Prieteni, nu am chef de nimic. Oraşul ăsta este o uriaşă plită încinsă. Nu mai ai un copac, un spaţiu verde, ceva, să te pună la adăpost de căldura nemiloasă. Un deşert de beton, asfalt, oţel şi sticlă. Plus gunoaiele, care răsar peste tot, deşi primăriile se mişcă mai bine la acest capitol. Un oraş părăsit, la sfârşit de săptămână, de toţi cei care au posibilitatea s-o facă. Un oraş în care există, practic, o singură distracţie: pileala, mai ales la terasele răsărite ca ciupercile în Centrul vechi. Şi cu berea la PET până şi boschetarii îşi permit acest lux.
Sincer, am suportat foarte greu canicula. Nu atât căldura, cât schimbările pe care le induce în comportamentul oamenilor. Aş spune chiar că am traversat o perioadă depresivă, în care nu am avut chef de nimeni şi de nimic. Unii dintre prietenii vor fi zis că sunt dus cu pluta. Recunosc, nu am avut chef nici de blogul ăsta, iar celălalt blog l-am părăsit fără prea mari remuşcări.
E drept că la depresie a contribuit şi povestea Referendumului, şi ceea ce a urmat după. E greu să accepţi o nedreptate, e greu să vezi cum nişte personaje profund corupte au anulat, prin decizia lor, votul celor care i-au cerut lui băsescu să plece. E greu să accepţi că ai scăpat de Moscova şi de dictatul ei, pentru a intra slugă nu la unul, ci la doi stăpâni: UE şi SUA. Care nici măcar grija respectării aparenţelor nu o mai au.
Dacă din orbita Moscovei am reuşit să mai ieşim, din orbita ăstora două nu mai avem scăpare. Sigur, se va dezvolta un curent anti-european şi anti-american din ce în ce mai puternic. Nu ne va folosi la nimic, pentru că nu mai suntem în perioada Războiului Rece.
Un singur lucru ar trebui să ne dea serios de gândit: ce vom face, dacă UE nu va putea rezista fenomenelor centrifuge şi crizei euro? Dacă germania va vrea o nouă arhitectură a sistemului, cu un nucleu condus de ea, cu un număr de ţări nordice şi central europene, şi cu tări precum România formând un soi de colonie periferică, o piaţă de desfacere şi un rezervor de forţă de muncă ieftină. Cât or mai fi aşa ceva...
Cel mai grav a fost lovit în aceste două luni mitul care spune că UE şi SUA sunt sursă de democraţie pentru amărâţi ca noi. Şi ce am văzut? Că nu există principii şi valori, ci numai interese, iar pentru a-şi apăra interesele, nici UE, nici SUA nu se jenează să treacă peste valori şi principii. Sigur, ştiam asta, dar nu ne-a căzut bine o astfel de demonstraţie de cinism.
Ne aşteaptă vremuri şi mai zbuciumate, după întoarcerea lui băsescu la Cotroceni. Într-un fel, mental, cel puţin, sunt deja pregătit pentru asta. Deşi nu-mi cade bine deloc, dar deloc! Nu e vorba despre resemnare. Cred în continuare că se impune o presiune populară, şi politică, pentru a-l obliga să demisioneze. Dar trebuie să fim realişti: cât îi are în spate pe americani, şi o parte din europeni, băsescu va face fix ce doreşte, cum doreşte, în România. Există o singură scăpare: preţul plătit de americani şi de europeni pentru sprijinul acordat lui băsescu să devină mult prea mare. Mai pe româneşte, abuzurile lui să ducă la grave violenţe sociale. Nu suntem încă acolo.
Dar toate astea, după ce trece canicula!