De ce e Coreea de Nord exemplu negativ?

"Vârsta de pesionare ar trebui să crească până la 70-80 de ani, chiar dacă acest lucru poate deveni o povară pentru tineri!" spune un nene, şef la AIG, care, surpriză! se ocupă cu asigurările de viaţă şi cu acelea medicale. Sigur că da! Dacă munceşti ca boul, până crăpi, dugheana lui face mai mult profit: contribui mai mult, şi apoi, chiar dacă nu dai colţul, cât poţi să mai mănânci din pensia aia? Ca să nu spun că de bucurat de banii ăia se vor bucura spitalele şi farmaciile!

Problema este: unde dracu pot munci oamenii până la 70-80 de ani, când sunt azvârliţi de pe piaţa muncii pe la 45-50 de ani, când şomajul real atinge, peste tot în lume, cel puţin 15% din populaţia activă? Sigur, te duci la dracu' în praznic, îţi iei o capră, trei-patru găini, mai furi un lemn din pădure, şi aştepţi vârsta de pensionare. Dacă eşti aproape de un oraş mai scormoneşti prin gunoaie, una, alta, şi te mai scoţi. Şi uite aşa scade speranţa de viaţă. Se rezolvă, nu mai au nici statele probleme cu datoriile publice, nu? 

Păi, prieteni! Kim Ir Sen şi dinastia sunt precursori, sunt deschizători de drumuri! Văd că învăţătura Ciu-ce e de bază la capitaliştii puri şi duri, precum nenea ăsta. Şi atunci, de ce e Coreea de Nord exemplu negativ?

Micuţa publicitate

"Economie în suferinţă, care nu-şi regăseşte capacitatea de a genera locuri de muncă, caut disperată un război, nici prea mare, nici prea mic, care să mă scoată din rahat. Pentru oferte adresaţi-vă Unchiului Sam, Washington, căsoaia aia cu colonade albe! Exclus Rusia şi China".

Un pitic politic cretin

Văd că nemţii, după ce au pus umărul la distrugerea economiei greceşti prin condiţii imposibil de realizat într-un timp atât de scurt, acum se derobează de responsabilitate şi vor Grecia afară din zona euro. Se poate, dar ce realizează Germania cu asta, în afară de ostracizarea grecilor? Şi ce vor face cu portughezii, spaniolii, italienii, care au şi ei probleme identice? Îi dau şi pe ei afară din zona euro?

 

Unde mai este solidaritatea, pe care este construită UE? Ce vor? Nu este destul de complicată situaţia politică din Grecia? Vor să vadă un nou "regim al coloneilor" la Atena? Se poate şi asta, dar chiar ne-am hotărât că democraţia ne încurcă?

 

Germania o fi ea o mare putere economică, dar politic este un pitic cretin! Ne aşteaptă vremuri grele, şi dacă nu se schimbă ceva şi în modul de gândire al nemţilor, iar o luăm de la început cu păruiala în Europa...

Miros de Revoluţie

Dacă am înţeles eu bine ce scrie aici, nişte băieţi deştepţi au pus laba pe Banca Centrală Europeană, care a devenit banca băncilor private, pe care le finanţează din bani publici, de-a pururea, indiferent ce-ar face, fără să dea socoteală nimănui, pentru că este independentă. Pur şi simplu visul de aur al Goldman-Sachs a fost înfăptuit de ticăloşia şi imbecilitatea liderilor europeni, scăpaţi de sub orice control democratic!

Se pregăteşte instituţionalizarea Mecanismului European de Stabilitate, un fond de rezervă, dacă vreţi, pentru început de vreo 700 de miliarde de euro, din care se presupune că vor fi ajutate statele în dificultate, precum Grecia, Spania sau Italia. Ei bine, în textul Tratatului sunt nişte prevederi cel puţin bizare: statele trebuie să dea bani MES în şapte zile de la formularea cererii, necondiţionat şi fără prea multe discuţii. MES poate ataca statele în Justiţie, invers, nu! Tipii care îl administrează au imunitate totală, şi impunitate. Pur şi simplu nu dau socoteală de nimic, nimănui! Nimeni nu-şi poate vârâ nasul în documentele MES, nu există mecanisme independente de supraveghere! Atenţie! E vorba totuşi de bani publici!

Concluzia ar fi asta: " Goldman Sachs et les technocrates de la finance ont fait main basse sur la barque européenne. La démocratie est mise à mal afin de protéger la Banque centrale européenne des «abus» des gouvernements. Mais le gouvernement, c’est le peuple, ou il devrait l’être. Un gouvernement démocratiquement élu représente le peuple. On incite les Européens à abandonner leur chère démocratie aux fripouilles de la finance, et le reste du monde suit de près.

Plutôt que de ratifier le Traité draconien du MES, les Européens feraient mieux d’amender l’article 123 du Traité de Lisbonne. La BCE pourrait alors accorder des crédits directement aux gouvernements de ses Etats membres. Ou bien les gouvernements de la zone euro pourraient restaurer leur souveraineté économique en réactivant leurs banques centrales publiques afin qu’elles accordent des crédits au profit du pays et cela sans intérêts. Ce n’est pas une idée nouvelle; elle a été appliquée avec succès par exemple en Australie par la Commonwealth Bank of Australia et au Canada par la Bank of Canada.

Aujourd’hui, l’émission de monnaie et l’octroi de crédits sont devenus un droit pour des vampires qui s’en servent pour saigner à blanc l’élément vital de nos économies. Il faut rendre ce droit aux gouvernements souverains. Le crédit devrait être un service public accordé et administré au profit du peuple."

 

Prieteni, chestia asta nu are cum se termina bine, pentru nimeni: nici pentru UE, nici pentru bănci, nici pentru cetăţeni. Ideea unei Revoluţii pluteşte deja în aer...

 

Apropo: Pulimea Sa nu a scos un cuvânt despre astea. Dar a pus sula în coaste fostelor guverne, şi Parlamentului, să adopte Tratatul de Stabilitate Fiscală. Şi zicea cu mândrie patriotică, deşi nu suntem membri ai eurozonei: "Ce, două miliarde de euro ne-au făcut pe noi? Participăm şi noi la MES!"

 

Punem pariu că Parlamentul va aproba Tratatul, pentru ciumeţii care-l populează habar n-au ce şi de ce votează? "Somn uşor, somn uşor, cu mii de euro sunteţi datori!"

 

Merită să citiţi şi ce scrie austriacul ăsta. Chiar merită!

Turnătoria salvează România!

