Conştiinţa Unui Liberal de Stânga

Efectul de turmă

Deşi FED a injectat doar ieri 85 de miliarde de dolari în salvarea gigantului industriei asigurărilor, AIG, panica a cuprins pieţele financiare globale. Şi deşi decizia de ieri a fost urmată de o alta, concertată, a câtorva bănci centrale din lume, printre care şi FED(care pune la bătaie 180 de miliarde de dolari) căderea pieţelor nu se opreşte. Peste tot indicii bursieri scad în draci, iar azi Bursa de la Moscova nu s-a deschis, după ce ieri au fost oprite tranzacţiile.Toţi se grăbesc să vândă, iar banii îi investesc în metale preţioase(aur) şi în bonuri de tezaur americane, considerate valori sigure!

În paranteză fie spus, cât de tâmpit poţi fi să investeşti în bonuri de tezaur americane, când economia americană numai sănătoasă nu se poate numi, iar statul american, emitentul bonurilor de tezaur, tocmai pompează sute de miliarde de dolari în cadavrele unor "succesuri" economice! Este un cerc vicios perfect: investitorii vând acţiuni ale firmelor americane, aruncându-le în criză, şi cu banii obţinuţi cumpără bonuri de tezaur, pentru a avea cu ce salva statul american inteprinderile băgate în ceaţă de panica investitorilor. Mişto gândire economică!

O să mi se bată obrazul şi o să mi se spună că cea mai importantă marfă în capitalism este încrederea. Şi că acum avem de-aface cu o criză de încredere, nu cu una de lichidităţi, cum spune Robert Reich. Întrebarea este: cum se formează sentimentul de încredere?

De fapt, "încredere" nu are nicio semnificaţie economică, încrederea nu se poate măsura şi nu are conţinut real. "Încrederea" este o construcţie mediatică, şi prin urmare manipulatorie. Sunt ferm convins că printre perdanţii actualei crize financiare sunt şi câţiva laureaţi ai premiului Nobel pentru economie, care, nu-i aşa, au avut încredere în fundamentele sănătoase ale economiei americane.

Ca şi investitorii obişnuiţi, au fost şi ei victimele insuficienţei informaţiilor despre adevărata stare a economiei şi a sistemului financiar bancar. În asta constă esenţa actualei crize: profiturile alea nesimţite ale băncilor şi instituţiilor de credit, ipotecar sau de consum, care au la origine asimetria de informaţie dintre omul obişnuit şi cel din sistem, au generat "încrederea". "Băieţii deştepţi" s-au adresat lăcomiei investitorilor. Cu cât profitul afişat de o bancă era mai mare, cu atât "încrederea" era mai mare, şi ratingul mai bun.

Şi aşa ajungem la principalul instrument de manipulare, şi de construcţie a "încrederii", care se numeşte "agenţie de rating". Sunt prea leneş pentru a căuta acum ce rating a avut până mai zilele trecute AIG, dar pun pariu că era unul "parfum". Nu se ştiau problemele AIG, care sigur nu au apărut peste noapte? Ba da, dar toţi sunt membrii aceleiaşi "frăţii": "Hai să le luăm banii proştilor!"

Nu a ştiut cabinetul de audit şi contabilitate Arthur Andersen de problemele "Enron"? Evident că a ştiut, dar a închis ochii, mai mult, a fost acuzat că a obstrucţionat justiţia, pentru că a distrus o serie de documente. Probabil că după trecerea acestui ciclon financiar trebuie să se facă ordine şi în sectorul firmelor care acordă rating, şi ale căror practici ilegale se cunosc de multă vreme. Şi România a fost jumulită de hienele astea, şi până n-a plătit, nu a fost lăsată în pace.

De fapt, între "încredere" şi "performanţă", în ceea ce priveşte o entitate economică, este o mare prăpastie. Sigur, ideal ar fi ca "încrederea" să fie rezultatul direct al "performanţei". Dar cel mai adesea performanţa trece pe planul doi. Şi când spun performanţă, nu mă refer doar la profit, ci şi la alte elemente, în primul rând la capacitatea acelei entităţi de a rezista pe piaţă pe termen lung. Asta însemnând calitatea capitalului uman, creativitatea, capacitatea de a răspunde nevoilor şi aşteptărilor pieţei, de a inova, de a progresa, buna guvernare corporatistă, angajamentul în plan social.

Efectul de turmă este consecinţa faptului că toţi cei care au intrat acum în panică au investit doar pe baza unui singur factor: profitul, mai ales unul rapid şi aparent fără riscuri. Nu i-a interesat ce se ascunde în spatele investiţiei lor: ce produc, dacă se dezvoltă sănătos, dacă au un viitor. Nu, i-a interesat ce profit vor anunţa pe trimestrul în curs. Punct!

Este normal ca la cel mai mic semn de primejdie toţi să-şi ia catrafusele şi să încerce să găsească altă nişă care să le dea profiturile alea uriaşe pe care le aşteaptă. Şi în fuga lor după alte profituri la fel de grase distrug valoare. Pentru că odată cu putreziciunile din sistem, dispar şi entităţi viabile, oneste, performante, dar care se văd penalizate pe nedrept de laşitatea pieţelor financiare, în care au crezut şi cărora le-au încredinţat viitorul lor.

Aşa că dacă există o criză de încredere, ea este una care priveşte mecanismele fundamentale care fac să funcţioneze economia capitalistă. Şi de această criză de încredere ne vom lovi mereu de aici înainte, dacă ceva esenţial nu se schimbă, şi nu acordăm mai multă atenţie economiei reale, cea care produce cu adevărat valoare. Economia virtuală nu produce, la urma urmei, decât biţi în infospaţiu şi profituri efemere. În economia virtuală doar crizele şi panica sunt reale.