luni, 16 ianuarie 2012

Amintiri despre viitor



În 1999, când primisem un şut în cur de la "Jurnalul Naţional", unde tăia şi spânzura Cosmin Guşă, pe motiv că sunt de stânga(ca după aia jigodia să accepte postul de secretar general al PSD, ferm convins fiind eu c-a făcut-o la ordin) şi pluteam în incertitudine, scriam, pentru una dintre celebrele dezbateri ale PSD(da, pe atunci mai şi gândeau unii prin PSD, nu erau ocupaţi doar cu ciorditul!), "România, încotro?" despre "Democraţia socială, ca radicalizare a social-democraţiei". L-am găsit azi printre hârtii, şi l-am recitit, pentru a vedea în ce măsură mai e valabil şi azi. Ei bine, n-aş schimba un cuvânt! 

Am să încerc să-l culeg, zilele astea, şi să-l prezint în totalitate, pentru că nu-l mai am în varianta electronică. Acum am să transcriu un fragment, care explică multe dintre cele care se întâmplă acum în România,

"A venit vremea unui examen critic al sistemului democraţiei româneşti. Acest examen critic oferă o bună oportunitate pentru a propune soluţii de corectare a disfuncţionalităţilor lui şi pentru evitarea derapajelor autoritare...

Democraţia socială nu-şi propune să fie o alternativă la democraţia liberală, ci un răspuns din perspectivsa stângii sociial democrsate la deficitul de democraţie, adică la criza sistemelor reprezentative. reamintesc aici doar slaba încredere pe care popoarele încep s-o acorde Parlamentelor, cărora le-au delegat suveranitatea lor. Cetăţenii refuză tot mai evident, spre disperarea a ceea ce numim îndeobşte "clasa politică", să se identifice cu conducătorii lor, aşa cum presupun canoanele democraţiei "clasice". Această retragere a cetăţenilor din politică este efectul unei decepţii generalizate, care nu priveşte doar regimurile autoritare şi totalitare, dar şi pe cele liberale. 

Semnele acestei crize generalizate sunt uşor de decelat. Este vorba, în primul rând, de cele trei instituţii de bază ale democraţiei: votul universal, parlamentul şi partidele politice, care au cunoscut şi cunosc o lungă şi dureroasă decadenţă. În al doilea rând este vorba de declinul legii, ca expresie a voinţei generale. Oamenii nu mai vor legi cu caracter general, ei reclamă privilegii, adică legi speciale, care să ţină cont doar de interesele lor specifice. Nu mai vor să fie consideraţi cetăţeni, cu drepturi şi obligaţii egale, ci vor să fie trataţi ca bărbaţi şi femei, unguri, rromi, muncitori sau agricultori. Este ca şi când tot mai puţini oameni cred în principiul suveranităţii populare, căreia i se substituie progresiv puterea concretă a grupurilor de presiune comunitare. În noua ecuaţia a legitimităţii intervine ca un factor cu pondere tot mai semnificativă "opinia publică", tradusă în fapt prin creşterea influenţei mediilor de informare în masă în impunerea unor personalităţi ad-hoc şi în susţinerea unor interese particulare. 

În locul trinomului vot universal-partide-parlament avem binomul lobbyuri comunitare-opinie publică. De ce am ajuns aici? De ce această criză profundă a cetăţeniei, pe fondul individualismului modern?...

După eşecul socialismului real, în discuţia publică au intervenit cinci tipuri de noi utopii nesocialiste, care abandonează una sau mai multe dintre cauzele politice şi sociale: egalitatea, libertatea, calitatea vieţii şi a muncii, care au animat marile utopii ale trecutului. Cum, într-un fel sau altul, fiecare utopie este un posibil proiect de viitor, şi cum nicio utopie nu a rămas fără urmări până acum, o trecere în revistă a lor şi a elementelor pe care se construiesc nu este lipsită de interes. 
  • Utopia pieţei libere
  • Utopia elitistă, a celor mai buni şi mai străluciţi
  • Utopia religioasă
  • Utopia verde
  • Utopia tehnologică
Voi detalia aceste lucruri atunci când voi reuşi să culeg tot materialul. Mai adaug ceva: 

" Mişcările sociale din ultimii ani, dând expresie acelui rău social care a apărut ca urmare a degradării condiţiilor de muncă şi de viaţă, dar şi a destructurării spaţiului public, a legăturilor sociale, inclusiv a instituţiilor democraţiei reprezentative, exprimă dorinţa unei largi majorităţi a populaţiei pentru o nouă dinamică a reformelor structurale, economice şi sociale deopotrivă. Aceste reforme trebuie să păstreze drepturile şi libertăţile cu vocaţie universală, principiile republicane: libertate, egalitate, fraternitate, serviciile publice, protecţia socială, şi să adauge principii şi instituţii noi, capabile să restabilească echilibrele într-o lume dominată de mondializare şi de noile tehnologii informaţionale." 

Se vede treaba că în urmă cu 12 ani lumea mai avea timp şi chef de lucruri serioase...         

Un comentariu:

Karakas spunea...

Utopia pietelor libere a ajuns o dogma de fapt, folosita de cei care conduc lumea sa cucereasca, precum cruciatii crestini de alta data. Scopul e acelasi: si mai multa putere. Sunt insa inca multi fraieri care inca mai cred in propaganda, desi au inceput sa se trezeasca si in Occident.