Am discutat în dimineaţa asta cu un fost ministru al agriculturii, un om modest şi cu dragoste de pământ. Şi-mi spunea că în acest moment peste 5,7 milioane de hectare de pământ arabil sunt nemuncite, pline de scaieţi şi bălării. L-am întrebat care ar fi soluţia. Mi-a spus că, în actualul sistem, nu există soluţie. Şi lucrurile se vor agrava. Vor exista mari exploataţii, de genul celor ale lui Porumboiu, pe zeci de mii de hectare, şi câteva medii, de până la o mie, două de hectate, şi în rest mai nimic.
Asta mi-a adus aminte de un studiu al lui Gusti, din anii 40 ai secolului trecut, făcut în satul bunicului meu, undeva pe lângă Piteşti. Din el rezulta că toate exploataţiile agricole cu o suprafaţă de sub 7,5 hectare erau cumpărătoare nete de mâncare. De unde ideea că România era "grânarul Europei"?
Deşertificare, deteriorarea calităţii pământului, eroziune, alunecări de teren, pământul arabil la României este în pericol. O soluţie ar fi: statul să cumpere terenurile de la cei care nu le mai cultivă, să le comaseze, să le transforme în exploataţii agricole la cheie şi să le vândă celor care vor să facă agricultură. Nu am fi singurii care procedează în acest fel. Au făcut-o şi francezii, şi nemţii, şi alţii. Şi le merge bine.
Avem de ales: murim de foame sau devenim dependenţi total de importuri, dar respectăm dogma neintervenţiei statului în economie, sau o dăm dracului de dogmă şi ne vedem interesul! ca de obicei, vom alege dogma, pentru că ţara asta a ajuns sclava importatorilor. Nu mai pomenesc de elitele ei intelectuale. Care se vând cui dau mai mult. Şi acum importatorii dau mai mult! Deci se vor opune, cu isterii anticomuniste, unei astfel de abordări.
Despre astea nu vorbeşte Traian Băsescu. Lui îi lipsesc chelnerii şi tinichigii, nu fermierii. Fiecare cu ce-l doare...
11 comentarii:
Sunt de acord că povestea cu România, grânarul Europei măcăne cam tare. Că ne-am împăunat singuri în interbellum este una, că Europa Liberă a folosit mitul ca pe încă o dovadă că ce naşpa erea în lagărul sovietic, e alta.
Dar nu găsesc cifre de încredere în surse de încredere. Blogul pe care l-aţi menţionat este foarte intersant, dar pare senzaţionalist. Sunt convins că nu scoate cifrele din burtă, dar dacă ar specifica de fiecare dată sursa cu o precizie care să o facă regăsibilă şi de altul (chiar şi cu o cotă de bibnliotecă, dacă de acolo a aflat), altă mâncare de peşte ar fi. Aşa, mă uit ca dobitocul, şi n-am decât să înghit cifrele ca pe o cuminecătură.
De pildă, în povestea ţepei interbelice cu avioane, totul este vag şi prea jurnalistic. Nici măcar nu este menţionat corect numele firmei Gnome et Rhône (ori în franceză)!
Cum puii calului “motoarelor „Gnone Rhone”, din gama „K”, produse de o firmă franceză”, când de fapt Gnome et Rhône este chiar numele firmei!
Mdeh.
"un fost ministru al agriculturii, un om modest şi cu dragoste de pământ".
In Romania?
Hahahahahahahahahahahahahaha!
"O soluţie ar fi: statul să cumpere terenurile de la cei care nu le mai cultivă, să le comaseze, să le transforme în exploataţii agricole la cheie şi să le vândă celor care vor să facă agricultură."
