Decizia S&P, de a reduce nota a nouă ţări din cele 15 care fac parte din zona euro, este cretină. Şi nu face bine nici agenţiilor de notare, care vor fi, mai devreme sau mai târziu, ţinta unor represalii. Deocamdată băieţii se simt călare pe situaţie. Dar statele, care au extrem de mult de pierdut de pe urma jocurilor lor periculoase, se vor răzbuna. Cum, deocamdată nu e clar, dar se vor găsi metode. Cu atât mai dură va fi riposta dacă se dovedeşte că există o legătură între ele şi încercarea Germaniei de a încăleca Europa şi de a dicta.
Nu, nu am date care să confirme această ipoteză. Dar este vorba despre natura umană. Iar cineva care se află momentan într-o situaţie dificilă, şi este umilit, deşi face tot ce poate, cu onestitate, pentru a depăşi greutăţile, strânge în el multă furie şi multă dorinţă de răzbunare.
Printre cei mai umiliţi de acţiunea stupidă a celor de la S&P se află şi Franţa. Care înţeleg că are un instrument de control asupra agenţiei Fitch, una dintre cele trei mari manipulatoare. Ce ar fi, să zicem, dacă s-ar apuca să-şi noteze "colegii"? Sau, ştiu şi eu, să-i lovească undeva unde-i doare, la vreun client al S&P, spre pildă, pe care aceştia îl protejează, notându-l mai sus decât merită? Ştiu şi eu?
Este un joc pe muchie de cuţit, care, până la urmă nu va avea învinşi şi învingători. Nota de plată o plătesc tot cetăţenii, care n-au nimic în comun cu circul ăsta. Şi dacă aud pe cineva că statele s-au îndatorat pentru a plăti pensii şi salarii, îl bag pe veci în spam!
2 comentarii:
Iar cineva care se află momentan într-o situaţie dificilă, şi este umilit, deşi face tot ce poate, cu onestitate, pentru a depăşi greutăţile
Da, da. Cu onestitate, huh? Sa radem. Copios. Cand ai vazut tu musca abonata la contracte sa plece de bunavoie de la borcanul cu miere al bugetului? La fel de des cum ai vazut politician care taie ajutoarele sociale electorilor sai spalati pe creier cu socialsimul.
Orice se intampla acum in Europa si in lume, onestitatea nu are loc in ecuatie.
Problema e ca are un pic de dreptate Riscograma, cu http://www.riscograma.ro/5413/salvarea-euro-e-pe-cale-sa-devina-o-derivativa-toxica/. Asta e o cadere libera cu jet a intregii zone, pentru ca speculantilor nu le convine sa ia 15 centi la euro in caz de falimente in lant...De platit, plateste contribuabilul. De profitat, profita posesorii de active toxice din tarile "alfa" ale UE, adica exact aia care n-au investit in economia reala a propriilor lor tari, ci in speculatiile din celelalte tari.
In rest, eu n-am auzit pe alt fucktard decit pe Basescu spunind ca ne imprumutam pentru pensii si salarii... Da' or fi si altii.
Trimiteți un comentariu