vineri, 12 iunie 2009

Un proiect obosit

Ideea europeană este populară printre cetăţenii europeni, lucru cică demonstrat de sondaje(şi noi nu avem motive să ne îndoim de acurateţea sondajelor!), însă, cum deja am văzut, aceştia nu s-au deranjat s-o arate, venind la vot. Imediat vine şi explicaţia: construcţia europeană este un proces prea tehnic, ne-transparent, încăput pe mâna tehnocraţilor de la Bruxelles. Ca urmare, ne-popular, şi prin urmare şi insuficient de democratic.
Pe de altă parte nu trebuie să uităm că multă vreme s-a recitat o poveste total opusă acesteia: construcţia europeană nu avansează suficient de mult pentru că politicienii au altă agendă, că pun interesele proprii înaintea interesului construcţiei europene, deci tehnocraţii ar fi mai potriviţi pentru a duce lucrurile în direcţia cea bună, adică la mai multă Europă.
Acum Europa este precum măgarul lui Buridan, care poate eşua, între două abordări total diferite, pentru că nu ştie pentru care dintre ele să opteze. Şi atunci nu optează, ceea ce îngreunează şi mai mult lucrurile.

De fapt, lucrurile stau cum stau după aceste alegeri dintr-un complex de factori, de natură internă şi externă, factori care au ponderi diferite în ecuaţia construcţiei europene. Primul, şi poate cel mai regretabil, este euro-oboseala. Cu alte cuvinte, prea multe schimbări, prea puţin explicate, în prea scurt timp, cu efecte prea dramatice pentru cei mai mulţi dintre europeni. Nici în Est, nici în Vest, extinderea UE nu a avut doar suporteri. Mai mult, adversarii extinderii sunt acum în grupul cel mai puternic din Parlamentul European, cel al Partidului Popular European. Un conglomerat de partide de dreapta, fără omogenitate ideologică(ce caută acolo UDMR, spre pildă, care este un ghiveci ideologic, în esenţa sa?), cu discurs populist şi nu de puţine ori eurosceptic. De altminteri conservatorii cehi şi cei britanici, poate şi alţii, se gândesc să se retragă din PPE şi să formeze un grup aparte, şi mai conservator, şi mai eurosceptic.
Metoda tehnocrată a construcţiei europene a dus la trecerea în planul doi a politicii. Numai că democraţia este strâns legată de politică. Una fără alta funcţionează prost sau nu funcţionează deloc. Aşa se face că Europa nu mai are un mare lider politic cu un discurs european tare, care să promoveze construcţia europeană din convingere şi fără să se teamă de „gura lumii”. Şi la stânga şi la dreapta acelaşi mesaj călduţ şi vag, din care fiecare înţelege ce vrea despre politica şi proiectul de viitor europene.
Este de tot râsul să vezi că preşedintele Cehiei, ţară care deţine preşedinţia prin rotaţie a UE, Vaclav Klaus, face apel la cetăţenii cehi, îndemnându-i să nu voteze! În timp ce critică UE pentru că este, în viziunea sa, un fel de Uniune Sovietică mai spălată! Eu cred că nimeni, niciun lider politic cât de cât cu mintea la purtător, nu poate spune că nu ştia că integrarea europeană implică un transfer de suveranitate, şi nici că nu cunoştea amploarea şi consecinţele acestui transfer.
Adâncirea integrării europene implică un transfer suplimentar de suveranitate. Problema este cine gestionează acest proces şi mai ales cine veghează ca suveranitatea cetăţenilor europeni să nu fie folosită abuziv de oameni care n-au un mandat reprezentativ. Cu alte cuvinte: Bruxellesul democratic, adică politic, sau Bruxellesul tehnocratic? Despre asta era vorba în alegerile de duminică, până la urma urmei.
Ei, bine, în alegerile de duminică a fost vorba despre orice, numai despre asta nu. Alegerile au fost un bun prilej de răfuieli ale cetăţenilor cu politicienii, şi ale politicienilor cu alţi politicieni, pe teme dintre cele mai diverse. Din păcate, nici măcar despre un vot-sancţiune n-a fost vorba, de vreme ce stânga n-a profitat de pe urma crizei economice. Cel mai bun exemplu îl reprezintă situaţia socialiştilor francezi, care au luat un jenant 16%, la fel cu verzii lui Cohn-Bendit.
Cauzele reculului stângii sunt mai multe. Două mi se par importante: în primul rând social-democraţia nu este suficient de radicală în demersul său critic la adresa capitalismului. Dreapta populistă şi conservatoare a făcut mai bine! Mai mult, nu este suficient de etatistă! Populiştii sunt mai etatişti şi mai intervenţionişti decât social-democraţii! Ca atare, social-democraţii nu s-au putut poziţiona drept alternativă la populari.
Pe de altă parte criza, oricât ar părea de ciudat, nu a produs efectele sociale dramatice care ar fi justificat o re-orientare la stânga a electoratului. Şi peste economia europeană a plouat cu bani publici, s-au naţionalizat bănci, se cumpără în draci autoturisme, etc. Aţi auzit de greve sau de mişcări de stradă, altele decât obişnuitele poceli de 1 Mai, dintre extremiştii de stânga şi de dreapta din Germania, de protestele anti - NATO de la Strasbourg, altă cafteală tradiţională, şi de încăierările între suporterii diverselor echipe de fotbal?
Asta nu înseamnă că în PE nu au intrat tot felul de radicali şi de extremişti de dreapta. Şi aceştia vor pune presiune în direcţia unei dezangajări europene, vor aduce mesajul lor xenofob şi rasist pe băncile Parlamentului de la Bruxelles.
Urmează momente tensionate la Bruxelles. Motorul construcţiei europene, cuplul franco-german, dă rateuri, laburiştii britanici au fost umiliţi, ţările din Est devin euro - sceptice, pentru că au cam fost lăsate de izbelişte în criză. Trebuie ales executivul european. Până acum Jose Manuel Barroso părea sigur de un al doilea mandat în fruntea Comisiei Europene. Acum nu pare să mai întrunească necesarul consens. Va fi şi bătălia numirii comisarilor, bătălie în care noi, ca de obicei, nu ştim ce vrem.
Şi pentru că veni vorba de România: ne aşteaptă vremuri grele, dacă judecăm după compoziţia PE. Este vorba, ca de obicei, despre bani. Ne-am băgat singuri gâtul în laţ, prezentându-ne drept iadul corupţiei europene. Vom avea tot mai multe condiţionări de natură politică, inacceptabile pentru orice stat membru, pentru accesul la fondurile europene. Şi mă tem că PD-L nu este pregătit să apere interesul naţional. Au fost destule momente şi în precedentul mandat în care eurodeputaţii PD-L au luat poziţia struţului când România era pusă la zid.
Mă tem că în următorii cinci ani construcţia europeană nu va avansa, nici măcar nu va stagna, ci vom avea o involuţie. Mai mult, vom consemna o pauză în procesul primirii de noi membri, Turcia va rămâne mărul discordiei, multe proiecte şi reforme instituţionale vot fi îngheţate. Avem la ce medita.

