Europa, pa?

Atacurile rasiste împotriva românilor şi ţiganilor români continuă într-o veselie în Irlanda de Nord. Unii zic că ar fi neofascişti. Poate. Neofascişti sau nu, atacatorii sunt sigur orfani de violenţă. Le lipseşte acţiunea, le lipseşte adrenalina. Bunele vremuri ale IRA şi ale caftelilor cu armata britanică s-au cam dus, marşurile confesionale, care se lăsau cu poceală după un calendar(bisericesc!) bine cunoscut şi rodat, la fel, vechii combatanţi s-au lăsat la vatră, şi acum fac politică, în loc de bombe, ei bine, toate astea îi fac pe cei tineri să se plictisească.

Ţiganii noştri iubiţi şi dragi precum un buboi suprainfectat pe bucă, prin comportamentul lor de şatră, au ajuns ţinte predilecte şi binecuvântate. Mai mult, am aşa o senzaţie că ei au reuşit ce n-a reuşit nimeni până acum în Irlanda de Nord: i-au adus alături, la vânătoarea de ţigani, pe catolici şi pe protestanţi.

Asta ne aduce aminte că în Europa s-a acumulat un imens potenţial de ură şi de violenţă, de frustrări şi de deziluzii. Şi toate astea pentru că oamenii nu mai înţeleg sensul proiectului european. Ei nu văd decât că săracii Estului dau năvală peste ei, cu obiceiurile lor barbare, cu capacitatea lor de a accepta orice muncă, la orice preţ, de a parazita sistemele lor de protecţie socială, cu lipsa lor de valori morale, până la urmă.

Atacatorii şi ţintele actelor lor rasiste şi xenofobe sunt victimele impotenţei sistemului politic european, care nu mai are nici tăria, nici îndrăzneala de a duce mai departe integrarea europeană. Următorii cinci ani sunt critici pentru viitorul Uniunii Europene. Cu un şef al Comisiei Europene lipsit de viziune şi cu prea puţin entuziasm în ceea ce priveşte adâncirea integrării, cu tot mai mulţi adversari ai adâncirii integrării, cu redeşteptarea egoismelor naţionale, ca soluţie de criză, cu ascensiunea dreptei extreme şi a extremei dreapta, lucrurile sună extrem de rău pentru noi.

Dacă vrem să ştim care ar fi alternativa la continuarea integrării, ar fi cazul să ne amintim de astea. Dacă vrem să retrăim ororile celor două războaie civile din Europa, din secolul 20, nu avem decât să lucrăm pentru eşecul Uniunii Europene. Unii deja pariază pe asta. Şi ăia nu sunt, cum s-ar crede, ruşii, ci unii dintre membrii Uniunii, mai mari sau mai mici, care visează Imperii verzi pe pereţi.

Unde e România în toate astea? Cu capra la raze, ca să fiu politicos. Pentru că nu avem politică europeană, nu avem aliaţi, nu ştim ce vrem, pe scurt. Cred că dacă vom obţine, cu sprijinul Franţei, comisarul pentru agrixcultură, ne vom băga singuri mortu'n casă. Francezii îşi vor face jocurile lor cunoscute în domeniu, prin intermediari, de data asta. Şi vom ajunge să ne urască toţi. Nu că acum s-ar topi cineva de dragul nostru...

Cred că ştiţi ce se discută acum în draci în România: despre termopanele lui Năstase şi scenele lui Ridzi. Teme europene, nu-i aşa?