luni, 16 ianuarie 2012

Ce putem vedea săptămâna asta în Bucureşti


HotNews se dă cult în cap şi ne prezintă evenimentele săptămânii în Bucureşti. E bine şi aşa. Dar mie mi se arată altceva: o săptămână încordată, de proteste, de manifestaţii, şi poate chiar de violenţe. Iar dacă portocaliii şi ăia de-i pupă în cur vor continua să jignească în stânga şi în dreapta, să-i numească viermi pe români, cum face un senator al României, Urban, pentru că nu-l înţeleg şi nu-l urmează, trup şi suflet pe Iubitul Conducător, Mare Reformator şi Machitor, sau scriu fără să clipească astea: "Pentru a-și mobiliza masele de manevră formate în general din persoane lipsite de discernământ, derbedei, pensionari senilizați sau dezinformați, aurolaci, gură-cască și alți gușteri ușor de manipulat, liderii USL s-au folosit de mașinăria de propagandă verificată de nenumărate ori în ultimii ani, adică de antenele lui Voiculescu și Schwartzenberg-Ghiță, precum și de rețeaua de socializare Facebook, canale a căror utilitate în astfel de operațiuni a fost deja dovedită. Antena3, Realitatea TV și apelurile/petițiile de pe Facebook au fost primele arme folosite de USL împotriva democrației, înainte de utilizarea pietrelor de dat în cap, aduse la sacoșă de golanii incitați de tonomatele lui Ponta și Antonescu", programul este ca şi făcut.

După cum arată lucrurile, puterea a ales confruntarea. Tăcerea este o dovadă în acest sens. boc aşteaptă ca ura şi dorinţa de răzbunare ale lui băsescu să producă ceva salvator. El va executa ordinele fără să clipească. 

La sfârşitul ăsta de săptămână băsescu s-a încărcat cu ură cât să-i ţină până la sfârşitul mandatului. Aş pune pariu că de vineri, de când a început nebunia, ia la mână dosarele celor din USL, şi-a chemat slugile din servicii şi de la DNA, să vadă pe cine mai poate aresta, ce scandal mai poate arunca pe piaţă, pe cine mai poate ataca presa portocalie. 

În acelaşi EvZ doi limbrici, Cristoiu şi Dâncu, îşi dau cu părerea, şi îşi servesc stăpânul, blamând opoziţia. Degeaba se dă Dâncu echidistant: neşte dosare care zac strategic în sertarele puterii au darul de a-i arăta calea dreaptă!

Şi în Adevărul libărcile portocalii se dau în spectacol. Iată ce pune unul în gura unui virtual american, care, chipurile, ne analizează ţara: "„Criza economică o să vă lovească cel mai puternic în 2012, când celelalte ţări îşi vor fi revenit deja. Asta pentru că o clică politică inconştientă şi coruptă face ce vrea în România, iar voi staţi cu mâinile în sân. De ce? De ce vă lipseşte curajul de a face ceva? Mă uit la presa voastră şi nu pot să cred că nu aveţi un lider de opinie adevărat. Unul care, dacă scrie un editorial, să scoată din case o sută de mii de oameni. Mă uit, apoi, la oamenii politici din Opoziţie: nişte clovni! De ce nu-i fugăriţi de la televizor? Iar voi, cetăţenii, de ce nu ieşiţi să vă cereţi drepturile? De ce lăsaţi Puterea să vă calce în picioare drepturile şi Constituţia?" Vechea poveste: toţi e la fel, n-ai ce alege, dom'le!

Să n-o mai lungim: săptămâna asta vedem spectacolul străzii!

2 comentarii:

Fluieratorl spunea...

Ce inteleg "oamenii de bine" care cred in Basescu aflu acum, in birou. Iar am ocazia sa vad cit de singur sint pe lume, si ce dura e viata printre oamenii care nu-si pun probleme si nu au indoieli, nici profesionale nici de alta natura...

ANONIMUL spunea...

Dle am urmarit ce a scris Urban si cretinul de la "Adevarul" .Asa injuraturi suculente n-am auzit decand sunt.Putini le tin partea.Vad ca s-au trezit cam toti.