Secta "Martorii lui von Mises" produce, la fel ca "Biserica Scientologică", tot felul de spălaţi pe creier, fanatici ai credinţei respective, care nu mai au legătură cu realitatea. Ce-i mai grav, din punctul meu de vedere, este faptul că sectanţii ăştia au ajuns să populeze sistemul educaţiei economice, şi în învăţământul public, şi în cel privat. Iar după asta ne mirăm că nişte imbecili, precum cei care ne-au condus până mai ieri, distrug tot ce înseamnă mecanisme de protecţie socială, mecanisme de corecţie a eşecurilor pieţei, distrug locuri de muncă, şi, până la urmă, deschid un nou drum spre aservire, mai periculos decât cel descris de Hayek. Mai periculos, pentru că aservirea este faţă de ceva ce poartă în titlu cuvântul "liber": pieţele.
Dacă suntem oneşti, vom recunoaşte că "servitutea" planificării socialiste, pe care o demasca Hayek, nu este specifică doar totalitarismului. TOATE multinaţionalele care domină economia globalizată funcţionează identic cu statul totalitar, sunt planificate la sânge, sunt construite ca nişte feude, sunt reţele de complicităţi, de baronii, de dependenţe nefireşti, care distrug demnitatea şi libertatea individului. Şi nu piaţa liberă, o ipoteză tot mai puţin confirmată de realitate, şi nici individualismul, sunt răspunul la noua servitute.
Revenind la sectanţii lui von Mises, unul dintre ei scrie o comicărie în "Adevărul", ziarul "capitalistului" libertarian Păturiciu, care tocmai a dat un faliment de 230 de milioane de euro, din prea multă credinţă în virtuţile pieţei libere, care i-a dat o labă peste bot, pentru a-i aminti că numai proştii cred în ea!
Vreţi să citiţi ce-i trece individului prin minte? Iată: "Din punct de vedere economic, șomajul pe o piață neobstrucționată este absolut voluntar, deci neproblematic. Adică, toți cei dornici să muncească își vor găsi o slujbă (nu neapărat cea ideală sau plătită “cel mai bine” după propriile standarde), iar cei care nu doresc o slujbă este evident că își permit o inactivitate pe seama economisirilor realizate în trecut. Acestea însă nu sunt eterne, astfel că, la un moment dat cei cu o apetenţă către consum şi timp liber, îşi vor manifesta cererea pentru o anumită slujbă, modificând în acest fel preţul muncii respective, dar şi al tuturor celorlalţi factori de producţie. Însă dacă piaţa este obstrucţionată de reglementări, cum este cea a salariului minim, şomajul poate deveni forţat, întrucât un salariu decretat deasupra salariului pieţei, face ca toţi cei angajabili sub preţul din decretul statului, să “taie frunză la câini”, cum s-ar zice. Şi tot realitatea ne demonstrează că cel mai probabil aceştia vor căuta locuri de muncă în zonele pe care statul peiorativ le intitulează gri, sau chiar negre. Aşadar, mai sunt dileme privind factorul declanşator al economiei gri sau negre, domnilor economişti?
Nu există un salariu minim pentru nimeni
Nimeni nu are un aşa zis drept la salariu minim, decât în măsura în care reuşeşte să producă un tip de muncă util în procesul de alocare a resurselor unui capitalist, antreprenor. Fără capital, munca nu s-ar putea dezvolta, după cum fără muncă, capitalistul nu ar putea aloca resursele. Impunerea cu forţa a unui prag minim salarial peste nivelul pieţei, deci nedependent de productivitatea muncii este o penalizare pentru acei antreprenori eficienţi a căror structură internă nu le permite noul salariu şi pentru acei oameni care s-ar fi putut angaja la salariul pieţei. Salariul minim creşte deci, şomajul. Angajarea la negru (coşmarul guvernelor) va fi stimulată, iar situaţia se va pretinde ca poate fi rezolvată, cum credeţi? Aţi ghicit! Prin noi măsuri de taxare şi, reglementări împotriva evaziunii. "
Ce bou sunt! Cum nu m-am gândit? Soluţia ocupării depline a forţei de muncă este desfiinţarea salariului, ca atare, nu doar a salariului minim! De ce să nu mergem mai departe cu gândirea creatoare? Că, până la urmă şi plata muncii poate fi văzută ca o frână în calea creării de locuri de muncă. Soluţia ideală pentru capital este zero costuri cu forţa de muncă, nu? Şi de vreme ce un muncitor este angajat, se presupune că munca lui este utilă capitalistului, atunci de ce nu ar merita un salariu decent? De ce trebuie să intervină o entitate exterioară angajatului şi angajatorului, cu o normă precum salariul minim? Nu cumva pentru a corecta asimetriile de putere între angajat şi angajator?
Sigur, nimic din istoria economiei nu demonstrează faptul că, în absenţa salariului minim, ocuparea forţei de muncă a fost totală, şi şomajul voluntar. Dimpotrivă: şomajul a fost constant o problemă, indiferent dacă statul a intervenit, sau nu. Dar când nu a intervenit, alternativa a fost foarte proastă: revolte sociale, distrugeri, emigrarea forţei de muncă spre zone mai "generoase" pentru muncă, etc. Iar sclavagismul nu e tocmai o icoană luminoasă!
O tâmpenie este să vorbeşti despre raritate pe o piaţă, cea a muncii, unde există permanent un excedent. Excedent care se va mări, ţinând cont de tendinţa capitalului de a înlocui oamenii cu automate programabile. Credinţa că "pieţele" sunt mai inteligente decât noi, că sunt un soi de Dumnezeu, ne-a adus unde suntem acum.
Sunt înspăimântătoare lipsa de cultură economică, de cultură generală, de spirit şi mai ales ideologizarea extremă a învăţământului economic. Toate şcolile de gândire economică au drept de existenţă. Dar fără o abordare critică, şi dezideologizată, vom ajunge nu doar să citim tâmpenii de genul de mai sus, ci şi să fim conduşi de tâmpiţii care le produc. Şi deja am simţit, timp de aproape patru ani, pe pielea noastră, ce înseamnă asta...