vineri, 13 ianuarie 2012

Puterea de dragul puterii naşte monştri onanişti



Mă întorc la tema postării anterioare. Ceea ce au făcut slugile lui băsescu reprezintă o gravă încălcare a drepturilor omului. De ce trebuie să ajungă în presă lucruri care ţin de viaţa privată a persoanelor, şi care nu demonstrează nimic? De când este un act criminal întâlnirea dintre Hrebenciuc şi Economistul Şef al BOR? Conform cărei legi şi cărei Constituţii? Ce urmează? Înregistrări ambientale cu confesiuni de la spovedanii?

După cum vedeţi sunt ascultaţi toţi din familia lui Hrebenciuc, sunt ascultate înalte feţe bisericeşti, oameni de afaceri. Este semn că din 2005 a început să funcţioneze o strategie a terorii, în care prieteni şi adversari ai lui traian băsescu au fost permanent urmăriţi, ascultaţi, şantajaţi cu dosare, unii siliţi să-şi vândă pe nimic afacerile, arestaţi demonstrativ. Tehnicile astea agresive sunt, în parte, rezultatul cooperării cu FBI, care le-a folosit împotriva Mafiei americane. Ei ascultau persoane bănuite şi zece ani. Dar niciodată FBI nu a pus în pericol democraţia. Mai mult, vezi demisia lui Nixon, FBI a dat jurnaliştilor informaţiile despre încălcarea legii şi Constituţiei, despre ascultarea liderilor democraţi. La noi SRI şi DNA dă informaţii jurnaliştilor pentru distrugerea adversarilor politici ai Iubitului Conducător, Mare Reformator şi Machitor.

Cred că s-a depăşit o limită, aceea în care exista prezumţia de bună-credinţă a celor care ofereau informaţii. Nu, este vorba despre folosirea instituţiilor statului pentru subminarea democraţiei, pentru anularea unor drepturi şi libertăţi cetăţeneşti fundamentale.

Ne-am întors în anii Ceauşescu, la guvernarea prin teroare. O teroare difuză, niciodată explicită, dar omniprezentă. Am ajuns să depindem iar de hachiţele unui om, de fanteziile lui erotice cu puterea. Are dreptate CTP în ce scrie: " Motorul principal al fiinţei actualului preşedinte este Puterea. T. Băsescu se masturbează tot timpul în oglindă cu Puterea. A-şi impune voinţa, fără a ţine seama de părerea nimănui, a călca în picioare oameni, indiferent cât de valoroşi, care-i stau în cale, a ameninţa, a insulta şi a umili sunt exerciţii care îl fac să juiseze. Puţin îi pasă cât rău face României, atât pe plan intern, cât şi extern. Nu e nicio deosebire între atitudinea lui T. Băsescu faţă de Franţa şi Germania când acestea s-au opus intrării României în spaţiul Schengen şi modul în care s-a străduit să-l desfiinţeze pe dr. Raed Arafat.

Şi reuşeşte să-i masturbeze şi pe alţii. Cei care sunt atraşi de el, îşi autosatisfac prin gesturile lui frustrările mai mult sau mai puţin conştiente, dorinţa mocnită de Putere. Când T. Băsescu a cârâit cinic şi grotesc la televizor: "Cine pleacă? Ghici, ghicitoarea mea!", fiind vorba de alungarea de la locul său a unuia dintre rarii profesionişti oneşti din aparatul de stat românesc, iubitorii de Băsescu au icnit de extaz. Când a răspuns presei sfidător şi aberant, că nu interesează ce-a discutat el cu râzăreţul vraci politic Ciuhodaru, băgat pe o uşă şi scos pe cealaltă, cum nu interesează nici ce discută cu nevasta sa, aceiaşi au izbucnit fiecare în aplauze, chiar dacă taman atunci făceau sex.

Ce n-au înţeles iubitorii de Băsescu e că idolul lor nu dă doi bani pe iubirea nimănui. Ceea ce-l face să înflorească, ca demn exponent al sectei securisto-comuniste, este teama, respectul îngrozit, teroarea pe care o poate stârni.

T. Băsescu este întruchiparea înfiorătoarei fraze a lui George Orwell: "The sole purpose of Power is Power".

Asta e: puterea de dragul puterii naşte monştri onanişti!

3 comentarii:

Karakas spunea...

Analiza Reuters care lauda Romania in comparatie cu Ungaria arata in primul rind rolul acestor "companii de stiri" in a dresa tarile-colonii. Nu sunt fan Orban sau Fidesz, dar vad cum "organizatiili" lui Uncle Sam musca atunci cind o colonie isi permite sa schimbe macazul. Apare de fapt cum Romania, adica romanii, platesc un pret al politicilor de austeritate implementate de Guvernul Boc - Basescu, pentru ca Romania sa beneficieze de un rating mai bun de la agentiile de rating (tot ale Licuriciului). Nu ca ar ploua cu investitori americani. Ci pentru ca sa se imprumute tara la dobinzi mai mici. OK, si care ar fi imprumuturile viitoare pe care tara le vrea, si in ce scop? Cred ca proiectele astea ar fi trebuit sa justifice stringerea curelei inainte de a impune masuri de austeritate de o duritate de neimaginat in Occident.

Cum ungurii nu au mai vrut sa se incline la Imparat, cum a inceput jocul cu cine e mai "curat" in zona, adica Romania de data asta. Va mai aduceti aminte cum era tabla de sah in anii 90, cu Ungaria ce aparea ca lider la implementat capitalism internationalist?


http://www.mediafax.ro/economic/analiza-reuters-spre-supararea-ungurilor-care-se-considera-superiori-vecinilor-romania-poate-da-lectii-9145629

Fluieratorul spunea...

Bine ca a zis-o si CTP, ca sa nu mai vorbesc singur... Stiu asta despre Basescu de mult.

ANONIMUS spunea...

Pentru un "matelot"fara butelca cu
wiskey intr-o mana cu Play Boy-ul si cotul in peretele WC-ului,nu se exista.Dece D-na Maria nu a avut nici o reactie cu Nutzica si matelot?!Pentruca stia de ce e in stare "Gigantul Sexului Ante Portas"
Eva Braun si Fuhrer-ul cu o singura
"bila".Si asta era un coleg de suferinta.De aici rautatea si incapatanarea,dorinta de putere,si alte frustari sublimate.

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...