Cu nepreţuitul efort al două mari democraţii occidentale, şi al vreo trei ciumeţi fomişti din presa de căcat a iubitei noastre patrii, Republica Absurdă România, s-a găsit soluţia pentru corupţia(reală!) din sănătate: delaţiunea! S-a dat în "folosinţă" un site de turnătorii la adresa medicilor.

Când idiotul ăla din ţara lalelelor a deschis un site de turnătorii la adresa românilor şi bulgarilor care lucrează în Olanda, am luat foc! Sesiune în PE, alea, alea! Când toţi medicii din România sunt acuzaţi de corupţie, şi le este atinsă demnitatea, la instigarea americanilor şi britanicilor, boii din ţara asta de căcat aplaudă!

Niciun cuvânt despre firmele de medicamente americane şi britanice care corup medici peste tot în lume, pentru a-şi vinde medicamentele. Nimic despre experimente ilegale cu medicamente în ţări cu săraci lipiţi, cum e şi România. Nimic despre monopoluri, despre spitalele închise la ordinul instituţiilor financiare internaţionale conduse de ei.

Punem pariu că după iniţiativa asta plecările de medici din sistem se vor dubla?

Ne-au ajutat, mama lor de jigodii!

Mulţumiri!

Mulţumim din inimă următorilor: FMI, CE, BM, sinistrului cuplu Merkozy, demenţilor neoliberali, "pieţelor" şi tuturor celor care au pus umărul la distrugerea Greciei prin austeritate! Noua Democraţie şi PASOK nu au majoritate, PASOK e pe trei, pe doi e un partid de extremă stânga, comuniştii stalinişti(bătrânul dulău îi pufăie pipa acolo sus şi se felicită!), iar în Parlament intră neo-naziştii! Să te ţii spectacole de sunet şi lumină! A se scuti cu clişeele despre leneşii greci, care nu muncesc precum nemţii! Nici Grecia nu e Germania! Iar germanii o duc bine şi pe banii împrumutaţi de greci...

Noul drum spre servitute

Secta "Martorii lui von Mises" produce, la fel ca "Biserica Scientologică", tot felul de spălaţi pe creier, fanatici ai credinţei respective, care nu mai au legătură cu realitatea. Ce-i mai grav, din punctul meu de vedere, este faptul că sectanţii ăştia au ajuns să populeze sistemul educaţiei economice, şi în învăţământul public, şi în cel privat. Iar după asta ne mirăm că nişte imbecili, precum cei care ne-au condus până mai ieri, distrug tot ce înseamnă mecanisme de protecţie socială, mecanisme de corecţie a eşecurilor pieţei, distrug locuri de muncă, şi, până la urmă, deschid un nou drum spre aservire, mai periculos  decât cel descris de Hayek. Mai periculos, pentru că aservirea este faţă de ceva ce poartă în titlu cuvântul "liber": pieţele. 

Dacă suntem oneşti, vom recunoaşte că "servitutea" planificării socialiste, pe care o demasca Hayek, nu este specifică doar totalitarismului. TOATE multinaţionalele care domină economia globalizată funcţionează identic cu statul totalitar, sunt planificate la sânge, sunt construite ca nişte feude, sunt reţele de complicităţi, de baronii, de dependenţe nefireşti, care distrug demnitatea şi libertatea individului. Şi nu piaţa liberă, o ipoteză tot mai puţin confirmată de realitate, şi nici individualismul, sunt răspunul la noua servitute.

Revenind la sectanţii lui von Mises, unul dintre ei scrie o comicărie în "Adevărul", ziarul "capitalistului" libertarian Păturiciu, care tocmai a dat un faliment de 230 de milioane de euro, din prea multă credinţă în virtuţile pieţei libere, care i-a dat o labă peste bot, pentru a-i aminti că numai proştii cred în ea!

Vreţi să citiţi ce-i trece individului prin minte? Iată: "Din punct de vedere economic, șomajul pe o piață neobstrucționată este absolut voluntar, deci neproblematic. Adică, toți cei dornici să muncească își vor găsi o slujbă (nu neapărat cea ideală sau plătită “cel mai bine” după propriile standarde), iar cei care nu doresc o slujbă este evident că își permit o inactivitate pe seama economisirilor realizate în trecut. Acestea însă nu sunt eterne, astfel că, la un moment dat cei cu o apetenţă către consum şi timp liber, îşi vor manifesta cererea pentru o anumită slujbă, modificând în acest fel preţul muncii respective, dar şi al tuturor celorlalţi factori de producţie. Însă dacă piaţa este obstrucţionată de reglementări, cum este cea a salariului minim, şomajul poate deveni forţat, întrucât un salariu decretat deasupra salariului pieţei, face ca toţi cei angajabili sub preţul din decretul statului, să “taie frunză la câini”, cum s-ar zice. Şi tot realitatea ne demonstrează că cel mai probabil aceştia vor căuta locuri de muncă în zonele pe care statul peiorativ le intitulează gri, sau chiar negre. Aşadar, mai sunt dileme privind factorul declanşator al economiei gri sau negre, domnilor economişti? 

Nu există un salariu minim pentru nimeni

Nimeni nu are un aşa zis drept la salariu minim, decât în măsura în care reuşeşte să producă un tip de muncă util în procesul de alocare a resurselor unui capitalist, antreprenor. Fără capital, munca nu s-ar putea dezvolta, după cum fără muncă, capitalistul nu ar putea aloca resursele. Impunerea cu forţa a unui prag minim salarial peste nivelul pieţei, deci nedependent de productivitatea muncii este o penalizare pentru acei antreprenori eficienţi a căror structură internă nu le permite noul salariu şi pentru acei oameni care s-ar fi putut angaja la salariul pieţei. Salariul minim creşte deci, şomajul. Angajarea la negru (coşmarul guvernelor) va fi stimulată, iar situaţia se va pretinde ca poate fi rezolvată, cum credeţi? Aţi ghicit! Prin noi măsuri de taxare şi, reglementări împotriva evaziunii. "

Ce bou sunt! Cum nu m-am gândit? Soluţia ocupării depline a forţei de muncă este desfiinţarea salariului, ca atare, nu doar a salariului minim! De ce să nu mergem mai departe cu gândirea creatoare? Că, până la urmă şi plata muncii poate fi văzută ca o frână în calea creării de locuri de muncă. Soluţia ideală pentru capital este zero costuri cu forţa de muncă, nu? Şi de vreme ce un muncitor este angajat, se presupune că munca lui este utilă capitalistului, atunci de ce nu ar merita un salariu decent? De ce trebuie să intervină o entitate exterioară angajatului şi angajatorului, cu o normă precum salariul minim? Nu cumva pentru a corecta asimetriile de putere între angajat şi angajator?

