţilor politici autohtoni fiind luat de tembeli precum Franks, care de la FMI, care de la BM, care de la CE, atunci se preferă atitudinea struţului. Deşi n-am auzit de niciun struţ să fi scăpat, cu capul în nisip fiind...