Conştiinţa Unui Liberal de Stânga

O labă tristă

Nu e tocmai academic, dar asta e singura concluzie de bun simţ după Consiliul European de luni seara, de la Bruxelles. Consiliul a fost o labă tristă, care nu a rezolvat nimic din ceea ce şi-a propus. Ruşii mor de râs, pentru că oricum negocierile erau blocate de tot felul de năuci precum polonezii şi balticii, georgienii se prefac că sunt mulţumiţi de rezultate şi aşteaptă vizele alea "speciale", care probabil că n-au să le mai ia după o lună de aşteptare, ci doar după trei săptămâni, iar europenii se consolează cu gândul că putea fi şi mai rău.

Ca să n-o întindem prea mult: Uniunea Europeană trebuie să se decidă. Are de ales între a pune piciorul în prag şi a cere fostelor ţări socialiste să termine cu prostiile şi cu rusofobia lor isterică, pentru a se putea defini o politică europeană comună faţă de Rusia, şi între a se lăsa manipulată în continuare de aceste istericale, lucru care va permite unor ţări precum Germania, Franţa şi Italia să-şi facă jocurile lor şi să-şi construiască relaţii speciale cu ruşii. Pe spinarea noastră, evident!

Să ne hotărâm dracului o dată: tratăm Rusia ca pe un adversar, şi atunci toate frăsuielile astea nu-şi mai au rostul, sau o tratăm ca pe un partener, şi atunci ţinem cont şi de interesele ei legitime, nu doar de ale noastre. Şi dacă ne decidem pentru un parteneriat cu Rusia, apoi stăm şi negociem, nu ne dăm cocoşi, deşi suntem nişte găini plouate.

Şi mai e ceva: relaţiile cu Rusia nu trebuie să fie structurate doar de faptul că ei au robinetul de la ţeava cu gaz sau de la cea cu petrol. Rusia este, şi îşi propune să-şi consolideze acest statut, şi o mare putere agrară, nu doar una militară. De aceea relaţiile trebuie să intre în profunzime, trebuie să ducă la ancorarea Rusiei de blocul european. Logica lumii multipolare, care să fie guvernată de reguli transparente şi democratice, cere construirea unei contraputeri credibile atât faţă de hiperputerea în declin care sunt Statele Unite ale Americii, cât şi faţă de puterea în ascensiune care este China. Singură, fără Rusia, UE nu poate juca acest rol. Dar pentru asta trebuie să trecem peste prejudecăţi şi noi, europenii, şi ruşii.

Poate că şi ruşii vor ajunge la concluzia că este mai bine să împartă costurile statutului de hiperputere cu alţii. Poate că vor înţelege că au pierdut Războiul Rece tocmai pentru că nu au avut cu cine împărţi costurile lui. Poate că vor considera că un eventual transfer de suveranitate este un preţ cu mult mai mic decât cel al luptei pe trei fronturi: cu UE, cu SUA şi, evident, cu China.

Iar europenii poate vor învăţa şi ei că ceea ce numesc "politică externă şi de apărare" comună este o labă tristă. Şi vor face ceea ce trebuie pentru a schimaba lucrurile. Numai că pentru aste e nevoie de viziune, iar birocraţii de la Bruxelles pot fi acuzaţi de orice, numai de faptul că ar fi vizionari, nu.