Sigur, nimic din istoria economiei nu demonstrează faptul că, în absenţa salariului minim, ocuparea forţei de muncă a fost totală, şi şomajul voluntar. Dimpotrivă: şomajul a fost constant o problemă, indiferent dacă statul a intervenit, sau nu. Dar când nu a intervenit, alternativa a fost foarte proastă: revolte sociale, distrugeri, emigrarea forţei de muncă spre zone mai "generoase" pentru muncă, etc. Iar sclavagismul nu e tocmai o icoană luminoasă! 

O tâmpenie este să vorbeşti despre raritate pe o piaţă, cea a muncii, unde există permanent un excedent. Excedent care se va mări, ţinând cont de tendinţa capitalului de a înlocui oamenii cu automate programabile. Credinţa că "pieţele" sunt mai inteligente decât noi, că sunt un soi de Dumnezeu, ne-a adus unde suntem acum.

Sunt înspăimântătoare lipsa de cultură economică, de cultură generală, de spirit şi mai ales ideologizarea extremă a învăţământului economic. Toate şcolile de gândire economică au drept de existenţă. Dar fără o abordare critică, şi dezideologizată, vom ajunge nu doar să citim tâmpenii de genul de mai sus, ci şi să fim conduşi de tâmpiţii care le produc. Şi deja am simţit, timp de aproape patru ani, pe pielea noastră, ce înseamnă asta...  

Cum moare un vis

Un excepţional editorial în NYTimes, despre soarta clasei de mijloc americane actuale, citită prin grila unei piese celebre, "Moartea unui comis voiajor", de Arthur Miller, care se joacă din nou pe Broadway. 

"Yet “Salesman” is full of empathy for Willy. Mr. Miller remembered worrying in 1949 that “there was too much identification with Willy, too much weeping, and that the play’s ironies were being dimmed out by all this empathy.” He recalls with somber pride that the play’s first director, Elia Kazan, “was the first of a great many men — and women — who would tell me that Willy was their father.”

No wonder those first audiences’ identification was so strong: they recognized Willy’s search for humanity within his profit-driven job. Mr. Miller recalled that after performances during the play’s first run, “some, especially men, were bent forward covering their faces, and others were openly weeping.”

It’s hard to imagine a similar reaction among audiences today. Not only have the industries that employed the salespeople, factory workers, middle managers and others in the plentiful, humbler realms of mid-20th-century capitalism begun to dry up, but today’s capitalists no longer share Willy’s belief that he could attain dignity through his work.

In 1949, Willy’s desperate cry — “the competition is maddening!” — must have chilled theatergoers for whom competition still had a mostly positive connotation. In 2012, a fight to the death for shrinking opportunities in so many realms of life renders the idea of fair competition an anachronism. It is a sign of the times that sitcoms, in which trivial, everyday conflicts are comfortably resolved into neighborly harmony, are giving way to the Darwinian armageddons of reality TV. It is as if the middle class were being forced to watch the gladiatorial spectacle of its own destruction. "

E vremea ca şi membrii fragilei noastre clase de mijloc să vadă piesa, pentru a înţelege cum moare un vis... 

Populismul soluţiilor simple

Stau şi mă minunez! Cât de tâmpiţi pot fi economiştii, şi politicienii pe care îi "sfătuiesc"? Avem o problemă: sistemul public de pensii. E o problemă tranzitorie, dar, în bunul obicei al simplificărilor populiste, ea a fost extrapolată în viitor, şi pe baza ei s-au luat măsuri la fel de cretine. Anume creşterea vârstei de pensionare. Polonezii au mărit-o la 67 de ani, cu începere din 2020.

Am şi eu o întrebare pentru cretinii de la noi, şi de aiurea, care se pregătesc să ia măsuri similare: unde dracu au să muncească amărâţii ăia până la 67 de ani, când de pe la 45-50 de ani nu te mai angajează nimeni? Începi o afacere pe cont propriu? Cu ce bani, şi pentru ce? Ce poţi face astfel încât să munceşti până zic ăştia că se poate? Cari cu cârca, hamal în port? Te faci bodigard? Femeile fac centura?

Pe de altă parte, pe cei care pot lucra şi mai mult, în general intelectuali: medici, profesori, ingineri, etc, îi dăm afară la 65 de ani, ca să facem loc altora, mai tineri. Deşi ăia tineri fac orice, numai meseriile astea nu. Pentru că, uşor, uşor, nu mai au de la cine învăţa.

Capitalismul a impus o monstruozitate: reducerea vieţii profesionale la circa 20 de ani. Se intră tardiv pe piaţa muncii, se iese prematur. După care urmează o viaţă precară, la limita supravieţuirii. Omul îşi găseşte tot mai greu loc în sistemul capitalist de producţie actual, şi în viitor va fi şi mai rău. Iar problema pensionarilor devine marginală, în raport cu problemele celor care nu-şi mai găsesc loc pe piaţa muncii, indiferent de calitatea studiilor. 

O altă problemă derivă din polarizarea tot mai puternică a societăţilor. Cineva sugera o schemă, care ar putea rezolva problema: acordarea unei sume, care să acopere nivelul de trai decent, pentru fiecare cetăţean. Cei care muncesc vor primi diferenţa dintre această sumă şi salariul aferent muncii sale. Ştiu, au să sară de cur în sus cei care cred că aşa nimeni nu ar mai munci. Nu aş spune asta. Pentru că fiecare va vrea mai mult decât minimul ăla. Şi mai mult va obţine doar prin muncă. Finanţarea s-ar face din taxe şi impozite, în care capitalul ar fi taxat mai mult decât munca. 

Asta dacă se va continua demenţa cu înlocuirea oamenilor cu automate programabile, pentru creşterea profitului. Dacă nu, atunci se vor găsi căi şi pentru crearea de locuri de muncă, şi pentru creşterea perioadei active, şi pentru celelalte probleme. Totul e să ştim ce vrem. Şi să conştientizăm faptul că depindem unii de alţii, că fericirea unora nu trebuie să însemne nenorocirea celor mai mulţi.  

În ţara noastră multe jogodii sunt!

Eu, unul, m-am săturat de idioţii savanţi, care-mi recită din manualul de "Economics", fără cel mai mic efort de evaluare critică. Acum se întorc "constrângerile tari", care, alături de "faliment", au fost obsesia acestor boi cu patalama de mari economişti în deceniul trecut. Credeam că s-au mai vindecat de iluzii. Ţi-ai găsit!

