Să fim serioşi: nu este Adrian Severin singurul ipocrit din politica românească, aşa că nu e nimic neobişnuit ca, bănuit fiind de corupţie, să conferenţieze despre corupţie. Nu e nimic neobişnuit nici ca, adunare publică fiind, cetăţeni indignaţi de ipocrizie să-i zică ceva de...bine!
Lucrurile vin de se complică în momentul în care aflăm că cele două duduci, care l-au interpelat zgomotos, fac parte din Noua Românie, grupusculul de extremă dreapta condus de Mihail Neamţu. Motiv să mă întreb, la modul foarte serios: de ce a fost huiduit Severin: pentru că e corupt(lucru nedovedit până acum, în niciun fel), sau pentru că e evreu? Pentru că dacă a fost huiduit ca evreu, atunci avem o problemă cât casa. Nu pentru că nu ştiu ce au să ne facă şi să ne dreagă evreii(că nu ne fac şi ne dreg!), ci pentru că extremismul şi anti-semitismul îşi fac intrarea oficială pe scena publică, şi gravitează în jurul actualei puteri. Dezvăluindu-i adevărata natură.
PS: dacă tot erau prin zonă, duducii şi duducile puşi, puse, pe hăulit, puteau hăuli şi în faţa Guvernului, al cărui secretar general a făcut infinit mai multe pagube, inclusiv de imagine, decât bănuita "corupţie" a lui Severin. Dar ce, sunt proşti? Nu de la Guvern, via IICCMER, via ICR, vin sinecurile lui Mihail Neamţu?
9 comentarii:
Acest domn, Mihail Neamţu, va face şi mai multe valuri decât a reuşit până acum ...
Îl duce mintea şi are logistica mai mult decât necesară!
Am urmarit filmul cu conferinta de o ora a lui Severin la ADIRI. Cele spuse de el (printre care « crearea unui program de reinviere a mandriei de a fi roman » si «pericolul revigorarii miscarilor de extrema dreapta») sunt importante si merita de reflectat asupra lor. Dar in sala erau si o seama de huligani pe care nu-i interesau ideile, ci doreau sa sparga conferinta ca imorala si probabil sa-l linseze pe vorbitor. Era chiar ilustrarea celor afirmate de el despre pericolul revenirii extremismului de dreapta. Cititi pe HotNews comentariile despre de conferinta: cazul Severin este pus in seama PSD, iar europarlamentarul este chiar amenintat cu moartea. Mai interesant: chiar pe blogul Vox-publica, de regula cu opinii moderate de stanga, apar articole (Alin Fumurescu si Cr. Bandea) ce il demasca pe Severin ca “europrofitor” si pretind ca acesta sa-si dea demisia din Parlamentul European. Se cere o reforma morala a societatii, dar asa ceva se mai auzea si prin anii ’30 prin gura Capitanului... In acest moment in Germania se cere insistent interzicerea partidului NDP de extrema dreapta, deoarece 3 membri ai lui au trecut la fapte, ucigand niste “dusmani”. Oare se asteapta si la noi ca Mihail Neamtu cu ai sai sa ia cu asalt adunarile stangii?
Nu inteleg de unde ati scos suspiciunea de anti-semitism. Cu tot regretul pe care il am in ceea ce priveste declinul si marginalizarea d-lui Severin, a fost prins cu mata in sac si a ratat ocazia demisiei de onoare, singurul gest care i-ar fi permis sa isi dovedeasca presupusa inocenta fara dinamitarea definitiva a reputatiei. Fara nici un dubiu, Noua Republica este o organizatie extremista, dar dati-ne macar un indiciu care sa arate ca huiduielile au fost motivate de anti-semitism. As mai adauga ca a nu fi singurul ipocrit din politica romaneasca nu e un merit si ca imi doresc sincer sa pedepsim ipocrizia in orice loc pe spectrul politic.
@N. Raducanu
"Cele spuse de el (printre care « crearea unui program de reinviere a mandriei de a fi roman » si «pericolul revigorarii miscarilor de extrema dreapta»)."
Nu stiu cine e dl. Neamtu si noua lui republica, dar stiu ca daca as fi fost in sala i-as fi aruncat un scuipat in fata celui care are tupeul sa vorbeasca despre coruptie cand el este corupt. Culmea nesimtirii e ca vii tu cu un program de inviere a mandriei nationale. Daca este evreu atunci dl. Severin e din acea categorie care tipa din gura de sarpe inainte sa fie lovit, acuzand un antisemitism iluzoriu. E josnic sa fii prins cu mata in sac si tu sa tipi despre antisemitism.
Dl. Severin nu este cumva personajul care se ingrijora pe vremuri de nocivitatea lui H2 din H2O? Ba parca el e. De ce-as crede ca acum stie mai bine ce vorbeste?
Faptul ca e evreu e pentru mine complet secundar, daca inainte de asta nu este om, si posesor de creier.
Sunteți dezinformat. Erau doi membri Noua Republică afară, purtând tricouri cu Furatul ucide, plus unul înăuntru - eu însămi, care n-am huiduit deloc, scopul meu era să văd ce-i cu mitul corupției (credeam că va face o analiză adevărată) și să scriu un articol pe blogul propriu. Nu știu cine erau studenții respectivi, am aflat din presă niște nume.
În altă ordine de idei, a fi de dreapta nu înseamnă a fi extremist. Decât poate în mintea domnului Severin, care dă ca exemplu de extremism naziștii și fasciștii uitând sau neștiind că naziștii erau de extremă stângă (cu controlul absolut al statului) și Mussolini era socialist... De extremă dreaptă sunt anarhiștii. Noua Republică nu pledează pentru anarhie.
Bănuiesc că nu te poți aștepta la prea multe de la un om care nu știe cât hidrogen e în apă. Nu știam că e evreu și nici nu prea văd ce importanță are. Contează că a vorbit aiurea (am cules niște citate senzaționale și o teorie rizibilă de care s-ar cruci profesorii mei de etnologie) și că a fost apărat de niște susținători de-a dreptul bolșevici, i-am auzit inclusiv după ce s-a terminat conferința cum îi înjurau pe tinerii protestatari. A fost o experiență interesantă, nimic de zis...
@CG, ati ratat ocazia sa fiti si dvs. in primul rand si sa-l aparati pe incoruptul de Severin.
Deturnarea discutiei spre antisemitism (sau orice alta tema derizorie) este o arma binecunoscuta din aresenalul ideologiei dvs. politice.
Cum adica nu ai vazut vreo dovada a coruptiei? Inregistrarea aceea in care i se ofera si primeste cu 7 maini si 7 guri spaga ce e?
Habar nu aveam ca e evreu. Daca spui tu, insa, probabil ca stereotipul precum ca evreii nu au nici pic de rusine si sunt plini de dispret fata de cei care nu sunt ca ei este adevarat.
mda, sigur. si mai erau si fascisti.
apropo, aia de la Noua Republica aveau scris pe tricouri "Furatul Ucide", si nu "moarte judanilor".
in cazu in care chiar te intereseaza.
Dracu
Trimiteți un comentariu