luni, 30 ianuarie 2012

Cârtiţele pedeliste muncesc pe rupte



EvZ prezintă un document intern al PNL. Care, în ultimă instanţă, nu dovedeşte decât un singur lucru: că este un partid democratic, în care deciziile se iau prin mecanisme democratice. Nici pentru raporturile PNL cu PSD nu reprezintă nimic: de asta există mecanisme de negociere între partide, să armonizeze poziţiile divergente. 

Lucrurile serioase de aici încep: EvZ, adică Dan Andronic, care a câştigat o căruţă de bani de la PNL, care l-a avut consultant pe vremea Guvernului Tăriceanu, şi-a lăsat nişte cârtiţe în partid, care acum îi servesc documente interne. Este un lucru periculos, nu pentru că se fac publice lucruri care trebuie să rămână private, ci pentru că informaţiile vândute de idioţi din PNL sunt folosite, prin manipulare, împotriva partidului, a USL, a opoziţiei, în general. 

Este o practică extrem de periculoasă pentru democraţie. Politica nu poate fi un reality show, pentru că astfel decizia paralizează, nu se mai poate lua nicio decizie decât prin raportare la "opinia publică", o falsă opinie publică, pentru că este una fabricată de presă.

Puterea nu se va da în lături de la nimic, pentru a câştiga. Documentul PNL este doar începutul unei campanii mizerabile împotriva opoziţie, purtată şi cu ajutorul cozilor de topor, al cârtiţelor lăsate în urmă de Andronic şi în PNL, şi în PSD. Şi nimic nu mă convinge de neutralitatea serviciilor secrete în această campanie electorală. Pentru că s-ar putea să fie vorba şi de cârtiţe cu epoleţi în acest ghiveci de Dâmboviţa... 

Niciun comentariu:

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...