Ce scrie azi un dobitoc, despre preţul gazelor naturale din producţia internă: "Pe termen lung, costul mai mare al resurselor va obliga consumatorii industriali sa se modernizeze, sa se restructureze, sa-si controleze mai bine costurile si, in final, va duce la cresterea productivitatii si eficientei sectoarelor industriale. O resursa ieftina, per a contrario, nu creeaza nicio motivatie in acest sens. Din contra, cu o industrie moderna, adaptabila si productiva (de ce oare toti acesti comentatori nu scriu despre modelul industrial german, preferand sa se vaite pentru subventii si conservarea ineficientei?), Romania creeaza mult mai natural premisele unei cresteri economice sanatoase, care, in ultima instanta, poate face mult mai suportabila cresterea preturilor la gazele naturale. Conservarea unor practici interventioniste, in care pietele sunt tinute artificial in echilibru de vointa politica, amana restructurarea, intarzie dezvoltarea economica si creste decalajul intre Romania si celelalte state ale UE. Iar cand va fi prea greu ca acest echilibru sa fie mentinut, buba se va sparge precum in Grecia, Portugalia sau Spania, state ale caror probleme sunt, in fond, unele de productivitate. Din pacate, e mult mai usor, si uneori mai profitabil, sa ataci o corporatie."

S-o luăm pe deşte. Preţul gazului este o constrângere tare. Bun. Singura industrie în care preţul gazelor constituie un cost semnificativ este cea a îngrăşămintelor chimice. Care nu din motive tehnologice nu face faţă concurenţei, ci din cauza faptului că firmele competitoare, cele din Ucraina, mai ales, au acces la gaze ruseşti cu preţuri de "favor". De asta i-a acordat statul preţuri preferenţiale la gazele din producţia internă. Sigur, putem trăi şi fără industria asta. Oricum, "constrângerile tari" au produs, începând cu 1990, peste patru milioane de şomeri, şi distrugerea a aproape două mii de unităţi productive. Ce mai contează câteva combinate chimice? Va creşte producţia de fier vechi. Tot e un succes. Oricum, la noi restructurarea a fost sinonimă cu distrugerea.

A, că o s-o luăm în bot de la preţurile altor produse, e o altă poveste. Cât de mare trebuie să fie progresul tehnologic în industria de panificaţie, spre pildă, pentru a compensa creşterea preţului gazelor? Ce drac de restructurare să facă ăştia? Şi aşa n-au scăpare: cresc şi preţurile la energie electrică. pot da suficiente exemple de acest gen, în care nu intră în discuţie tehnologia, ea fiind la zi. Alţii sunt factorii care afectează profitabilitatea şi productivitatea.

Încă ceva: ce dacă vom avea o creştere economică "sănătoasă"? Nu vom avea, dar să zicem că am avea. Cu ce mă ajută asta să compensez creşterile de preţuri la gaze şi la energie electrică? Germania este un stat infinit mai egalitar decât România, mai puţin polarizat şi mai redistributiv. Aici fructele creşterii economice vor fi confiscate de o mână de indivizi, români, dar mai ales străini, şi nouă ni se va arăta pula! Aşa că pledoaria pentru creşterea preţului la gaze, făcută de boul citat, nu este decât un lobby jegos pentru ăia de la OMV. 

Jumătate din România se întoarce încet, încet, în Evul Mediu. Nu vă lăsaţi amăgiţi de "prosteritatea" Bucureştilor şi a câtorva mari oraşe. Ea este falsă, şi se va duce şi ea. Dar România rurală, România micilor oraşe este realitatea pe care nu vrem s-o luăm în calcul. Se poate şi muri de frig în casă, se poate face focul şi cu tizic(dacă mai are după ce se bălega vaca!), şi cu coceni de porumb(dacă nu-i modifică genetic ăia de la Monsanto, să nu mai ardă!), se pot cheli munţii încă împăduriţi. Se poate orice, numai să-i scoatem din priză pe economiştii idioţi, nu.  Ghinion de neşansă!  

Daţi capitalismul poporului!

Povestea este simplă: un nene o tunde din Italia, pe la 1988, sătul de capitalismul de cumetrie din patria sa dragă, se stabileşte în SUA, pe tărâmul făgăduinţei, mai precis la Chicago, cu a sa faimoasă şcoală de economie, care a băgat lumea în rahat şi milioane de oameni în mormânt, înainte de vreme. Iar acolo băiatul descoperă că a fugit de dracu, şi a dat de tătâne-su! Şi, decepţionat, scrie el o carte: "Capitalism For The People". Carte căreia îi face recenzia FT. Din care articol citez:

"In the US he found a country that had built a system of capitalism that was the pre-eminent exemplar of the free-market ideal of economic liberty and open competition. He thrived on this meritocratic ethos. Yet now he is beginning to have his doubts, detecting hints in America of the kind of crony capitalism that afflicted Italy in the years of economic stagnation and corruption under Silvio Berlusconi.

A clear case in point is the extent to which the legislative process has become hostage to the lobbyists, while politicians increasingly depend for campaign finance on big business. The land of opportunity is thus turning into a land of rent seekers in which business has acquired excessive power and regulators have been captured by those they regulate.(s.m.)

A further problem is that extreme income inequality is breeding disaffection with capitalism. Boardroom pay has escalated while average earnings have stagnated. The economics of many modern industries work on a “winner takes all” principle, which diminishes hope and leads to the perception, expressed by the young people who camped in Zuccotti Park and elsewhere, that the rules no longer apply equally to everyone. The feeling that the system is rigged is exacerbated by a decline in upward mobility.

Zingales expresses an understandable nostalgia for the values of the American Revolution, which started as much as a protest against the corruption of the East India Company as a battle over taxation. And he produces a wonderful quote from Supreme Court justice Noah Swayne in 1875: “If any of the great corporations of the country were to hire adventurers who make market of themselves in this way, to procure the passage of a general law with a view to the promotion of their private interests, the moral sense of every right-minded man would instinctively denounce the employer and employed as steeped in corruption, and the employment as infamous.” Compare and contrast with the pygmies of today’s Supreme Court, who in 2010 made the landmark decision in Citizens United v Federal Election Commission that gave money unlimited power on the electoral process via super-Pacs. For some, this is fine because it is disclosed. Yet the fact of disclosure does not make the system of political finance any less corrupt."

Altul care vrea capitalism cu faţă umană! Să ne râdem, deci!

