Peisaj după deranj

Dacă românii ar fi luat în serios alegerile europene, titlul acestei postări ar fi putut fi „Peisaj după bătălie”. Dar campania electorală n-a fost o bătălie, ci mai degrabă o parodie, dominată de teme marginale, tratate, cu largul concurs a presei, în maniera în care tabloidele tratează aventurile piticului porno.

Cetăţenii au considerat această campanie şi participarea la vot drept un mare deranj, şi ca atare au refuzat să audă ce le-au spus politicienii, jurnaliştii şi analiştii şi a absentat masiv de la vot. Rămâne de văzut dacă în acest fel şi-au făcut un bine sau şi-au făcut un rău.

Dacă pentru cetăţeni momentul bilanţului vine mai târziu, pentru partide şi liderii lor bilanţul se impune. Deşi toată lumea pare mai mult sau mai puţin mulţumită, realitatea arată altfel decât în optimismul afişat de complezenţă.

Deşi multă lume mimează surpriza în ceea ce priveşte intrarea în Parlamentul European a PRM(de fapt, a cuplului de comici Corneliu Vadim Tudor – George Becali) şi a Elenei Băsescu, nu ne aflăm în faţa unei veritabile surprize. PRM a fost şi este un partid amorf, fără lideri vizibili, în afara lui C.V. Tudor. A fost un partid de vot proporţional, nu de vot uninominal. În plus, orfanii poziţiilor radicale, ai votului extrem, nostalgici după „paradisul pierdut”, au avut ocazia să aducă aminte românilor că există, că n-au scăpat de ei.

În oglindă cu PRM, şi UDMR şi-a oferit luxul de a pune drept cap de listă un extremist, pe Laszlo Tokes. Mai mult nu avem ce comenta, pentru că de două decenii auzim acelaşi discurs despre autonomii năucitoare. Şi de douăzeci de ani UDMR profită cu neruşinare de avantajele puterii la români, nu puţine şi nici sărmane, jucând mereu scena opoziţiei faţă români.

Despre Elena Băsescu nu avem ce comenta. Candidatura ei, nemotivată prin performanţe, a fost imorală şi ipocrită. Şi, de fapt, ea n-a plecat niciodată din PD-L. Apropo: în antologia slugărniciei , Emil Boc va ocupa un loc de frunte, alături de Traian Ungureanu, după scena greţoasă de duminică noaptea, când o întâmpina în capul scărilor, cu un surâs unsuros, pe Elena Băsescu, la revenirea ei în sânul partidului pe care îl părăsise de formă.

PNL a avut o performanţă sub aşteptările sale, dar în acord cu mărimea electoratului de esenţă liberală. Mai mult, cred sincer că fostul premier Călin Popescu Tăriceanu ar fi făcut, în aceste alegeri, o figură mult mai bună decât Crin Antonescu, un lider ezitant, care nu are cunoştinţe solide de economie şi care survolează temele dezbaterii publice. Din perspectiva obiectului propus pentru toamnă, intrarea în turul doi al prezidenţialelor, PNL a păşit cu stângul, iar Crin Antonescu va avea probleme în sânul partidului.

PD-L a avut în Traian Băsescu locomotiva electorală fără de care scorul ar fi fost mai mic, poate chiar mult mai mic. Problema este alta: electoratul nu mai reacţionează atât de entuziast la stimulul „Băsescu”. Mai mult chiar, s-ar putea ca acum Traian Băsescu să aibă o problemă în toamnă, pentru că această plafonare a partidului în jur de 30% este un semnal de alarmă în legătură cu plafonarea bazinului electoral.

PSD a câştigat, fie şi formal, aceste alegeri. Distanţa faţă de PD-L, principalul său adversar, dar şi partener la guvernare, este de circa un procent. Nu este mare, dar are valoare de simbol. Aceea că partidul pleacă din pole position în cursa pentru Cotroceni, din toamnă. Este un mic avantaj, care, dacă va fi consolidat în această vară, prin politici adecvate în domeniile sensibile pe care le gestionează în Guvern, se poate dovedi determinant pentru câştigarea Cotrocenilor.

Poate că mult mai importante s-ar putea dovedi consecinţele acestor alegeri asupra coaliţiei guvernamentale. S-au spus multe vorbe grele şi într-o tabără, şi în alta. Este clar că divergenţele se adâncesc pe zi ce trece. S-a evocat o posibilă remaniere guvernamentală acum, după alegeri. Mai mult, nu puţini văd în gestul lui Mircea Geoană, de a se retrage din CSAT, semnul premergător ruperii coaliţiei. Rămâne de văzut dacă un astfel de gest ar servi PSD sau i-ar dăuna. Deşi nici guvernarea nu-i face cine ştie ce bine.

Ecourile acestor alegeri abia încep să se facă auzite. Şi în ele se disting accente războinice, ceea ce nu este de bun augur. Pentru că politicienii ar fi bine să nu uite care le este misiunea: aceea de a servi interesul public. Adică ceea ce nu prea fac, şi aici trebuie căutată motivaţia absenteismului masiv de la vot. Cum spuneam, deranj mare pentru atât de puţin...