duminică, 15 ianuarie 2012

Amestecul poporului în treburile sale



În Piaţa Universităţii continuă violenţele, care par să izbucnească la ore fixe. Evident, galeriile echipelor de fotbal s-au unit împotriva duşmanilor comuni, jandarmii, cu care au multe de decontat. Totul a ajuns un ghiveci greu de desluşit. Oricum, e multă lume în zonă, şi fiecare are ceva pe suflet. Dar în esenţă, ce vedem acum este apogeul unei crize, mult mai periculoasă decât cea economică: criza democraţiei reprezentative. 

Capturarea statului de către grupuri ilegitime de interese, peste tot în lume, nu a fost posibilă fără capturarea politicului, care, la rândul lui, a golit de conţinut democraţia. Dacă ne uităm la evenimentele din Europa, din 1989, dar şi la "primăvara arabă", putem spune că o revioluţie înseamnă amestecul poporului în treburile sale. 

Ei bine, la aşa ceva am ajuns din nou, după 22 de ani: poporul simte nevoia să se amestece din nou în treburile sale, pentru că aceia care au fost investiţui să le reprezinte suveranitatea şi interesele i-au trădat, au încălcat contractul social implicit. Dar înţelege cineva asta? 

Ce vedem, ca răspuns din partea puterii? Păi, piticul de grădină preferat al Marelui Machitor vrea să treacă prin parlament o nouă lege a sănătăţii, pitrocită tot în sânul unei coaliţii disfuncţionale şi delegitimate. E varianta băsistă a sutei de lei a lui ceauşescu. E prea puţin şi prea târziu. 

Poporul are tot dreptul să fie nemulţumit, chiar dacă multe dintre suferinţele sale sunt urmarea directă a alegerilor sale nefericite. Este bine că-şi face auzită vocea, nemulţumirile, revendicările. Dar poporul trebuie să înţeleagă că nu anarhia, ci democraţia, este soluţia. Şi democraţia nu există în afara politicului şi a partidelor politice.

Înainte de orice poporul trebuie să ceară mai multă democraţie, şi asta nu se poate fără o clasă politică responsabilă. Selecţia ei este sarcina lui. Clasa politică nu apare ca Afrodita, din spuma mării. Poporul o emană, o investeşte cu autoritate şi legitimitate.

Ce putem face acum, pe loc? Evident, demisia lui băsescu şi a lui boc reprezintă primul pas pentru o soluţie mulţumitoare pentru toţi. Avem nevoie de alegeri anticipate, şi de un nou contract social, în care nu doar săracii să plătească preţul crizei.

România este la o răscruce. Cu pulanul jandarmului se poate potoli elanul revoluţionar al străzii. Dar asta e cea mai proastă soluţie, pentru că următoarea izbucnire de violenţă va fi şi mai distrugătoare. Acum mingea este la băsescu şi la boc. Depinde doar de ei cum o vor juca... 

3 comentarii:

Fluieratorul spunea...

Organizarea de alegeri anticipate mi se pare solutia de bun simt a blocajului actual. Dupa care e nevoie de un foarte larg si desfasurat dialog social, politic si uman, in cele din urma. Pentru a nu se cadea in greseala care s-a mai facut, si anume indepartarea factorului de decizie de orice dialog cu cetateanul. S-a ajuns sa fim adjudecati si stapiniti, nu guvernati.

Da, e nevoie ca poporul sa se amestece in treburile sale, de la care a fost sistematic indepartat, mai ales in ultimii doi ani. Locul poporului (al unui popor educat si constient din punct de vedere civic, cum al nostru nu stiu daca are sansa sa fie) este in treburile sale.

Fluieratorul spunea...

Artistul Buhuhurezeanu si specialistul in albeata zapezii Labaroiu la Realitatea TV... Intrebari si raspunsuri, desigur, inteligente, doxe si echidistante. Intelectuali adevarati.

Al spunea...

ma mira ca nu a facut nimeni legatura intre ceea ce se intampla si asta: http://www.puterea.ro/articol/exclusiv_huligan_interzis_pe_stadioane_sef_de_galerie_la_partidul_generalul

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...