Conştiinţa Unui Liberal de Stânga

Artă sau investiţie?

Jeff Koons, Căţeluş, Bilbao

Expoziţia artistului american Jeff Koons la Versailles îi oferă lui Jean Clair, de la Academia Franceză, prilejul unui vitriolant articol, publicat în "Le Figaro", despre ceea ce înseamnă "artă modernă". În speranţa că vor înţelege ceva şi tembelii care au "comis" oribilitatea aia de expoziţie a ICR de la New York, îl public, să se ştie. Deşi singurul lucru pe care îl putem aştepta drept răspuns este o "înjurătură" elitistă.

"Ciccia, în italiană, înseamnă grăsime, ciccioli, bucăţelele de slănină fripte, care se mănâncă la Bolonia, un cicciolino este diminutivul afectuos pe care în dăm unui copil grăsuţ, genul"dolofănelul lui mama", Cicciolina este porecla dată unei tinere fete rozalii şi cu forme voluptoase, dar care trimite mai degrabă la o parte a anatomiei sale pe care o expunea ruşinată şi care în latină, pentru că e cazul, i se spune adesea "purceluşul". Cicciolina a fost un adevărat noroc pentru bărbatul cu care se afişa pe atunci, în anii 80, un oarecare Jeff Koons, dadaist întârziat, care se complăcea să modeleze purceluşi roz din porţelan...

Jeff Koons a devenit între timp unul dintre artiştii cei mai scumpi din lume. Mutaţia s-a petrecut odată cu transformarea pieţei obiectelor de artă, reglată altă dată de jocul subtil dintre cunoscători, directori de galerii, pe de o parte, şi clienţi avizaţi, pe de altă parte, într-un mecanism al speculaţiilor financiare de anvergură, între casele de licitaţii, Sotheby's sau Christie's, de exemplu, şi noii îmbogăţiţi, fără cultură şi fără gust...

Ceea ce mă deranjează în acest fenomen este faptul că el se înscrie într-o lungă serie de fapte asemănătoare: nu mai poţi vedea o expoziţie cu lucrări de Courbet fără să ţi se vâre sub nas fotografiile unui pubis îmblănit, aparţinând unui artist contemporan, pentru a ni se reaminti că femeile din timpul lui nu se epilau. Nu mai poţi vizita o expoziţie la Musée d'Orsay fără să ţi se impună viziunea unui abstract sau minimalist care vă vor convinge că Böcklin sau Cézanne nu au făcut altceva, amărâţii, decât să anunţe apariţia lor... Muzeul Louvre şi-a vândut numele...

Jeff Koons nu este decât cazul extrem al unei lungi istorii a esteticii moderniste căreia îmi place să-i spun estetica decalajului. Cuvântul "decalat" a apărut în limbajul esteticii în urmă cu doar şapte sau opt ani. Nu prezinţi niciun interes dacă nu eşti "decalat". O expoziţie trebuie să fie decalată, o operă, o carte, o idee vor fi cu atât mai gustate, cu cât sunt mai "decalate"..."Decalajul" este versiunea populară a deconstrucţiei derridéene, precum graffitiurile pe monumente, alt fenomen apărut acum vreo cincisprezece ani, şi care este versiunea sa sălbatică."

Citiţi articolul lui Jean Clair, omul ştie despe ce vorbeşte! Arta modernă a devenit refugiul şi alibiul a tot felul de duşi cu pluta, care nu au nimic de spus despre ei şi despre lumea în care trăiesc, dar care găsesc în ignoranţă, incultură, în confuzia valorilor un mediu de cultură propice. Elitele unei societăţi nu se mai validează decât prin bani şi prin astfel de "decalaje". E într-un fel ca şi cum budigăii pe care îi urăşte cu atâta patimă Mircea Badea au devenit un soi de indicator de statut social, aşa cum poneiul roz cu svastică pe crupă şi os în cur este un indicator de statut intelectual.