Suntem o naţiune de oameni lipsiţi total de spirit critic, deşi la cârcotit şi înjurat autoritatea nu ne întrece nimeni. Dovada cea mai bună este faptul că România este singura ţară din UE care identifică Parlamentul drept cea mai coruptă instituţie a statului, deşi în 20 de ani NICIUN parlamentar NU a fost cercetat pentru acte de corupţie legate de exercitarea mandatului reprezentativ! Sunt doar câţiva parlamentari cercetaţi pentru fapte precum accidente de circulaţie soldate cu decesul sau rănirea unor persoane. Iar deputaţii şi senatorii(foarte puţini!) care bat drumul la DNA o fac pentru fapte care NU au legătură cu mandatul şi petrecute în afara mandatului.
La această situaţie absolut cretină au contribuit nişte imbecili care au definit atât de larg corupţia, încât şi dacă tragi o băşină într-un loc nepotrivit te poţi alege cu dosar penal pentru corupţie, şi o societate civilă şi o presa de căcat, care, pentru că se plictisesc şi nu înţeleg nimic, nici după 20 de ani, din felul în care se legiferează, se ocupă de aspectele tabloidale ale activităţii Parlamentului: ce e de mâncare la Bufet şi cât costă, ce mai cumpără Senatul şi Camera Deputaţilor, ce fel de hârtie igenică folosesc şi de ce, cine şi de ce moţăie la şedinţe, ce a zis ăla despre ălălalt, cum e îmbrăcat, etc, etc.
Deputaţii şi senatorii sunt trataţi ca şi cum ar fi nişte retardaţi mintal, puşi pe furat din banii contribuabililor. Sunt ţinta unui permanent linşaj mediatic. De ce? Tocmai pentru că ei nu au bani de dat pentru publicitate în presă. Acum miniştrii au învăţat lecţia şi-şi cumpără liniştea în presă cu publicitate, iar Băsescu şi-o cumpără cu serviciile. La câte măgării a făcut în ăşti cinci ani ar fi trebuit să-l înjure toată presa. Când colo, ce să vezi? Batalioane de pupinbăseşti se reped cu buze calde în slujba Măreţului Cârmaci.
Şi atunci, cu un popor spălat pe creier de o presă ticăloasă, cu elite intelectuale la fel de ticăloase, care au o gândire totalitară şi stau în limbă de dragul lui Băsescu, principala instituţie a democraţiei este ţinta urii populare. Iar suprema dovadă a prostiei naţionale este faptul că presa este considerată cea mai puţin coruptă. Să fim sănătoşi! Uite de aia costă de câteva ori mai mult kilometrul de autostradă în România: pentru că se caută corupţii acolo unde nu trebuie!
2 comentarii:
1. "Deputaţii şi senatorii sunt trataţi ca şi cum ar fi nişte retardaţi mintal, puşi pe furat din banii contribuabililor."
Si nu e asa? Traficul de influenta, imbogatirea subita, firme fara activitate ani de zile care, dupa ce se alege sefu', devin brusc infloritoare, fac parte din coruptia "largita"? De ce sa-i cerceteze cineva cand ei sunt din ce in ce mai imuni?
2. S-a vorbit si prin presa, dar cunosc si personal cativa alesi ai neamului care au platit bani grei pentru locuri eligibile cand era pe liste, iar mai nou, de cand cu uninominalul, mita la popor. Asa ca putem vorbi linistiti si despre coruparori, nu numai despre corupti.
Multi dintre oamenii astia (ca sa nu generalizez) sunt implicati in coruptie de ambele parti, asa ca eu nu cred ca imaginea asta vine doar din presa.
Corect, parlamentarii sunt discriminati. Dar nu pentru cã-s perceputi prea jos, ci pentru cã ceilalti sunt cocotati prea sus(ceilalti = presedinte, guvern, politie, vamã, justitie, sãnãtate, educatie, tot ce misca-n tara asta, râul, ramul, astea din urmã le-am mai zis, mã cam repet, scuze, nu se mai întâmplã, na c-am luat-o razna, m-a servit adineauri EBA cu o tigare).
Trimiteți un comentariu