Unul din turma labertarienilor

E unul, în turma labertarienilor, Florin Câţu, fost mare sculă pe basculă pe la ING Bank, economist-şef, dat afară cu un şut în cur, pe nu ştiu ce motive. Oricare ar fi fost motivele, sunt bune! Ca tot românul, omul are blog. Unde se dă rotund cu ştiinţa economică, că e cult în cap şi ăsta. Booon!

Şi ce ne propune individul? Să facem un efort de imaginaţie, să vedem unde ar fi mai bine cheltuiţi banii destinaţi(virtual, că n-o să se întâmple "reîntregirea" salariilor câtă vreme mai pâlpâie un fir de viaţă în inima de mormon a lui Franks!) bugetarilor. Că de ce să ne plătim noi medicii, profesorii, poliţiştii, pompierii, funcţionarii, decent? Nu mai bine îi dăm unora ca Fecioara din Pleşcoi, să-i prăduiască?

Eu zic că, pentru binele public, sutele ălea de milioane de ieuroi ar fi bine să fie daţi ING Bank cu dobândă zero, spre pildă(banca unde a lucrat boul) ca să aibă  bani cu care să împrumute scump statul român, şi să-şi mai închirieze ING încă trei etaje în cea mai scumpă clădire de birouri din Bucureşti, că obrazul subţire cu cheltuială se ţine! Că, de! Dacă şampania era băutura clasei muncitoare, consumată prin reprezentanţă, de ce să piară bunele obiceiuri!

Şi ca o ilustrare a proverbului: "Cum e turcu, şi pistolu'!" poftiţi de vedeţi ce idei are un comentator: "As egala toate pensiile. Toate persoanele care au 65 de ani sa primeasca in fiecare luna 600-700 lei indiferent de contributii. Nu ai 65? Atunci nu primesti ajutor de pensie. Si da, o sa se numeasca: “ajutor de batranete” in loc de “pensie”. Astfel se fac economii iar persoanele apte de munca, ce au varsta de sub 65 de ani, sunt trimise inapoi la munca. Cand ma gandesc numai cat se cheltuie pe an cu calcularea fiecarei pensii in functie de grupa 1,2,3 etc. Astfel, toata lumea stie ce pensie o sa aiba si cat o sa o primeasca. Si nu o sa mai existe pensii de mii de lei si nici pensii de 300 lei. Iar per total, statul va cheltui mai putin pe pensii. Pt. ca cei de sub 65 de ani nu vor primi nici o pensie fiind considerati apti de munca. Daca pot sa stea la birt, pot sa si munceasca."

După ce citeşti astea, îţi dai seama că şcoala românească nu scoate doar tâmpiţi, scoate şi monştri! Asta e mai trist. Cu tâmpiţii o mai scoţi la cale, cu monştii, nu. Iar bancherii să nu se mai mire ipocrit că nu-i iubeşte lumea. Să zică mersi că nu le ia gâtul! După "dovezile" astea de empatie din partea lor, orice e posibil.

Nuţica are Vuittoane!

România a pierdut, din 1990 încoace, peste 20.000 de medici, plecaţi la muncă în străinătate. Din aceştia, 11.000 au plecat după 2007.  Numai anul trecut au plecat circa 3000. Aceşti medici s-au format din fonduri publice. Pregătirea unui medic care să nu-şi facă alee cu numele lui în cimitir durează între 23 şi 27 de ani, după caz. În acest timp se cheltuiesc bani publici pentru pregătirea lor. Undeva la opt mii de lei pe an la facultate. Dar la banii ăştia trebuie să adăugăm şi studiile primare şi medii, şi alte costuri. Probabil că un medic capabil să profeseze în străinătate ne-a costat circa 30.000 de euro. Costurile lipsei de medici specialişti sunt şi mai mari, în termeni de mortalitate şi morbiditate, românii având cea mai proastă stare de sănătate din Europa.

Sunt curios să ştiu cât am "economisit" prin tăierea salariilor bugetarilor, inclusiv ale medicilor şi profesorilor. Probabil că în cazul medicilor economia a fost mai mică decât baguba. Dar lucrurile sunt şi mai grave, pentru că din cele 20.000 de medici plecaţi urmau să se recruteze cei care asigurau continuitatea şcolii române de medicină, adică pe cei care îi învaţă pe viitorii medici. Că aici nu merge cu gugălitul!

Fenomenul migrării medicilor către ţările care plătesc mai bine este un fenomen generalizat, care afectează şi ţările de origine, dar şi ţările de destinaţie. Sigur, ţările de origine ale medicilor migranţi rămân şi fără medici, şi cu o stare tot mai proastă de sănătate a locuitorilor, dar şi fără şcoli de medicină, sau cu o calitate mult mai proastă a lor. Ţările care atrag medici nu mai sunt interesate să investească în şcoli de medici, pentru că pot să-şi asigure necesarul din import. Deocamdată. Şi, nu peste foarte multă vreme criza de medici va lovi ambele părţi. Spre pildă, peste zece ani SUA vor avea, după unele estimări, un deficit de peste 200.000 de medici. Nu şi-i poate pregăti? Ba da, dar preferând importul, nu mai are cum şi unde-i pregăti.    

Sunt şi alte domenii în care este prezent acest fenomen. Şi nu de ieri, de azi. Economic, după regulile cererii şi ofertei, pare să aibă sens. Dar, pe ansamblu, este un non-sens. Pentru că nu putem judeca totul după regula cererii şi ofertei. Piaţa nu poate face previziuni. Ea este pentru "acum". Mâine e o altă zi. Iar 5, 10, şi cu atât mai puţin 25 de ani nu reprezintă un orizont care să poată fi cuprins de jocul cererii şi al ofertei. 

Aşa că discuţia noastră despre cele nu se ştie câte procente de "reîntregire a salariilor" bugetarilor este lipsită de sens! Pentru că nu cu o sută sau două de lei în plus la salariu vom opri hemoragia de doctori, ingineri şi alţi specialişti, şi din sistemul public, şi din cel privat. Capcana salariilor mici s-a închis. Şi ne vom zbate în ea, tot mai săraci, mai bolnavi şi mai lipsiţi de educaţie şi de şanse. Asta e! Nuţica are Vuittoane!  

E musai să vindem arme cu glonţ?

Nu ştiu care au fost motivele invocate de dementul care a provocat masacrul de ieri, de la Perla, în cererea pentru permisul de port-armă. De fapt, nici nu contează: aprobarea permisului de port-armă a fost sigur un act de corupţie. Şi cei care sunt vinovaţi de el trebuie să plătească pentru asta. Trebuie să li se pună pielea în băţ!

