Am de câţiva ani buni, vreo şapte, un abonament la Vodafone, şi de atunci l-am plătit sistematic cu întârziere. Pentru simplul fapt că iau salariul în ziua de şapte a fiecărei luni, iar factura de la ei pică taman atunci când trag cel mai rău mâţa de coadă. Până mai acum vreo două luni nu cârâia nimeni de la Vodafone: îşi încasau liniştiţi penalizările de întârziere şi toată lumea era mulţumită. Acum, nu: au angajat nişte bătători la cap, care te stresează cu telefoane şi mesaje politicoase, dar ferme, de plată.
Să scap de gura duduii, am făcut rost de bani şi hai să plătesc. Unde? La bancă, evident. În Piaţa Amzei, unde a plouat cu bănci. Mă duc la BCR. Normal, ca mai mereu de când au venit idioţii ăia de austrieci, nu le funcţionează programul de plăţi, pană informatică, cum s-ar zice. Nu-i nimic, ne mutăm la BRD, că sunt zid în zid. Acolo dau peste o dihanie chicioasă, un fel de robot la care se plătesc facturile. Cu o condiţie: să ai bani potriviţi. Adică până la o sută de lei. Bacnotele de două sute şi de cinci sute nu le recunoaşte. Ghinion: am de două sute. Deci mă mut la ghişeu, să-mi schimbe sau să plătesc acolo. N-are să-mi schimbe, şi nici nu pot plăti. Şi ei au o pană informatică. Mama lor de franţuzi aroganţi!
Până la urmă am plătit la Banca Transilvania, unde funcţionează şi sistemul informatic, au şi bani pentru a da restul până la ultimul bănuţ. Dar BT nu e ditai caşalotul, precum BCR şi BRD. Ca să-şi câştige caşcavalul, trebuie să asude.
Ca un mic amănunt: mai aveam pe card vreo 7-8 lei. I-aş fi scos şi pe ăia, dar la BCR suma minimă e de 10 lei! Azi, verificând soldul, să văd dacă nu s-a întâmplat vreo minune cu salariul, aveam în cont fix 0, 02 lei! De ce i-au săltat de acolo? Ce comision şi-au luat? Mister! Asta e! Sclavii băncilor, şi fericiţi să fim aşa!
2 comentarii:
Ah, Băncile! Vorba franţuzului: Don't start me!
Multe bănci mari şi-au externalizat operaţiunile cu carduri (pe care le face PROVUS, nişte turci), aşa că nici măcar nu ştiu ce fac!
Eu m-am certat luni de zile cu Banca Românească (adică grecească), şi boii dracului habar n-aveau dacă îmi deblocaseră o sumă sau nu! Ne certam ca proştii pe nişte norme VISA International care NU spuneau despre nici o blocare pentru 30 de zile a refund-urilor (deci alimentări de cont), iar boii, după ce că susţineau că au dreptul să-mi blocheze banii pe care îi primeam în cont, nu puteau spune din sistemul lor informatic cum că în realitate banii îmi fuseseră deblocaţi automat în cca. 10-14 zile! (De ce durează atât, nimeni nu ştie.) Iar extrasele lor de cont pe operaţiuni cu Visa Virtual sunt întârziate cu 4 zile, şi sunt o varză totală, te uiţi în cerşaf şi nu pricepi dacă ai sau nu banii în cont -- nici funcţionarilor lor nu le e clar.
Aşa că, don't start me.
Întâmplător, Banca Transilvania se ocupă singură de tranzacţiile ei, inclusiv cele cu carduri, inclusiv cele externe/internaţionale.
Nu mai lăudaţi aîta BT. Tot o haită de imbecili sînt.
Să va spun una.
Card de salalriu la BT. Nu că l-aş fi cerut. Aşa au vrut zeii.
Imb.. scuzaţi, inteligenţii mi-au greşit numele (nu numai al meu...)Dacă le-am spus, ia- durut în pix. Şi pe mine, la urma urmelor.
După doi ani, expiră cartonaşul. Vine mare acţiune mare, schimbarea cartonaşului.
AL matale nu-i gata...
Îîî...
Este greşit numele...
Păi vă spui de doi ani...
Trebuie să semnaţi o cere de corectare (o mai făcusem, dar nu le-a păsat).
După trei zile, echipa cu cardurile dispăruse.
Mă duc cu cel vechi ... Minune, NU mai funcţiona...
Fusese emis un altul cu vreo două zile în urmă şi pe ăsta îl blocaseră, numai că uitaseră să mi-l dea pe cel nou iar dînşii vin tocmai de la CLuj... Mama lor de imbecili...scuzaţi inteligenţi....
Trimiteți un comentariu