Mulţumiri!

Mulţumim din inimă următorilor: FMI, CE, BM, sinistrului cuplu Merkozy, demenţilor neoliberali, "pieţelor" şi tuturor celor care au pus umărul la distrugerea Greciei prin austeritate! Noua Democraţie şi PASOK nu au majoritate, PASOK e pe trei, pe doi e un partid de extremă stânga, comuniştii stalinişti(bătrânul dulău îi pufăie pipa acolo sus şi se felicită!), iar în Parlament intră neo-naziştii! Să te ţii spectacole de sunet şi lumină! A se scuti cu clişeele despre leneşii greci, care nu muncesc precum nemţii! Nici Grecia nu e Germania! Iar germanii o duc bine şi pe banii împrumutaţi de greci...

Spune şi tu "NU!" Europei

"România şi-a câştigat dreptul de a spune "NU" în Europa!, titrează pupincurist-băsist EvZ. Da, bă băieţi: şi-a câştigat dreptul de a spune "NU, nu intăm în Schengen, care e Europa!"

Lucrurile sunt cât se poate de proaste pentru noi: am crezut că suntem isteţi, c-o dăm cu manta, dacă-i jucăm pe olandezi cu subiectul "Serbia". N-am reuşit. Olanda este mai fermă ca oricând, cu sârbii, am mai spus, ne-am mai făcut un duşman, şi n-am realizat nimic nici pentru vlahi, iar de intrat în Schengen prea curând nu vom intra.

Când vrei să faci aşa ceva, să "baţi cu pumnul în masă" la Bruxelles, te asiguri că ăia care contează în mustărie, adică Franţa şi Germania, în primul rând, n-au să strâmbe din nas. N-am auzit nici vocea Franţei, nici pe aceea a Germaniei. Am rămas de Păcălici, ceea ce şi suntem.

Ştiu, există foarte multe frustrări la Bucureşti, dar tot ce ni se întâmplă este exclusiv pe mâna noastră. Ambasadele sunt nişte poveşti: nu trimit informaţiile necesare pentru a lua decizii în cunoştinţă de cauză. Ambasadorii sunt ăia care sunt. Ce-i sub ei e şi mai jalnic. MAE a ajuns o mare cumetrie. S-a deprofesionalizat grav. SIE doarme şi el, cel puţin pe spaţiul ăsta. Deşi n-ar trebui: aici se joacă viitorul nostru, nu în Afganistan, Orientul Mijlociu sau pe unde mai prestăm noi pentru americani. 

Ştim atât de puţin despre Europa şi despre politicile europene. Arătaţi-mi şi mie un singur ziar care are corespondent permanent la Bruxelles. Cât spaţiu acordă presa subiectelor legate de UE? Televiziunile? Câte think-tankuri pe probleme europene avem? Cum comunicăm pe aceste teme? 

Veţi recunoaşte aici o veche problemă a noastră, a românilor: formele fără fond. Cum o rezolvăm? Asta e: nu ştim cum, pentru că suntem superficiali şi nepăsători. Şi nici cu raţiunea nu stăm prea bine. Aşa că vom tot spune NU Europei, prin felul nostru de a fi. 

Mai sunt găuri la curea...

E de-a dreptul comic! În Mexic se desfăşoară a nu ştiu câta văicăreală pe tema crizei, cunoscută sub numele de "reuniunea G 20". La Los Angeles se fac ultimele pregătiri pentru festivitatea de decernare a premiilor "Oscar". Şi ghiciţi despre ce vorbesc toate ziarele!

Dar nu numai despre imbecilitatea celor care au programat reuniunea la concurenţă cu Oscarul e vorba. Deşi, mai ştii, o fi o găselniţă de geniu, pentru a face uitată inutilitatea reuniunii. Este vorba despre incapacitatea statelor de a se pune de acord asupra cauzelor, consecinţelor şi mecanismelor de ieşire din criză. De ce? Explicaţia intereselor divergente este prea simplă pentru a fi luată în serios. Mai degrabă unii nu simt criza la fel cu ceilalţi, şi nici costurile nu sunt aceleaşi. De aici divergenţele.

Este şi altceva, chiar mai grav decât atât. Aceste reuniuni ale G 20, avortate pe bandă rulantă, ne dau dimensiunea abisală a neputinţei politicului de a pune ordine în sistemele de reglementare. Doi tâmpiţi, Reagan şi Thatcher, au aruncat un bolovan în apă, dereglementarea, şi de atunci totul s-a dus dracului. Pentru simplul motiv că nişte unii, mari amatori de adrenalină, au riscat nemăsurat, şi au câştigat nemăsurat. Iar când au pierdut nemăsurat, şi-au cumpărat politicieni cretini, precum cei doi, citaţi mai sus, care i-au pus la adăpost de consecinţele iresponsabilităţii lor. 