Un comentariu:

N. Raducanu spunea...

O excelenta si necesara analiza. Foarte utila e sublinierea preluarii, in intreaga Europa, de partidele de dreapta, a discursului de stanga. Gest demagogic, care insa i-a cucerit pe alegatorii naivi, ce au crezut ca popularii (PPE), deja la putere in cea mai mare parte a tarilor UE, pot gasi mai usor solutii pentru iesirea din criza, desi in realitate ei nu intentioneaza deloc sa-si schimbe politica neoliberala, de dreapta. Rezultatele obtinute de diferitele partide si miscari de stanga, in fond nu atat de dezastruoase, nu trebuie insa sa induca in eroare : divergentele intre conducatorii lor sunt considerabile. In Germania partidul “Die Linke” este tinut strict in carantina si e greu de conceput o eventuala alianta cu el a ecologistilor („Die Grünen“), si inca mai putin a SPD-ului (social-democratii). In Franta partidul de extrema stanga “Nouveau Parti Anticapitaliste” al lui Olivier Besancenot nu a reusit sa stranga decat o parte a stangii in jurul sau. In seara alegerilor am privit pe TV-5 discutiile intre diferiti reprezentanti de frunte ai partidelor franceze cu privire la rezultatele alegerilor. Ciocnirile verbale vehemente intre cei de stanga, cu toate apelurile la unitate ale unora dintre ei, nu mai lasau nici o speranta ca stanga ar putea constitui un adversar redutabil pentru Sarkozy si partidul sau, in urmatorii 2-3 ani.
In Romania, alegerile au mai demonstrat efectul daunator asupra electoratului a pierderii identitatii ideologice a partidelor in urma introducerii votului uninominal. Miza politica a alegerilor s-a diluat prin aceasta, iar in locul ei s-a accentuat rolul unor persoane, probabil cu alte calitati decat cele in sistemul de gandire politic. Confuzia de valori a permis intrarea in parlamentul european a unor figuri bizare, uneori lipsite de experienta politica in propria lor tara. Este de temut ca ele vor fi sursa unor proteste si scandaluri cand vor lua cuvantul la tribuna P.E. de la Strasbourg.