Ce urmează?
Coadă la supa săracului în Kensington, Philadelphia, SUA, 1932
Mare veselie, mare, pe Burse, după anunţul FED şi al Administraţiei Bush că statul american va salva, injectând circa 500 de miliarde de dolari, instituţiile finanaciare aflate pe marginea falimentului. După agonie şi panică, extazul şi frecatul mâinilor de bucurie. ieri, pe wall street circula un e-mail care, în esenţă spunea următoarele: "cine şi-a luat liber săptămâna asta, n-a pierdut nimic!" Poate, deşi nu aş fi sigur că cele întâmplate săptămâna asta nu sunt decât un simplu accident, o notă de subsol la istoria glorioasă a capitalismului financiar de tip american.
Departe de a fi o notă de subsol, săptămâna asta este un punct de cotitură. În ciuda creşterilor delirante de pe Burse, sistemul finanaciar global este fundamental bolnav, şi nu va trece multă vreme până ce vom afla că banii injectaţi în sistem, fie că sunt 500 de niliarde, cum zic unii, fie că sunt 1000 de miliarde, cum zic alţii, se vor dovedi insuficienţi.
Nu sunt economist, deci luaţi cu circumspecţie spusele mele. De această dată intervenţia statului american este greşită, şi constituie un soi de premiu pentru eşecurile produse de extravaganţele bancherilor. Poate că intervenţia este expresia unui soi de mustrare de conştiinţă pentru faptul că, de mai bine de douăzeci de ani, toate Administraţiile care s-au perindat pe la Casa Albă au acceptat dereglementarea pieţelor financiare, au închis ochii la tot felul de excese, legate de produsele derivate, de speculaţii cu risc extrem de ridicat, au promovat politici economice care au permis formarea cu repetiţie de bule speculative, în principal pe seama creditului extrem de ieftin, pe încurajarea dincolo de limitele raţionale a consumului intern. Ca să nu mai vorbim despre rata extrem de redusă a economisirii interne, care a fost şi negativă în anumiţi ani.
Toţi se purtau de parcă acest delir al consumului şi al speculaţiilor demente, al câştigurilor uşoare ar fi durat la nesfârşit. Şi au existat atâtea semne premergătoare acestei crize. dar ele au fost ignorate. Ei bine, a venit ora decontului! Şi decontul îl plăteşte o lume întreagă, nu doar americanii.
Nu, nu suntem la sfârşitul crizei, ci la începutul ei. Criza subprime nu se va resorbi atât de uşor. Poate vor mai trece doi-trei ani până când se vor curăţa toate creanţele dubioase. Nimeni nu poate garanta că nu vom asista la instalarea unei recesiuni la nivel global, ceea ce va genera noi probleme sistemului financiar, şi aşa fragilizat de pe urma evenimentelor din ultimele zile.
Consumerismul promovat agresiv la scară mondială a dus la scăderea economisirii peste tot în lume. Iar economisirea este singura resursă pe care o au băncile şi statele pentru a finanţa dezvoltarea. Este iraţional ca banii publici să fie injectaţi în capitalul băncilor private, pentru a susţine consumul pe datorie. Şi asta în detrimentul investiţiilor în infrastructuri esenţiale pentru susţinerea creşterii economice, în programe de asistenţă socială sau în îmbunătăţirea calităţii serviciilor publice.
Nu doar cantitatea regelementărilor contează, ci şi calitatea lor. de aceea este de aşteptat o masivă reformă instituţională şi legală, care să prevină pe viitor astfel de crize. Deşi este greu de crezut că Wall Street va consimţi la aşa ceva. Şi, mai devreme sau mai târziu, voinţa bancherilor va fi şi voinţa politicienilor. Motiv să cred că vom trece din criză în criză. Care vor fi consecinţele în plan politic şi social? Greu de spus. Se va repeta istoria perioadei interbelice? Statele cele mai afectae de criză vor pune de-un război? Se vor instala regimuri totalitare, pentru a pune sub control nemulţumirea populară? Va mai supravieţui democraţia?
2 comentarii:
Cred ca interventia FED trebuie privita mai degraba ca o incercare de a amana, cat mai mult timp posibil, deznodamantul. Pentru ca e greu de crezut ca se poate redresa ceva. Acum nu se incearca altceva decat limitarea pierderilor. Pentru ca una e ca AIG sa se prabuseasca acum si alta e ca prabusirea sa se produca peste 2 ani si sa o stie toata lumea.
Oricât de irational al parea, su sunt convins ca acest fel de a actiona al FED nu ascunde nimic decât o încredere oarba în necesitatea de a injecta bani pentru ca AIG sa nu se prabuseasca si, împreuna cu ei, practic tot restul, si mai ales, în faptul ca daca AIG rezista, sistemul îsi va reveni sau, cel putin, ca el îsi va reduce extinderea foarte lent, în loc sa faca implozie. E tâmpit ca rationament, dar sunt foarte multi cei ce cred în ei deoarece, din anumite puncte de vedere, si folosind unele notiuni, se poate argumenta în acest sens. E o scoala de gândire care se confrunta cu alta, cam cum se întâmpla în anii 60 cu teoria economica socialista si cu cea capitalista. Erau unii cetateni cu functii de raspundere ca sa zic asa care chiar credeau în valabilitatea unui sistem economic controlat de stat în întregime! Am impresia ca situatia se aseamana, si cei care cred înca în sanatatea intrinseca a capitalismului asa cum s-a dezvoltat el în SUA, în mod necontrolat, începând cu anii 80, o fac cu buna credinta. Si deci cu atât mai greu de convins!
Trimiteți un comentariu