marți, 1 noiembrie 2011

Roboţii ne iau slujbele



Tehnologia distruge mai multe locuri de muncă decât creează. Este o observaţie de bun-simţ, şi nu-ţi trebuie prea mult efort să ajungi la ea. Trebuie doar să te uiţi mai atent în jurul tău. Capitalul, în cursa sa furioasă pentru maximizarea cu orice preţ a profitului, a ajuns la concluzia că omul este veriga slabă în orice proces de producţie, indiferent de natura lui. Aşa că ori de câte ori are ocazia, va înlocui oamenii cu roboţi sau automate programabile. 


Pentru că nu toţi puteţi accesa siteul FT, redau în mare recenzia unei cărţi, scrisă de doi profesori de la MIT, Erik Brynjolfsson şi Andrew ­McAfee, carte care "make a powerful case that a different villain is to blame: technology. Their essay is interesting as part of a trend for speedily produced ebooks on urgent economic issues, and it contains more insight in its 60 pages than many books three times the length. But it is compelling for its claim to explain two crumbling economic laws: the first that growth will create jobs; the second that rising wages will follow rising productivity.

The authors think this stems from the erosion of a third pattern – that technology creates at least as many jobs as it destroys. Many intuitively doubt this idea, as the looms long ago smashed by Ned Ludd attest. John Maynard Keynes even coined the term “technological unemployment” in 1930 for the long-term process by which machines would replace workers.

Yet, as the authors admit, the evidence is irrefutable: until now technology has been a net plus for jobs. Given this, the onus is on them to prove that this time really is different. The crux of their case lies in the fact that machines are increasingly able to perform tasks in which humans were once unquestioned masters.

Computers now exhibit human-like capabilities not just in games such as chess, but also in complex communication such as linguistic translation and speech. These new abilities stem from “pattern recognition” technologies – the same techniques that underpin, for example, the Siri voice recognition tool in Apple’s iPhone 4S.

Pattern recognition, the authors think, will quickly allow machines to branch out further. Computers will soon drive more safely than humans, a fact Google has demonstrated by allowing one to take out a Toyota Prius for a 1,000-mile spin. Truck and taxi drivers should be worried – but then so should medical professionals, lawyers and accountants; all of their jobs are at risk too.

The outcome is a nightmarish but worryingly convincing vision of a future in which an ever-decreasing circle of professions is immune from robotic encirclement. But while this book is a brisk must-read for anyone trying to grapple with the dilemmas of capitalism beyond the credit crunch, it is not without flaws – the most important being the way its technological focus underplays other factors, especially globalisation.

That the pace of technological change has sped up in recent years is only arguable. But there is no doubt that the entry of China, in particular, into the world economy has sent shockwaves through global supply chains, creating huge competitive pressures on western businesses and the people they employ. If the US and Europe face a jobs crisis, this is a big part of the reason why.


Yet the author’s more basic conclusion – that technological progress is sufficiently rapid that “many present-day organisations, institutions, policies, and mindsets are not keeping up” – is surely right. The result is a conundrum that shares much in common with trade policy. Technology is essential for creating value and raising productivity, but it creates losers as well as winners. These losers are recognised in theory, but too rarely compensated in practice.

This brings the argument back to a more basic problem: fair distribution. Machines work for free, but their benefits end up in someone’s pocket. If technology is indeed speeding up, more of that benefit must be returned to those it affects, especially in the form of investment in human capital. If not, the march of the machines will overtake us sooner than we think."

Asta e problema:  maşinile lucrează fără salariu. Făcând din cei care deţin capital şi cunoştinţe stăpânii absoluţi ai lumii. Puterea lor va fi atât de mare, încât nimeni şi nimic nu-i vor mai putea opri. Soluţia cu investiţia în "capitalul uman", care să vină din profitul  obţinut din înlocuirea oamenilor cu roboţii, este o pură utopie. Ce anume locuri de muncă vor mai fi la adăpost de automatizare? 

Este o problemă cât se poate de serioasă. Suntem 7 miliarde de oameni, de ieri, pe planetă. Nevoile esenţiale trebuie asigurate. Şi nu pot fi asigurate decât prin muncă. Dacă nu au unde munci, ce ne aşteaptă?  Vom avea o lume de stăpâni de roboţi, un soi de elită, enorm de bogată, care îşi va permite orice, şi o lume, de lumpeni, care supravieţuiesc în condiţii îngrozitoare, în violenţă şi mizerie, lume aflată în permanentă luptă pentru resurse tot mai puţine?
Vi se pare prematură discuţia? Mie, unuia, nu mi se pare. Deja semnele se văd. Economia globală creşte, mult, puţin, e de discutat, dar creşterea nu este însoţită şi de crearea de locuri de muncă. Aşa că nu e prea devreme, mai degrabă aş zice că e chiar târziu...  

4 comentarii:

Fluieratorul spunea...

Ei, teoria zicea ca tehnologia de fapt elibereaza forta de munca captiva in activitati mecanice, repetitive si cu inteligenta putina (scuzati cacofonia), si ii da ocazia (fortei de munca, zic) sa se rafineze, sa se pregateasca si sa se implice in activitati superioare. Aceasta teorie se uita la societate si la economie in termeni de progres. In realitate, altii au vazut, si acum vedem si noi ca lucrurile nu stau chiar asa. Doar ca loc de intors inapoi in istorie nu prea exista.

Masinile care fac operatii complexe nu lucreaza nici pe departe gratis, cum spun autorii in bataie de cimpi (parerea mea), ci au amortismente pe zeci de ani (unele), reparatii, piese de schimb si consumabile foarte scumpe, si mai cer si ceva calificare la cap ca sa fie proiectate, executate, exploatate si intretinute cum trebuie. Orice inginer de bun simt stie asta. Discutia de nuantata aici, si ar merita discutata cu detaliile si particularizarile necesare.

Lucian spunea...

Luddite! :D
http://en.wikipedia.org/wiki/Luddite

asybaris spunea...

Eu zic ca e o problema de secol XIX, parca ar fi revolta tesatorilor englezi. Faptul ca masinile inlocuiesc brate de munca, nu inseamna ca exclud sau ca distrug locurile de munca, ci ca transfera locurile de munca la cei care cerceteaza, proiecteaza, construiesc acele masini. La cei care le transporta, le instaleaza si le asigura mentenanta. Chiar si asa, nu exista procese mecanice autonome, nesupravegheate de om. Sigur, nu mai ai nevoie de 1000 de tesatori intr-o fabrica, dar sigur vei avea nevoie de structura de vanzari adecvata daca productia creste. Si n-am intalnit inca o masina de vanzari,.

Anonim spunea...

E o problema discutata si transata de mult de Marx.
Capitalismul este de vina, nu robotii