Dar, generalizând, de ce trebuie să-şi cumpere cineva, care şi-a luat "pe bune" permisul, arme atât de puternice, precum Glock-ul dementului? E armă de auto-apărare, nu una de asalt. Şi o armă de calibru mic, cu încărcătură de azvârlire diminuată, face exact aceeaşi treabă, pentru că, de obicei, nu te aperi în tranşee, ci în spaţii mici, închise, unde e posibil să faci şi victime colaterale.

Dacă e musai ca nişte unii să aibă armă cu glonţ(deşi SINGURUL caz de auto-apărare cu armă de foc, o stropitoare de calibru 12, dacă ţin eu bine minte, e cel al pilotului Iovan), atunci nu ar trebui să limităm noi calibrul şi puterea armelor disponibile la vânzare? Nu e cazul să transformăm România în câmp de bătălie, totuşi... 

De ce?

De ce, într-o lume în care zeci de milioane de oameni mor de foame, la propriu, sunt oameni care dau 1000 de dolari pe o omletă?  De ce, într-o lume în care sute de milioane de oameni trăiesc literalmente fără un acoperiş deasupra capului, există oameni care dau zeci, sute, chiar şi un miliard de dolari pe o casă? De ce ar cumpăra cineva iaht de suta de milioane de euro bucata, sau, ca în cazul lui Abramovici, de un miliard de euro, într-o lume în care peste un miliard de oameni trăieşte cu mai puţin de 1,25 de dolari pe zi?  De ce ar da cineva 5 milioane de dolari pe un ceas?  

De ce credeţi că lumea va mai suporta mult această hiper-burghezie, total ruptă de realitate, lipsită de măsură şi de suflet? Ce ce credeţi că altă lume nu e posibilă?

Orwell, un tip complet lipsit de imaginaţie!

Cum spuneam, privatizarea statului ajunge în punctul în care democraţia este pusă între paranteze. Un papagal îmi recita versete din manualul micului capitalist, despre "binefacerile" privatizării poliţiei. Ei bine, poliţia şi serviciile secrete britanice, fără a fi privatizate, lucrează în favoarea unor mari firme private, oferind date despre angajaţii mai colţoşi. Guardian publică azi un articol pe tema asta.

Este un scandal zdravăn pe tema asta, pentru că mii de muncitori aflaţi pe lista neagră nu şi-au găsit de lucru în ultimii treizeci de ani, fiind pe lista neagră. Iar firmele de construcţii formaseră o organizaţie clandestină în acest scop. Bănuiesc că ofiţerii de poliţie şi de la MI 5 n-au lucrat pentru firmele de construcţii din motive "patriotice". Ei bine, ia gândiţi-vă ce ar fi dacă poliţia şi serviciile de informaţii s-ar privatiza! Pretexte s-ar găsi mereu. În cazul de faţă lupta împotriva terorismului IRA. Dar era vorba mai degrabă de sindicalişti radicali.

Apropo de Agenţia românească de protecţie a datelor personale: asta ce face, ne protejează, sau s-a "privatizat" şi scot şi băieţii un ban grămadă, vânzând astfel de date? Că am aflat că toate numerele de telefon, trimise de firmele de telefonie fixă şi mobilă serviciului 112, gestionat de STS, şi aflate într-o bază de date bine secretizată, au devenit peste noapte accesibile cui ştie să treacă de un sistem de securitate cu multe breşe. Să te ţii campanie electorală portocalie, cu atât mai mult cu cât au fost organizate pe judeţe, oraşe şi comune! 

Iar controlul societăţii civile asupra acestor servicii, la noi şi aiurea, este o glumă sinistră. SRI n-a mai prezentat un Raport în Parlament din 2006! Să n-o lungim: Orwell a fost un tip complet lipsit de imaginaţie!  

Învăţăturile lui Giurgea către colegii lui, "patronii"

Ştiu, Giurgea este un caz patologic. Asta nu înseamnă că, dacă tot e nebun, nu trebuie să ne mai intereseze ideile lui. Nu că ar fi vreun Hitler, dar trebuie să vă reamintesc că nebunul a fost ignorat, pentru că "nebun", şi ştiţi unde a ajuns. Să nu-mi pomeniţi de Stalin! Ăla era cât se poate de zdravăn! 

Există la Giurgea o furie, un dispreţ, o ură faţă de "clasa muncitoare". Deşi, dacă n-ar fi atât de dobitoc, ar înţelege că, în raport cu marii capitalişti, care îl pot strivi ca pe un gândac, cum vrea să facă el cu muncitorii, el e tot "clasă muncitoare". Bun, să-i dăm cuvântul  ipochimenului. Al cărui delir este exemplar în ceea ce priveşte ilustrarea crizei de identitate, legată de ceea ce este şi ceea ce NU este capitalismul. Aşadar, din învăţăturile lui Giurgea către colegii lui, "patronii":

"Șomajul e bun. Disperarea e buna. Foamea e cea mai buna.

Foamea, moartea de foame, este cea mai puternica arma pe care o aveți împotriva angajaților voștri. Nu ezitați s-o folosiți! Ați văzut cu cat s-au scumpit alimentele in ultimele 3 luni? Dar întreținerea? Ați văzut ca se dublează curentul si gazele? Pai abia de acum o sa simtă românii disperarea!

Iar disperarea lor e in avantajul vostru, al firmelor private. Faceți ca Apple: folosiți-o! Iar daca cei mai slabi dintre angajați ajung sa-si pună frânghia de gat, sau sa moara de inima la birou, bucurați-va: înseamnă ca v-ați făcut treaba de manageri!

Nu e treaba voastră sa fiți iubiți si populari. Ca afacerile nu sunt concurs de popularitate: ci concurs de supraviețuire. Si nu va temeți ca mor prea mulți muncitori si nu mai are cine sa muncească. Amintiți-va ca sunt 7 miliarde de oameni pe Pământ, dar patroni si întreprinzători sunt cel mult 100 de milioane.

Cu clasa muncitoare e ca si cu gândacii: oricâți ai strivi, întotdeauna apar alții."

PS: doamna Başchetbalista! Uite ce zice nenea Giurgea! "A, serios, nu vezi legatura? Ba chiar te plangi ca ai fost…agresat?