Iar acum au devenit intangibili, şi pot sfida pe toată lumea. În acest moment doar o catastrofă, care să facă tabula rasa cu tot sistemul financiar global, mai poate reface sistemele de reglementare şi aduce o ordine cât de cât acceptabilă în haos. Rezistenţa profitorilor la orice încercare de a pune lucrurile într-o oarecare ordine este atât de mare, încât statele sunt pur şi simplu paralizate. 

Iar ceea ce se întâmplă ne arată cât de false sunt toate afirmaţiile privitoare la virtuţile magice ale "pieţelor libere". Pieţele nu există! Există doar indivizi, care îşi urmăresc interesele, în dispreţul interesului public, dar şi al intereselor private ale celorlalţi, indivizi care dispun de mijloace capabile să aducă sub comanda lor statele, şi care fac ce vor. Nu e nimic liber în acest joc, şi cu atât mai puţin piaţă. Nu se discută în termeni de cerere şi ofertă, ci în termenii raporturilor de forţă. Este cu totul alt joc, care nu are nimic în comun cu manualele de economie, dar chiar nimic!

Nu mă credeţi? Aruncaţi o privire pe pagina electronică a ziarului NYT: ceremonia de la Los Angeles ocupă locul central, G 20 este la capitolul "Mai multe ştiri". Asta e, fraţilor! Cui îi pasă de G 20? Pe cine interesează zbaterea unor papagali, care întind de aproape cinci ani de o criză bizară, în curul căreia s-au vârât mii de miliarde de euro şi de dolari, şi care promite noi cheltuieli nesăbuite din partea sistemului financiar şi noi programe de "austeritate" pentru cetăţeni? 

Asta e! Divertismentul e de bază! Criza? Ne-am obişnuit deja cu ea, s-ar putea să ne lipsească, atunci când cineva, "pieţele", spre pildă, are să decreteze că a luat sfârşit. Dar până atunci mai e, pentru că mai sunt găuri la curea...

Merkozysmul, noul fascism european

Cum era de aşteptat, Parlamentul Greciei a aprobat un plan de austeritate, încercat pentru prima oară pe pielea românilor, care NU va rezolva nimic, în afară de a băga economia ţării şi mai mult în rahat. Este al treilea plan de austeritate, în trei ani, şi Greciei, în loc să-i scadă datoriile şi să-i meargă economia, îi merge din rău în mai rău. Dar pentru o lume compusă din cretini precum Jeffrey Franks, care, apropo, a schimbat foaia şi comandă fără jenă Guvernului ce să facă, şi-i dă ultimatumuri, realitatea nu mai contează. Şi nici faptul că reţetele impuse ţărilor aflate în dificultate nu funcţionează, şi produc efecte contrare. Ce contează este egoul lor, dorinţa de a avea întotdeauna dreptate. Chiar şi atunci când nu au.

Ce este şocant în tot acest vârtej de nebunie ţine de democraţie. Care democraţie este prima victimă a cretinismului contabil, care ţine loc de gândire politică şi economică, într-o lume care şi-a pierdut busola morală. Ei bine, deputaţii greci, de stânga şi de dreapta, care au votat împotriva distrugerii naţiunii lor(pentru că asta se va întâmpla, până la urmă, în Grecia), au fost daţi afară din partidele lor. 

Păi, prieteni, asta este dictatură! În numele "solidarităţii" şi "proiectului comun", al "Europei unite". Un continent care are sinuciderea în ADN! Grecia este călcată în picioare, pentru a da un exemplu celorlalţi, care vor avea proasta idee să se opună merkozysmului, care se profilează a fi noul fascism european. 

Împotriva Greciei şi grecilor s-a purtat şi se poartă un război mediatic, care i-a făcut pe greci odioşi în ochii occidentalilor, pentru a nu se solidariza cu ei. Este exact acelaşi război mediatic care se poartă împotriva României şi românilor în Franţa, în Finlanda, în Olanda, în Germania şi Italia. Pe alte teme, dar cu acelaşi efecte. Deschis o paranteză: nu era treaba SIE să contracareze acest război? Pe care sigur l-am pierdut cu brio, şi care ne costă al dracului de mult!

Nu ştiu spre ce ne îndreptăm, dar bine nu are cum fi. Suntem conduşi de politicieni inepţi, marionete în mâinile marii finanţe internaţionale, devenită iraţională şi total ruptă de realităţi, incapabilă să mai înţeleagă care îi sunt limitele şi responsabilităţile. 

Criza greacă putea fi rezolvată, dacă era abordată raţional şi din punctul de vedere al celui care plăteşte, până la urmă, nota: cetăţeanul. Acum s-a intrat într-un cerc vicios, din care nu se va putea ieşi. Iar următoarele victime ale fascismului merkozyan sunt dela în linia de miră a acestuia: Portugalia şi Spania. 

Ştiu şi eu: dacă insistă, putem avea şi un al Treilea Război Mondial, pornit tot din Europa. Nu vă mai plictisesc cu povestea aia cu necunoaşterea istoriei. Poţi s-o retrăieşti şi atunci când o ştii...