joi, 19 ianuarie 2012

Fuse, fuse, şi se duse!


Prieteni, văd că nişte unii de pe la noi, după ce şi-au făcut cucuiele de rigoare, au revenit la sentimente mai bune şi sunt mult mai lucizi. Mă refer la economişti, ca să fiu bine înţeles din start. Doar că ei au o vină capitală: au distrus economia României prin laşitate şi pupincurism. Unul dintre ei e Daniel Dăianu, care publică un excelent material de analiză pe cursdeguvernare.ro. Dar tot el este unul dintre artizanii paradigmei care a dus România în căcat, alături de Mugur Isărescu şi de alţii ca ei: e vorba despre paradigma înlocuirii producţiei interne cu importurile. 

Acum degeaba mai privim noi la ţările din Asia-Pacific, sau la Brazilia. Ele sunt dovada succesului unei paradigme care a funcţionat şi în România comunistă, dar care a fost, într-un fel, teoretizată de economişti români în perioada interbelică: înlocuirea importurilor cu producţia internă. Care paradigmă, deşi pare paradoxal, nu exclude importurile, pentru că înainte de a face un salt calitativ, toate aceste ţări au trecut printr-o perioadă de imitate, cum a făcut, spre pildă, Germania, pe la jumătatea secolului 19, când a început să se industrializeze masiv. 

Sigur, un sistem economic hiper-centralizat şi planificat eşuează, mai devreme sau mai târziu. Doar dacă...Pentru că există un dacă. Deci, dacă ştie când să se liberalizeze, când să dea drumul la concurenţă, unde, şi mai ales cum. Şi mai ales dacă acţionează într-un mediu economic egal deschis tuturor. China nu ar fi fost ce este acum dacă nu se sfârşea Războiul Rece. Nu spun că n-ar fi progresat, dar cele mai multe dintre transferurile de tehnologie care au stat la baza dezvoltării ei n-ar fi fost posibile, din motive ideologice. Ţările foste socialiste ar fi fost, chiar conduse de comunişti, cu mult mai dezvoltate, dacă ar fi avut un acces neîngrădit la toate pieţele şi la toate tehnologiile disponibile. Şi occidentalii au partea lor de vină pentru mizeria comunismului. 

Naţiuni precum China au fost pragmatice, s-au dezideologizat mai mult şi mai radical decât cred tot felul de papagali de pe aici şi de pe aiurea, şi nu şi-au refuzat niciun instrument pentru dezvoltare, doar pentru că este în afara dogmei. 

Ce propune Dăianu e de bun-simţ şi are sens. Dar nu în România, nu sub tutela FMI, şi nu cu cretinii care ne conduc şi mai ales nu cu actualele elite politice şi intelectuale(inclusiv economice), spălate pe creier, dogmatice şi lipsite de şira spinării, veşnic în căutare de rente şi fugind permanent de răspundere.

Asta e, prieteni! Fuse, fuse, şi se duse! Statutul nostru de periferie de mâna a doua a ţărilor dezvoltate din Occidentul european nu se va mai schimba, pentru că ne refuzăm un lucru simplu: să gândim cu capul nostru. Aşa se face că nu ne-am definit un proiect de viitor, nu ne-am definit interesul naţional, şi suntem guvernaţi după cum pofteşte pula unuia sau altuia. Pacea fie cu voi! Şi nu uitaţi să ne scrieţi de acolo de unde vă e mai bine. Pentru că bine în România nu mai are cum fi. Ne place sau nu...

4 comentarii:

Karakas spunea...