Stai, ca-ti explic eu acum cum e treaba cu agresarea (in realitate, nu pe internet): prin 2008, a venit un baiat la mine, sa-i maresc salariul, cu exact aceleasi argumente ca si tine acum (chiar semana fizic cu tine). I-am ras in nas si i-am spus sa plece imediat, ca e concediat. S-a albit la fata si a refuzat: in schimb a inceput sa strige un fel de lozinci, despre cum imi exploatez eu angajatii. Deja lumea scosese capul pe usi. Atunci am pus mana pe telefon si am chemat doi bodyguarzi. Care nu l-au scos cu forta, ca era prea simplu: ci l-au doborat la pamant si au inceput sa-l toace cu picioarele. In special in burta, dar si in figura. Cand obosea unul, il lua altul. In fine, dupa ce nu i s-a mai cunoscut fata de sange, l-au luat de umeri si l-au aruncat afara. Colegii lui s-au uitat tacuti, dupa care s-au intors la treaba. Si niciodata n-am avut oameni care sa munceasca mai cu spor, decat aia!

Deci asta e raspunsul meu, pentru genul asta de intrebari si pentru genul asta de socialisti/sindicalisti: bocancul in gura. Nu o data, sau de doua ori, ci pana il rupi in bucati pe nenorocit. Asta e dialogul cu socialistii. Asta e “schimbul de teorii” cu baietii de stanga. Iti convine raspunsul asta? Iti convine politica asta? Ca mie imi place teribil: la fel cum le place si celor de la Apple. Hahaha…"

Dacă subordonaţii dumneavoastră nu sunt prea ocupaţi să-l lege pe AN, poate au o conversaţie şi individul. Nu de altceva, dar e un adevărat auto-denunţ, iar în ţara asta, oricât de mirată aţi fi, mai există Constituţie şi legi. Acum, nu ştiu cum vedeţi dumneavoatră reforma statului social. Că s-ar putea ca nebunu' să fie pe "linie"!

Mai sunt găuri la curea...

E de-a dreptul comic! În Mexic se desfăşoară a nu ştiu câta văicăreală pe tema crizei, cunoscută sub numele de "reuniunea G 20". La Los Angeles se fac ultimele pregătiri pentru festivitatea de decernare a premiilor "Oscar". Şi ghiciţi despre ce vorbesc toate ziarele!

Dar nu numai despre imbecilitatea celor care au programat reuniunea la concurenţă cu Oscarul e vorba. Deşi, mai ştii, o fi o găselniţă de geniu, pentru a face uitată inutilitatea reuniunii. Este vorba despre incapacitatea statelor de a se pune de acord asupra cauzelor, consecinţelor şi mecanismelor de ieşire din criză. De ce? Explicaţia intereselor divergente este prea simplă pentru a fi luată în serios. Mai degrabă unii nu simt criza la fel cu ceilalţi, şi nici costurile nu sunt aceleaşi. De aici divergenţele.

Este şi altceva, chiar mai grav decât atât. Aceste reuniuni ale G 20, avortate pe bandă rulantă, ne dau dimensiunea abisală a neputinţei politicului de a pune ordine în sistemele de reglementare. Doi tâmpiţi, Reagan şi Thatcher, au aruncat un bolovan în apă, dereglementarea, şi de atunci totul s-a dus dracului. Pentru simplul motiv că nişte unii, mari amatori de adrenalină, au riscat nemăsurat, şi au câştigat nemăsurat. Iar când au pierdut nemăsurat, şi-au cumpărat politicieni cretini, precum cei doi, citaţi mai sus, care i-au pus la adăpost de consecinţele iresponsabilităţii lor. 

Iar acum au devenit intangibili, şi pot sfida pe toată lumea. În acest moment doar o catastrofă, care să facă tabula rasa cu tot sistemul financiar global, mai poate reface sistemele de reglementare şi aduce o ordine cât de cât acceptabilă în haos. Rezistenţa profitorilor la orice încercare de a pune lucrurile într-o oarecare ordine este atât de mare, încât statele sunt pur şi simplu paralizate. 

Iar ceea ce se întâmplă ne arată cât de false sunt toate afirmaţiile privitoare la virtuţile magice ale "pieţelor libere". Pieţele nu există! Există doar indivizi, care îşi urmăresc interesele, în dispreţul interesului public, dar şi al intereselor private ale celorlalţi, indivizi care dispun de mijloace capabile să aducă sub comanda lor statele, şi care fac ce vor. Nu e nimic liber în acest joc, şi cu atât mai puţin piaţă. Nu se discută în termeni de cerere şi ofertă, ci în termenii raporturilor de forţă. Este cu totul alt joc, care nu are nimic în comun cu manualele de economie, dar chiar nimic!

Nu mă credeţi? Aruncaţi o privire pe pagina electronică a ziarului NYT: ceremonia de la Los Angeles ocupă locul central, G 20 este la capitolul "Mai multe ştiri". Asta e, fraţilor! Cui îi pasă de G 20? Pe cine interesează zbaterea unor papagali, care întind de aproape cinci ani de o criză bizară, în curul căreia s-au vârât mii de miliarde de euro şi de dolari, şi care promite noi cheltuieli nesăbuite din partea sistemului financiar şi noi programe de "austeritate" pentru cetăţeni? 

Asta e! Divertismentul e de bază! Criza? Ne-am obişnuit deja cu ea, s-ar putea să ne lipsească, atunci când cineva, "pieţele", spre pildă, are să decreteze că a luat sfârşit. Dar până atunci mai e, pentru că mai sunt găuri la curea...

Populismul soluţiilor simple virează spre fascism

Prieteni, azi nu aveam chef de scris. Nici acum nu am. Dar m-a pus dracu' să citesc presa portocalie. Care devine pe zi ce trece tot mai jegoasă şi mai extremist-fascistă, în esenţa discursului ei. Asta în indiferenţa ABOSLUTĂ a celor care, chipurile, reprezintă "mecanismele" de auto-reglementare ale breslei. Aţi auzit voi vreun diftong pe tema asta din partea CRP? Mai există tâmpenia asta?

Sunt furios dintr-un motiv foarte serios. Este vorba despre presiunea mediatică iresponsabilă în favoarea semnării Tratatului Fiscal, sau cum pizda mă-sii s-o mai fi numind acum, că îşi tot schimbă numele. Tratatul este forma cea mai periculoasă şi mai extinsă a populismului soluţiilor simple. Este cretinism în stare pură să reduci cauzele actualei crize economice şi financiare la "indisciplina" fiscală a statelor, şi să spui că, dacă vei impune disciplină teutonă în domeniu, ai rezolvat totul.