O solutie mai buna ar fi sa le puna la cheie, si din profitul varsat la buget sa puna la cheie pe urma 2-3 fabrici, pe urma inca 2-3. Dar in Romania asta nu se poate, e vorba de mentalitate. In America ,statul a preluat GM dar la ei nu functioneaza principiul "al statului -adica al nimanui". Va dati seama, daca statul ar reusi sa faca profitabile niste terenuri liber asociate intrate in administratia sa si ar reusi sa recupereze rapid investitia ce rost ar mai avea sa le vanda privatului. Dar la noi si alte chestii mai profitabile s-au vandut la comanda, in schimb in vest statul e mult mai dezinvolt, societatea mai deschisa. "Statul austriac va cumpara capital participativ in valoare de 2,7 miliarde euro in Erste Bank".Cum spuneam e o problema de mentalitate...unii fug ca de dracu de stat, altii fac minuni; si uite asa ca BCR a ajuns de la statul roman la ...statul austriac!
Am găsit din pură întâmplare o “soluţie” la criza zootehniei. Iată un brevet de invenţie american din 1978 pentru “metodă de furajare a viţeilor crescuţi pentru carne”, în care se propune ca în laptele reconstituit cu care sunt hrăniţi când sunt mici să se adauge nitrofuraxid, care este fix Ercefuryl, medicament pentru cufureală din cauze infecţioase!
Cică vitele se îngraşă mai repede dacă le îndopi du ercefuryl, de două ori mai repede decât dacă le dai furazolidon!
Nu suntem o planetă de tâmpiţi?
Ah, dar o să rămânem fără cereale pă toată planeta, din cauza unei ciuperci, recte Puccinia graminis.
Am primit mostenire o bucata de pamant, m-am rugat de 10 socitati sa-l lucreze(gratis) nimeni nu-l ia. Sa-l cumpere statul ? Pai il cumpara ei in numele statului. Asa ca nu vand. Fratele destept al domnului pres de ce cumpara pamant?
Beranger, să înţeleg că azi eşti într-o dispoziţie mizerabilă? Nu că aş fi mai optimist decât tine, dar parcă dracul meu nu-i aşa de negru cum este al tău!
Păi şi ce-are nedormirea şi întoarcerea mea pe dos cu realitatea că am fi o planetă de tâmpiţi?!
(Ah, şi am mai observat că pe alt/e blog/uri de stânga, comentariile-mi fură totalmente ignorate/cenzurate. Mişto.)
Nimic! Ziceam şi eu...
Între războaie, România chiar a fost grînarul Europei. Nu prin producţie, fie la grîu, fie la porumb, producţia medie era în jurul a 1 000 kg/ha. Prin neconsum. După cum bine ar fi să se ştie, ţăranul interbelic NU mînca pîine, ci mămăligă. Motivul, grîul era singurul produs pe care-l putea vinde...
De ce vindea ţăranul român grîul ? Pentru că, după împroprietărirea din 22 parcă, a rămas dator pe 20 de ani pentru pămîntul cu care a fost împroprietărit.
Ca urmare, tot ce producea, mergea la export. Iată de unde a fost R grînarul de care vorbirăm mai sus.
Şi este corect, expoatările agricole mici permit NUMAI agricultură de subzistenţă, asta se ştie de prin secolul 14 de la un nene englez care, nobil fiind, s-a ocupat de pămînt şi a mai inventat şi tehnica asolamentului bianual, tehnică intrată în practica agricolă românească cam tot prin epoca interbelică...
Şi, pun şi eu întrebarea, dacă statul investeşte să comaseze terenuri şi să le tranforme în exploataţii funcţionale (pînă în 89 cam 20% din terenul arabil era organizat sub forma de IAS-uri şi de aici se făcea producţia pentru consumul intern şi export, după cum iar ar fi bine să ştie tot natul)de ce să la mai dea unor şnapani care să le folosească ?
de ce să nu rămînă sub aceeaşi formă şi profitul să meargă tot la stat ?
Întrebam şie eu...
In Bulgaria nu am vazut niciun "cm" de pamant nelucrat.
M-am intristat(pentru noi) si i-am intrebat cum au facut.
Se pare ca nu si-au desfiintat CAP-urile, ca noi. Le-au reorganizat, dracu'stie cum, cert este ca pamantul lor este lucrat si produce.
R.L.
Trimiteți un comentariu