Din aceeaşi specie de tâmpiţi cu Traian Băsescu sunt cele două paţachine jalnice de la Obositorul de seară al Antenei 1, Stoiceasca şi Mândruliţă mamă! Care făceau un mişto crunt de faptul că, vezi Doamne, angajaţii de la întreţinerea drumurilor primesc un prosop pe an, neapărat de bumbac! cum exclama Stoiceasca, săpun şi cremă de mâini.
Fătuca asta se sclifosea şi încerca să ne înduioşeze de soarta copiilor din Bangladesh. Foarte bine, caritatea nu strică. Dar să-ţi baţi joc de nişte angajaţi care trudesc din greu, mai mult cu mâinile goale, cu asfalt fierbinte sau cu piatră, şi să socoteşti huzur un minim de civilizaţie: un cub de brânză topită, un litru de lapte sau o sticlă de apă minerală, pentru oameni care lucrează în aer liber într-unul dintre cele mai poluate oraşe europene este de un jeg moral insuportabil. Pur şi simplu au depăşit orice limită! Cretinii ăştia se cred judecătorii supremi: ei hotărăsc ce hârtie igenică şi câtă trebuie să folosească parlamentarii, ce trebuie să primească muncitorii din partea companiilor, ca protecţie a muncii, că nu le dau de milostivi ce sunt!
Cât de jos a ajuns presa românească! Cât dispreţ se ascunde în spatele zâmbetelor false şi al discursurilor aşişderea! Ce vedete de doi bani avem!
PS: poza este luată de aici, şi reprezintă un monument ridicat de olandezi în cinstea clasei muncitoare. La noi îl dinamitau anticomuniştii şi ştiriştii!
2 comentarii:
Da, pentru ca in mintea lor, oricine nu lucreaza intr-un birou cu aer conditionat si nu are o leafa cel putin cat ei e un Dorel ridicol si betiv, asa cum au vazut ei intr-un spot publicitar. Muncitorul, ne invata formatorii de opinie, este puturosul ala cu gandire comunista, care alunga investitorii cu greve si cereri de marire de leafa, in loc sa plece afara la capsuni daca nu-i convine cum e tratat.
Mai trist e ca unii dintre ziaristi (evident, nu vedetele bine platite) afiseaza aceeasi atitudine, ca un fel de razbunare inconstienta pentru faptul ca ei la locul lor de munca nu au sindicat, nu pot face greva si chiar n-au alta varianta decat plecarea daca nu le convin salariul sau felul cum sunt tratati. Muncitorul ironizat de vedetele tv si ziaristul palmas care munceste din greu nu se deosebesc cu nimic, problema e ca ziaristul rareori isi da seama de asta.
Clasa muncitoare nu are cum sa huzureasaca pentru ca ea nu mai exista. Si cei cativa ramasi au fost izgoniti, deliberat si programat, sa munceasca pentru alte natiuni. Cat despre ziaristi... cei platiti cu lefuri foarte mari sunt la fel de desprinsi de realitate ca si politicienii pe care-i condamna.
Dar se va termina curand si huzurul asta pe bani publici si pe bani privati proveniti din furat, pardon, adica tot din bani publici!
Trimiteți un comentariu