Prevederile Tratatului nu rezolvă nimic, ci doar adâncesc criza. Înainte de a produce asemenea tâmpenii, UE şi guvernele naţionale ar fi trebuit să producă o analiză extrem de serioasă şi aprofundată a cauzelor crizei. Care îşi are particularităţile ei în Europa, ce se văd în felul în care a evoluat criza în ţările din sudul Europei. Acum vedem că tensiunile şi disparităţile dintre Nord şi Sud se regăsesc şi în Europa, cu toate eforturile ţărilor din sudul Europei de a-şi reduce diferenţele de dezvoltare faţă de Nord.

Ştiu că recent Ion Iliescu şi-a luat porţia de înjurături, inclusiv din partea zdrenţelor din beciurile PDL, care postează peste tot pe unde se poate, când a spus că, de fapt, UE ar trebui să fie mult mai îngrijorată de creşterea  decalajelor de dezvoltare între ţările membre şi să aloce mai multe resurse reducerii lor. Sunt de acord cu aprecierea fostului preşedinte, referitoare la faptul că elementul central al crizei îl reprezintă aceste decalaje de dezvoltare, care au consecinţe în toate domeniile, care golesc ţările din Sud şi din Est de mâna de lucru calificată şi de creiere, care le fasonează ca pe nişte pieţe pentru desfacerea produselor din ţările dezvoltate, chiar dacă asta se face via  China, care ţin salariile foarte jos, pentru a maximiza profitul, care urmăresc să distrugă ce a mai rămas din serviciile publice.

În fond, extinderea UE nu a fost decât o acţiune imperialistă, îmbrăcată în aparenţe altruiste, a nucleului dezvoltat al UE, care astfel a deschis noi pieţe, şi a reuşit să menţină un nivel de prosperitate suficient pentru a-şi păstra coeziunea şi stabilitatea interne. Acum nu urmăresc altceva, doar se pliează pe criză.

Ştiu că sună "comunist", dar acest Tratat este tot un instrument imperialist, care va duce la mărirea decalajelor de dezvoltare dintre nucleul dezvoltat al UE şi periferia imperiului. În aceste condiţii, în loc să belim ochii la ce semnăm, noi nu găsim nimic mai inrteligent de făcut decât să-i demascăm drept anti-europeni şi duşmani ai poporului pe cei care îndrăznesc să pună în discuţie Tratatul, să emită dubii în legătură cu Tratatul, şi cu graba cu România să-l semneze.

Că EvZ şi RL sunt plide de imbecili care scriu la comandă, pe marginea unor subiecte pe care nu le stăpânesc, e una. Că un individ precum Cristian Preda, cea mai odioasă lichea portocalie, se apucă să-l atace pe Adrian Năstase, numindu-l "ideologul anti-european al USL", ţine deja de demenţă. Am intrat într-o altă dimensiune! 

În această ţară nu se mai poate discuta. Atmosfera este irespirabilă, din pricina acestui partid fascist, care trebuie scos în afara legii. Pentru că a făcut mai mult rău României, în patru ani, decât ruşii în şaisprezece, cât au stat pe aici, după 1944. Nu exagerez cu nimic. 

UE o să moară nu din motive economice, nu pentru că Grecia va da faliment(nu dă!), ci din pricina deficitului de democraţie. În momentul în care vâri cu forţa pe gâtul cetăţenilor aberaţii precum acest Tratat sau ACTA, sau maldăre de "austeritate", doar pentru ca unii să-şi mărească profiturile,  să nu te aştepţi ca ei să te aplude şi să iubească proiectul european.  

Merkozysmul, noul fascism european

Cum era de aşteptat, Parlamentul Greciei a aprobat un plan de austeritate, încercat pentru prima oară pe pielea românilor, care NU va rezolva nimic, în afară de a băga economia ţării şi mai mult în rahat. Este al treilea plan de austeritate, în trei ani, şi Greciei, în loc să-i scadă datoriile şi să-i meargă economia, îi merge din rău în mai rău. Dar pentru o lume compusă din cretini precum Jeffrey Franks, care, apropo, a schimbat foaia şi comandă fără jenă Guvernului ce să facă, şi-i dă ultimatumuri, realitatea nu mai contează. Şi nici faptul că reţetele impuse ţărilor aflate în dificultate nu funcţionează, şi produc efecte contrare. Ce contează este egoul lor, dorinţa de a avea întotdeauna dreptate. Chiar şi atunci când nu au.

Ce este şocant în tot acest vârtej de nebunie ţine de democraţie. Care democraţie este prima victimă a cretinismului contabil, care ţine loc de gândire politică şi economică, într-o lume care şi-a pierdut busola morală. Ei bine, deputaţii greci, de stânga şi de dreapta, care au votat împotriva distrugerii naţiunii lor(pentru că asta se va întâmpla, până la urmă, în Grecia), au fost daţi afară din partidele lor. 

Păi, prieteni, asta este dictatură! În numele "solidarităţii" şi "proiectului comun", al "Europei unite". Un continent care are sinuciderea în ADN! Grecia este călcată în picioare, pentru a da un exemplu celorlalţi, care vor avea proasta idee să se opună merkozysmului, care se profilează a fi noul fascism european. 

Împotriva Greciei şi grecilor s-a purtat şi se poartă un război mediatic, care i-a făcut pe greci odioşi în ochii occidentalilor, pentru a nu se solidariza cu ei. Este exact acelaşi război mediatic care se poartă împotriva României şi românilor în Franţa, în Finlanda, în Olanda, în Germania şi Italia. Pe alte teme, dar cu acelaşi efecte. Deschis o paranteză: nu era treaba SIE să contracareze acest război? Pe care sigur l-am pierdut cu brio, şi care ne costă al dracului de mult!

Nu ştiu spre ce ne îndreptăm, dar bine nu are cum fi. Suntem conduşi de politicieni inepţi, marionete în mâinile marii finanţe internaţionale, devenită iraţională şi total ruptă de realităţi, incapabilă să mai înţeleagă care îi sunt limitele şi responsabilităţile. 

Criza greacă putea fi rezolvată, dacă era abordată raţional şi din punctul de vedere al celui care plăteşte, până la urmă, nota: cetăţeanul. Acum s-a intrat într-un cerc vicios, din care nu se va putea ieşi. Iar următoarele victime ale fascismului merkozyan sunt dela în linia de miră a acestuia: Portugalia şi Spania. 

Ştiu şi eu: dacă insistă, putem avea şi un al Treilea Război Mondial, pornit tot din Europa. Nu vă mai plictisesc cu povestea aia cu necunoaşterea istoriei. Poţi s-o retrăieşti şi atunci când o ştii...