Realitatea e cruda: tara a fost vinduta la kil, pentru ca asa a vrut Occidentul, pe baza vointei populare care a ales guverne pro-Occidentale (in necunostinta de cauza zic eu, populatia fiind ametita de masinaria de consum a vestului). Pretul de intrare, biletul de admitere in UE si NATO a fost devastator economic vorbind. Sigur ca nu ne-a dus nici capul prea tare, insa in final cel care e tare dicteaza si cistiga. Expansiunea UE nu s-a facut pentru ca Romania sa se dezvolte, nu asta a fost scopul Vestului. Interesul a fost sa acapareze piete din est pentru produsele lor, si sa se foloseasca de mina ieftina de munca din Est. Adica, sa arunce citeva ciolanase cu putina carnita si amaritilor din Est, aia care se descurca. Nimeni nu si-a propus sa ajute tarile astea sa isi dezvolte o economie competitiva, din care sa beneficieze populatia. Asta a facut Ceausescu, cind a importat tehnologie Occidentala si a construit diverse uzine cu produse pe care le vinea in Est. Dar noi ne-am taiat singuri craca cu Estul, si am ramas la mila licuricilor.

E trist, dar asta e: Romania nu prea are alternativa in sistemul in care se afla. Singura sansa sa aiba conducatori un pic mai destepti, sa poata sa traga avantaje mai multe din acest sistem.

Dar desi viitorul pare destul de sumbru, ai dreptate cind spui ca e nevoie de un proiect national, un scop comun la care sa aspire romanii.

Anonim spunea...

Inca o lucrare apropiata de subiect

http://bnro.ro/DocumentInformation.aspx?idInfoClass=6885&idDocument=11733&directLink=1

ANONIMUS spunea...

Dle.si atunci si acum conducatorii,n-au avut inteligenta de a nu se erija in atotstiitori
cand erau prosti de bubuiau.Adica erau ageamii in
aproape toate domeniile.Erau vicleni si-si urmareau interesele,dar nu se pricepeau ,vorbesc profesional
despre ceva.Acesti "destepti 'n-au putut sa fie lamuriti de putinii specialisti.Ce sa-i spui idiotilor de hitler , ceausescu si basescu?Cine intraznea sa le spuna ceva ce nu le conveneau?!Si de
aici ori nu au facut nimic ca basescu sau au facut mult si prost.Agricultura ,idiot.Fabrici cu materi prime de la antipozi.Vaci fara furaje,pe care le tineau ca numar pe care le ridicau daca le tragea de coada,si reuseau sa mulga 1kg.de la 10 vaci.Asta este
sistemul.Nu deschiderea era trebuincioasa,pentruca dadeau faliment,ci faptul ca-si bagau nasul unde nu trebuia.In loc sa se ceara ceva si sa-si faca treaba
cum trebuia si unde stiau bietii oameni ,partidul era peste tot si nu scapa un idiot sa scape nestricat ceva.Regimul asta este,condus de niste impostori care nu se pricep decat sa fure.Tot idiotul care n-ar fi angajat de nimeni cand ajunge intr-un post se pomeneasca infailibil si atotstiutor desi are 70IQ-ul si e prost de tuna.

Fluieratorul spunea...

Articolul d-lui Daianu ar merita luat si comentat poaragraf cu paragraf. Fara indoiala, are dreptate, dar cum spuneti si dvs., n-a fost intotdeauna atit de "inspirat" si n-a fost constant in opinii. Altii, mai putin faimosi decit dl. Daianu, au fost mult mai consecventi, si au incasat palme publice sau private pentru ideile lor "retrograde" cu stimularea economisirii, stavilirea creditarii aiuristice, necesitatea unei productii proprii, necesitatea unor banci proprii, lipsa industriei, prostia de a impinge aderarea la euro cu orice pret, etc. Teorii sint destule, doar ca practica, otravita de interesele meschine ale unor gasti puse pe japca, a iesit, a nabii, mereu pe invers. Cum sa fi ajuns altfel toti securistii si interlopii multi-milionari in tara asta? Cum sa fi ajuns altfel munca onesta si competenta in orice meserie sa nu mai valoreze nimic? Cum sa se fi ajuns altfel la consumul tuturor gunoaielor ieftine de pe lume, in detrimentul a orice s-ar fi putut face, cu succes, pe plan local? Din ce sa traiasca o tara care nu produce nimic, in care nu se invata, nu se munceste, in care totul se fura si se spaguieste?

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...